Funcția publică și rolul instrumentelor manageriale

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Administraţia publică – istoric şi concept

Administraţia publică urmăreşte satisfacerea interesului public, a utilităţii publice, în mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii publice. Mobilul activităţii administraţiei publice este satisfacerea, în mod regulat şi continuu, a unor cerinţe esenţiale, comune întregii colectivităţi umane, care exced prin amploarea lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să le asigure.

În sens material – administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii, realizată prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu caracter de prestaţie.

În sens formal, administraţia publică poate fi înţeleasă ca un sistem de organe, de instituţii, cuprinzând diverse structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii.

Administraţia publică nu mai este acum o componentă a puterii executive, ci un corp profesional destinat realizării permanente a serviciilor publice, aşezat sub autoritatea puterii executive, în special a guvernului .

În perioada interbelică, administraţia publică începea cu regele şi se termina cu primarul, fiind în totalitate administraţie de stat. După intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, suntem în faţa unei noi abordări, potrivit căreia puterea executivă se situează deasupra administraţiei publice, având rolul de a o conduce, de a-i stabili valorile fundamentale, de a o controla în limitele stabilite de lege şi de a stabili direcţiile de acţiune şi priorităţile după care trebuie să se orienteze administraţia publică.

Administraţia publică nu mai este în totalitate administraţie de stat, ea cuprinzând administraţia de stat, precum şi administraţia publică locală ca administraţie a colectivităţilor locale. Acest fapt reiese din prevederile art.2, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale: „ (1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. (2) Aplicarea principiilor prevăzute la alin. (1) nu poate aduce atingere caracterului naţional, unitar şi indivizibil al României”. În doctrină administraţia publică este definită şi ca acţiune a puterii executive prin procedee de putere publică.

Dacă statului i se recunoaşte dreptul originar de exercitare a administraţiei publice, doctrina şi practica recunosc că aceasta poate fi exercitată şi de colectivităţile locale, prin instituţii publice proprii, constituite în acest scop, în acest caz, vorbindu-se de un drept derivat, iar activitatea purtând denumirea de administraţie publică locală.

În sens formal, administraţia publică reprezintă un corp de funcţionari constituiţi într-un sistem de instituţii publice, înzestrate cu mijloace materiale şi băneşti, cu personalitate juridică şi competenţa de a acţiona pentru executarea legii.

1.2. Consideraţii privind funcţia publică

Noţiunea de funcţie publică s-a impus ca o noţiune centrală a dreptului public, în mod special a dreptului administrativ, motiv pentru care majoritatea autorilor de drept administrativ român au consacrat un capitol distinct în tratatele lor funcţiei publice. Astfel, spre exemplu, în literatura de specialitate, profesorul Antonie Iorgovan, în tratatul său de drept administrativ, consacră funcţiei publice un capitol de referinţă intitulat „Noţiunea de funcţie publică în dreptul românesc şi comparat”, analizând cu acest prilej numeroase aspecte cu privire la reglementarea, constituţionalitatea şi legalitatea funcţiei publice în Uniunea Europeană şi în România şi care defineşte funcţia publică astfel ”situaţia juridică a persoanei fizice – investită legal, cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice – ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex între persoana fizică respectivă şi organul care a învestit-o”.

Dr. Mircea Preda consacră în tratatul său un capitol important aceleiaşi noţiuni, intitulat „Serviciul public, funcţia publică şi funcţionarul public”, capitol care defineşte funcţia publică ca un ansamblu de atribuţii, competenţe şi puteri în cadrul unui serviciu public, stabilite prin lege sau potrivit legii, cu care sunt investiţi, prin numire sau alegere funcţionarii publici, în vederea realizării în mod continuu şi permanent a unui interes general.