Costul de producție și eficacitatea activității unei întreprinderi

Continutul si structura cheltuielilor totale

Costul este o categorie economica, universal acceptata si are la origine verbul latin ,,constare,, care înseamna a stabili, a fixa ceva, verb din care s-a desprins notiunea ,,costa,, pentru a exprima ,,cât s-a consumat sau s-a platit,, pentru un obiect, un lucru. Ulterior s-a ajuns la notiunea de ,,cost,, al carui continut este legat de un consum de valori care l-a ocazionat. Privite sub aspectul contabilitatii financiare costurile sunt sinonime cu cheltuielile.

Definirea conceptului de cheltuiala este legata de desfasurarea procesului de productie care se bazeaza pe folosirea productiva a celor trei factori de productie si anume: resursele naturale, capitalul si munca. Folosirea productiva a celor trei factori determina într-un anumit fel conservarea lor si acest aspect constituie baza cheltuielilor de productie.

Resursele naturale ca factor de productie primar, presupune utilizarea lor la producerea de bunuri sau prestarea de servicii. Consumul resurselor naturale se regaseste în structura noului produs, fie numai în forma materiala (aerul din atmosfera utilizat pentru obtinerea oxigenului), fie numai în forma valorica (pretul pamântului), fie atât în forma materiala, cât si în forma valorica (minereuri, gaze, petrol).Consumul factorului capital se diferentiaza potrivit rolului si însusirilor pe care le are.

Astfel, capitalul fix reprezentat prin masini si utilaje, agregate, constructii, participa integral la obtinerea produselor. Pastrându-si însa forma initiala si fiind utilizat în aceeasi calitate, în decursul mai multor cicluri de productie, da nastere la o cheltuiala denumita amortizare si care, delimitata la nivelul unei perioade de gestiune, reprezinta numai o parte din valoarea cu care a intrat în procesul de productie, si anume, acea parte pe care a pierdut-o prin uzare, ca expresie a consumului acestuia.

În schimb, capitalul circulant, fie ca se transforma intrând în mod material în componenta noului produs (materii prime si materiale auxiliare consumabile), fie ca se consuma în procesul de productie (materiale consumabile, combustibili, energie) devenind cheltuiala pentru întreaga valoare, deoarece, valoarea de întrebuintare dispare dupa un singur ciclu de productie.

Consumul factorului munca presupune utilizarea potentialului de munca al personalului angajat pentru a pune în miscare uneltele, masinile si utilajele, conservând astfel prin munca valorile de întrebuintare preexistente si creând pe baza lor noi valori de întrebuintare. Acest factor se regaseste în noul produs doar în expresie valorica, sub forma salariilor.

În concluzie, expresia valorica a tuturor factorilor de productie consumate pentru producerea si desfacerea bunurilor materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii, reprezinta costul productiei.

În practica unitatilor economice, notiunea de cost are o sfera de cuprindere mult mai larga decât aceea de consumuri de valori în sensul ca sunt cuprinse si unele cheltuieli achizitionate cum ar fi: contributia fondului ajutorului de somaj, dobânzile bancare, primele de asigurare, impozitul pe cladiri etc.

Pe de alta parte, daca avem în vedere faptul ca în costuri trebuie cuprinse toate consumurile care au fost efectuate într-o perioada de gestiune data, vom observa ca în cost se cuprind si o serie de cheltuieli generate de anumite deficiente care apar în activitate, cum ar fi: consumuri suplimentare de materii prime, materiale si forta de munca, pierderi de creante etc. În acelasi timp o serie de consumuri ramân în afara costurilor fie datorita fondurilor din care se suporta, fie numai pentru ca sunt legiferate a se suporta din rezultatele financiare (impozit pe terenuri, cheltuieli de protocol, reclama si publicitate, comisionul agentilor cu activitate de comert exterior, cheltuieli cu perfectionarea cadrelor, cheltuieli de circulatie sau de distributie ale societatilor comerciale. Exprimarea obligatorie în forma baneasca a consumurilor de valori, nu trebuie sa duca la ideea ca se poate confunda notiunea de cost cu notiunea de plata în sens financiar.

Plata în sens financiar, reprezinta o dare de bani drept echivalent al unui bun cumparat sau serviciu prestat. Pentru ca o plata în sens financiar sa fie element de cost este necesar ca sa fie echivalentul unui consum deja efectuat în interesul productiei. Astfel de plati privesc taxele de telefon, canal, apa si salubritate, taxele de metrologie, de arbitraj, chirii, valoarea energiei electrice, si a gazelor si care constituia costuri în momentul achitarii lor.

În concluzie, costul de productie reprezinta expresia valorica a consumurilor de munca vie si materializata, efectuate în scopul obtinerii unui produs la un moment dat, consumuri care îmbraca forma cheltuielilor de productie si de desfacere suportate de întreprinzatori.