Creditarea pe Termen Scurt la Persoanele Juridice

Introducere

Decizia de finanţare la nivel microeconomic este influenţată într-o manieră semnificativă de modul în care funcţionează mecanismele economice la nivel regional, naţional şi chiar mondial. Pe termen scurt, se utilizează credite de trezorerie sau credite pentru finanţarea operaţiunilor de exploatare legate de cumpărări de bunuri sau servicii; pe termen mediu creditele sunt folosite pentru finanţarea investiţiilor în maşini, utilaje sau instalaţii; iar pe termen lung se finanţează investiţiile productive, investiţiile financiare, imobiliare şi lucrările de infrastructură.

Deciziile de finanţare pe termen lung fixează cadrul general al dezvoltării unei societăţi comerciale. Ele sunt temeinic fundamentate şi cel mai adesea ireversibile. Pe de altă parte, deciziile de finanţare pe termen scurt sunt subordonate deciziilor pe termen lung, fiind decizii curente, de corelare. Acest caracter al deciziilor pe termen scurt nu presupune că sunt mai puţin importante; o eroare a deciziei de finaţare pe termen scurt poate antrena pierderi însemnate sau chiar încetarea plăţilor. Spre exemplu, o delimitare incorectă sau neinspirată între finanţările pe termen scurt şi cele pe termen lung poate conduce la costuri suplimentare şi deci reducerea rentabilităţii; o subevaluare sau supraevaluare a necesităţilor de finanţare pe termen scurt se poate reflecta negativ în situaţia lichidităţii financiare şi a capacităţii de plată a agenţilor economici creând pe parcursul anului, fie excedent de lichidităţi ce nu-şi găsesc un plasament convenabil, fie deficit de lichidităţi care nu poate fi acoperit la timp şi în mod economicos.

Spre deosebire de finanţările pe termen lung care vizează active imobilizate, cu un anumit grad de independenţă faţă de fluctuaţiile procesului economic specific, finanţările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuantum variază prompt în funcţie de creşterea sau de descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul, sau de la un sezon la altul. În aceste condiţii, decizia de finanţare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai cerinţelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar şi la termenele prevăzute, dar să prezinte şi suficientă elasticitate, capacitate de adaptare la nevoile concrete ale diverselor etape, să poată fi majorate sau reduse, după caz, când cerinţele exploatării o impun.

Activele circulante, parte integrantă a avuţiei naţionale, formate din: materii prime şi materiale, combustibili, piese de schimb, producţie în curs de fabricaţie, semifabricate, produse finite, mărfuri, precum şi din alte valori, sunt destinate să asigure buna funcţionare a întreprinderilor, îndeplinirea programelor de producţie şi circulaţie a mărfurilor. „Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri care se consuma într-un timp relativ scurt, prin încorporarea lor în fabricaţie sau se vând ca atare.

În structura activelor circulante stocurile au ponderea cea mai mare după care urmează valorile realizabile pe termen scurt, formate din creanţele ce se nasc din operaţiuni de exploatare şi apoi valorile disponibile reprezentate de mijloacele baneşti.”

Din punctul de vedere al surselor de finanţare activele circulante pot fi:

- active circulante procurate din capitaluri proprii;

- active circulante procurate din capitaluri împrumutate.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii întreprinderii prezintă importanţă considerabilă, pe lângă dimensionarea necesarului de active circulante, şi stabilirea resurselor de finanţare a acestuia. Determinarea necesarului de resurse de finanţare al ciclului de exploatare reprezintă baza de plecare pentru stabilirea resurselor financiare acoperitoare.

CAPITOLUL I

Sistemul bancar romanesc in economia de piata

Sistemul bancar românesc s-a dezvoltat puternic în ultimul deceniu, comparativ cu anul 1990, moment caracterizat – din acest punct de vedere – prin existenţa unui sistem bancar centralizat, Banca Naţională a României cumulând majoritatea funcţiilor şi operaţiunilor bancare (excepţie făcând operaţiunile de comerţ exterior care cădeau în sarcina Băncii Române de Comerţ Exterior, în vreme ce Banca de Investiţii se ocupa de operaţiunile privind finanţarea pe termen lung a economiei, iar Banca Agricolă concentra operaţiunile în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, Casa de Economii şi Consemnaţiuni preluând resursele disponibile ale populaţiei).