Etică în afaceri

1. Ce este etica?

Geneza si consacrarea economiei de piata constituie un proces complex ce presupune mecanisme si institutii purtatoare de valori, norme si principii adecvate competitiei. Afirmarea pietii ca mecanism al valorizarii sociale este în esenta conditionata de fenomene specific economice cu un mare grad de obiectivitate. Functionarea optima a regulilor pietii este, la rândul sau, determinata de calitatea mediului sociologic, de cultura si valorile morale propuse si exprimate. Cultura si ethosul unei comunitati sunt vector si surse din care se aprovizioneaza comportamentul. Ele definesc, în zona de maxima obiectivitate a economicului, limitele si permisibilitatile, acceptabilul si inacceptabilul, dezirabilul si indezirabilul. De aceea calitatea si functionalitatea normelor si valorilor care regleaza mediile comunitare sunt suporturile producerii si reproducerii unui anumit model de conduita si comportament în afaceri. Fireste, într-o societate sunt create structuri si institutii, norme si reguli, în special de natura juridica, solicitate sa promoveze acele valori existentiale care sunt compatibile cu asteptarile oamenilor. Economia de piata este însa o concurenta deschisa. Finalitatea competitiei este profitul. Regulile de conduita sunt, la limita, conditionate de calcul. Drept urmare, la inceputul secolului al XX-lea apare in Statele Unite ale Americii ca o consecinta a extinderii aplicabilităţii teoriilor etice dincolo de spaţiul general al "acţiunii umane", etica în afaceri sau etica afacerilor care se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care actorii economici (firmele, acţionarii, angajaţii, cumpărătorii etc.) acţionează.

Din punctul de vedere al Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, etica este definita ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite societati sau organizatii.

O înţelegere a eticii este critică pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica afacerilor stabileste anumite norme de comportament,adica anumite reguli pe care toate persoanele care participa la afaceri, indiferent de pozitia lor – intreprinzator, director, economist sau simplu functionar – trebuie sa le respecte; sa nu inseli,sa nu furi, sa-ti platesti impozitele la stat, sa respecti contractile incheiate sunt doar cateva din aceste norme de comportament. Majoritatea normelor de comportament etic se reflecta in continutul legilor si al altor reglementari care se refera la activitatea economiei.

Fiind o notiune relativ recent introdusa in vocabularul specialistilor, etica manageriala este privita de foarte multi ca fiind acea ramura a eticii aplicate care se refera in special la tipul de conduita, dar si la actiunile pe care managerii le desfasoara in cadrul organizatiilor.Drept urmare,trebuie stiut ca unii manageri considera legatura dintre afaceri si etica o simpla gluma. Altii privesc alaturarea celor doua notiuni ca fiind imposibila sau cel putin improbabila;o alta categorie considera disctiile despre etica irelevante. De asemenea sunt manageri care evita sa aduca in discutie etica. Entuziasmantă sau detestabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spaţiul nord-american, de unde s-a răspândit apoi în toată lumea „civilizată”, mai exact în ţările în care se poate vorbi cu temei despre economie de piaţă şi stat de drept. Cu britanicii în frunte, europenii s-au „contaminat” şi ei de interesul crescând faţă de etica în afaceri abia în anii de după 1980. În România, acest (eventual) interes abia este pe cale să se nască. Să fie vorba numai de mimetismul „formelor fără fond” sau de o firească racordare la „trend”-urile lumii evoluate?

Etica se refera la standarde,iar scopul raspunsurilor solicitate este de a incuraja managerul sa reflecteze asupra principiilor intalnite in cursul vietii si la originea lor. Desigur, rationamentele si judecatile etice mature nu sunt totdeauna usor de facut. Faptele reale ale situatiei nu sunt totdeauna limpezi, în aceasta situatie, principiile sau criteriile etice ce trebuie folosite nu întrunesc totdeauna acordul sau consensul, nici macar al specialitatilor. De aici etica pare, pentru cei mai multi oameni de afaceri, sa fie ceva subiectiv, amorf, rau definit si, în consecinta, nici folositor. Aceasta lipsa de încredere în etica este, desigur, un fapt nefericit, deoarece fara un acord comun asupra principiilor etice, etica ramâne a fiecaruia pentru el însusi si încrederea, care este baza tuturor afacerilor, este subminata. Ştiinţa eticii are un dublu caracter, respectiv: analitic, (se preocupă de cauzele acţiunilor noastre) şi normativ (ne spune ce avem de făcut); însă, fără să fie o ştiinţă descriptivă (nu ne indică cum să facem), este o ştiinţă practică, orientată spre acţiune: se învaţă din practică. De aceea, se foloseşte adesea şi conceptul de etică aplicată.