Echitate și Discriminare în Managementul Resurselor Umane

Introducere

Nici o organizaţie nu poate funcţiona bine fără existenţa unei resrse umane valoroase , la fiecare nivel organizaţional. Cheia pentru o resursă umană de valoare se află la managementul de vîrf. Viziunea acestuia cu privire la managementul resursei umane va face diferenţă dintre învins şi învingător.

Nimeni nu s-a născut avînd deja studiile şi experienţa necesară. Acestea se obţin în timp. Experienţa este ceea ce se obţine prin efectuarea anumitor activităţi. Iniţial, performanţa prin experienţă a fiecărui este redusă, dar ea creşte în timp.Cît despre abilităţi, acestea sunt în mare măsură moştinite de la părinţi. Unii sunt născuţi spre a fi lider de grup. Aceştia ar trebui să aibă studiile necesare de management şi după aceea, ar trebui puşi în posturi de conducere.

Managerierea resursei umane nu este o o ştiinţă exactă. Chiar dacă pînă acum s-au dezvoltat unelte de valoare specifice resurselor umane, managementul resurselor umane necesită abilităţi speciale.

Trăim într-o societate în care schimbările se succed cu o mare rapiditate şi în care, pentru lumea afacerilor, provocările si obligativitatea schimbării aparţin de domeniulnormalitătii. Astfel, fără resurse umane capabile de schimbare si adaptare, de creativitate şi competenţe profesionale multiple, organizaţiile de orice fel sunt sortite esecului.

Actualitatea investigaţiei

Pornind de la premisa că resursa umană este principala resursă a organizaţiei, lucrarea îsi propune abordarea funcţiunii de resurse umane în detaliu, subliniind faptul că aceasta presupune o dublă finalitate: realizarea integrării obiectivelor sociale în obiectivele generale ale organizaţiei, prin corelarea nevoilor dezvoltării umane şi sociale cu restricţiile economice ale organizaţiei şi coordonarea diferitelor aspecte ale gestiunii propriu-zise a resurselor umane.

În prezent, în condiţiile unei economii de piaţă aflate în tranziţie resursele umane au un rol activ în cadrul procesului economic şi nu se consumă asemenea celorlalte resurse. Acestea relaţionează direct cu mediul în care funcţionează, ele sunt resurse unice care oferă posibilitatea unui profit nelimitat. De aceea cercetarea şi cunoaşterea aprofundată a acestui subiect deschide calea spre nişte posibilităţi de dezvoltare eficientă şi durabilă. Complexitatea studierii şi aplicării în practică a performanţelor teoretice ce ţin de cercetarea resurselor umane rezidă in faptul că ele nu poat fi parametrizate şi cântărite cu usurinţă. Pentru a fi eficiente, ele solicită din partea organizaţiei un efort permanent de susţinere şi dezvoltare.

Oportunitatea şi importanţa cercetării subiectului respectiv rezultă din deficienţile şi probleme care apar în procesul de selectarea şi recrutarea personalului a personalului de către organizaţiile autohtone, ideferent de tipul şi caracterul acestora. Practic nici un proces de recrutare şi selectare de personal de către organizaţii nu este în totalitate echitabil, deoarece discriminările şi inegalitatea persistă pregnant la toate nivelurile a acestor procese. Anume din acest motiv, suferă nu numai candidaţii, dar şi însuşi organizaţia care iniţiază recrutarea. Organizaţiile de succes îşi utilizează recrutarea de resurse umane pentru a garanta că oamenii potriviţi vor realiza planurile lor strategice şi de afaceri. Pentru a garanta prosperitatea şi dezvoltarea este nevoie de o abordare de planificare sistematică de selectare a personalului pentru a asigura că în organizaţie muncesc oameni potriviţi, la locurile potrivite, cu abilităţle potrivite şi în momentul potrivit. Odată cu sporirea interesului pentru atragerea şi păstrarea unei forţe de muncă talentate, managementul resurselor umane a devenit un element de maximă importanţă strategică pentru organizaţiile private şi de stat.

CAPITOLUL 1

POLITICA RESURSELOR UMANE ŞI IMPLEMENTAREA EI ÎN PRACTICĂ

Evoluţia practicii şi gîndirii manageriale a determinat deplasarea atenţiei de la factorul material către resursa umana. Avînd în vedere aspectele ce definesc personalitatea angajatului (abilitatile, cunoştinţele, aspiraţiile, trăsăturile de temperament şi caracter etc. Cadrele de conducere pot valoriza resursa cea mai pretenţioasa, unica resursa dotată cu capacitatea de a-şi cunoaşte şi invinge propriile limite. Managementul resurselor umane defineşte ansamblul de activităţi orientate către utilizarea eficientă a personalului, în scopul realizării obiectivelor organizaţiei, simultan cu asigurarea condiţiilor ce garanteaza satisfacerea nevoilor acesteia şi, implicit, motivarea sa în a fi loial organizaţiei din care face parte.

§1.1 Noţiunea şi obiectivele managementului resurselor umane

Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea, motivarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul organizaţiei în vederea realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor acesteia şi satisfacerii nevoilor angajaţilor . Managementul resurselor umane constituie complexul de activităţi orientate către utilizarea eficienta a personalului unei organizaţii, urmărindu-se atât realizarea obiectivelor acesteia cât şi satisfacerea nevoilor angajaţilor.

Managerii şi angajaţii reprezintă împreună resursele umane ale unei organizaţii. Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultură, motivaţie, dorinţe şi în special prin conştiinţa de sine, reprezintă marea necunoscută a unui sistem, putând împiedica sau, dimpotrivă, putând potenţa o acţiune, un proces, o activitate.

Totodată, prin natura sa de fiinţă sociabilă, omul trăieşte şi acţionează în colectivitate, face parte din anumite grupuri de care se simte mai mult sau mai puţin ataşat, grupuri care la rândul lor interacţionează cu alte grupuri, depinzând de unele şi exercitând influenţe asupra altora. Prin urmare, iniţierea şi desfăşurarea cu succes a activităţilor diferitelor organizaţii depind într-o măsură covârşitoare de gradul în care este înţeles, motivat şi coordonat factorul uman . Resursele umane constituie elementul creator, activ si coordonator al activităţii din cadrul organizaţiilor, ele influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale. A descrie oamenii ca fiind resurse le subliniază importanţa şi arată faptul că managementul lor cere nivele înalte de preocupare sinceră faţă de oameni, atenţie şi profesionalism.

Evoluţia practicii şi gândirii manageriale a determinat deplasarea atenţiei specialiştilor de la factorul material către resursa umana. S-a ajuns astfel la concluzia că individul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor productivi, iar managementul resurselor umane depăşeşte principiile rigide ale gestionării activelor firmei, trebuind să ţină seama de o serie de caracteristici ce scapă calculului economic. Numai luând în considerare toate aspectele ce definesc personalitatea umană, abilităţile, cunoştinţele, aspiraţiile, trăsăturile de temperament şi caracter, managementul poate reuşi să conducă resursa cea mai preţioasă, unica resursă dotată cu capacitatea de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite. Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a celorlalte resurse . Conceperea sistemică a organizaţiei implică abordarea interdependentă a resurselor, pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Supralicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afectează echilibrul dinamic al organizaţiei.

Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizaţii (societate comercială, instituţie, asociaţie, etc), în noua societate informaţionala capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursa strategică. Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, în capacitatea lor de aşi cunoaşte şi învinge propriile limite. Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei. Resursele umane constituie un potenţial uman deosebit care trebuie înţeles, motivat şi implicat cît mai deplin în realizarea obiectivelor organizatiei. Pentru aceasta, deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate întotdeauna personalităţii şi trăsăturilor angajaţilor. În teoriile tradiţionale ale întreprinderii, salariaţii erau priviţi prin prisma modului în care executau în mod disciplinat anumite operaţii prestabilite sau îndeplineau anumite activităţi. Astfel s-au cristalizat concepte ca forţa de muncă, definînd totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale utilizate de salariaţi în procesul muncii .