Cuprins
- 1. Capitolul I: INDUSTRIA ROMANIEI SI INDUSTRIA TEXTILA - pag. 2
- 1.1. Introducere - pag. 2
- 1.2. Industria Romaniei - pag. 6
- 1.3. Evolutii in industria romaneasca si industria textila - pag. 7
- 1.4. Fenomenul Privatizarii in Romania si efectele sale - pag. 14
- 2. Capitolul II : EVOLUTII ALE INDUSTRIEI TEXTILE- pag. 20
- 2.1. Locul si rolul industriei de textile-confectii si pielarie-incaltaminte in cadrul Economiei Romaniei - pag. 19
- 2.2. Evolutia principalilor indicatori din industria textila - pag. 20
- 2.3. Clasificare pe baza gradului de tehnologizare si dezvoltare a productiei textile - pag. 25
- 2.4. Situatia aquis-ului comunitar in domeniul confectii-textil - pag. 27
- 2.5. Prognoza Evolutiei Principalilor Indicatori Economici ai Industriei Usoare pana in 2008 - pag. 31
- 2.6. Sistemul Lohn - pag. 30
- 2.7. Guvernul roman si produsele chinezesti trag in jos industria textila - pag. 33
- 2.8. Topul celor 100 firme din industria textila dupa cifra de afaceri - pag. 34
- 2.9. Industria Confectiilor din Romania – Privire de ansamblu - pag. 39
- 2.10. Analiza SWOT a industriei de textile - confectii din România - pag. 46
- 2.11. Bazele organizãrii contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor prin metoda ABC în industria textilã din România - pag. 49
- 2.12. Prognoza evoluţiei principalilor indicatori economici (industria confecţiilor de îmbrăcaminte) până în 2010 - pag. 58
- Bibliografie - pag. 67
Extras din proiect
CAPITOLUL I: INDUSTRIA LA NIVEL NATIONAL
1.1. INTRODUCERE
Oamenii au tendinţa sa asocieze termenul de industrie cu fabrici si bunurile care se produc in ele. Industria înseamnă mult mai mult- fermierul care cultiva plante si creste animale este si el o parte importanta a lumii industriale. Industria înseamnă utilizarea muncii umane cu scopul de a produce bunuri si servicii. De obicei se face referire la activitatile specifice pentru a putea desemna diferitele industrii, ca de exemplu industria de automobile, industria miniera, industria ziarelor. Acest fapt subliniază ca in industrie munca si muncitorii au tendinţa de a se specializa.
O industrie este o ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale, care cuprinde totalitatea întreprinderilor (uzine, centrale electrice, fabrici, mine etc.) ocupate cu producţia uneltelor de muncă, cu extracţia materiilor prime, a materialelor şi combustibililor şi cu prelucrarea ulterioară a produselor obţinute.
Industria, a devenit sectorul principal de producţie al ţărilor europene şi nord-americane în timpul revoluţiei industriale, care a răsturnat vechea economie negustorească şi agrar-feudală prin salturi rapide, succesive în tehnologie, aşa cum au fost inventarea motorului cu aburi, războiului mecanic de ţesut şi cuceririle tehnice şi tehnologice importante în producţia la scară mare a oţelului şi cărbunelui. Ţările industriale au adoptat o politică economină de tip capitalist. Căile ferate şi vapoarele cu aburi au început să lege pieţele foarte depărtate, dând posibilitatea noilor companii private să dezvolte niveluri de volum de afaceri şi bogăţie nemaiîntâlnite până atunci.
În acest sens, industria se clasifică în:
• industria grea, care se ocupă cu producerea mijloacelor de producţie, şi
• industria uşoară, care se ocupă cu producerea mărfurilor de larg consum.
În alt sens, cuvântul industrie defineşte o grupare de afaceri care folosesc aceeaşi metodă pentru generarea profitului, cum ar fi "industria cinematografică", "industria construcţiilor de maşini", sau "industria cărnii şi a produselor din carne", "industria minieră". Se referă de asemenea la anumite ramuri şi o anumită zonă a producţiei concentrată pe fabricare, proces care implică mari investiţii de capital făcute mai înainte de a se obţine profituri.
În ştiinţele economice şi în planificare urbană, termenul industrial este sinonimul pentru modul de folosire intensiv al terenului destinat activităţilor economice care implica fabricarea şi producţia.
Un alt mod de a privi industria este in funcţie de produsele specifice rezultate. Oamenii implicaţi in producerea materiilor prime, pe care le utilizează alţii, face parte din industria primara. Producătorii principali sunt fermierii, minierii care extrag cărbunele, muncitorii care exploatează carierele de piatra, sau muncitorii forestieri.
Muncitorii care transforma materiile prime in bunuri fac parte din industria secundara. Ei procesează materiile prime si produc bunuri. De exemplu cheresteaua bruta poate fi transformata in mobila, hârtie, instrumente muzicale, carton, cherestea, case si multe alte produse. O alta clasificare împarte industria in industrie grea, cum ar fi cea metalurgica, rafinarea petrolului si mineritul cărbunelui; uşoara care nu necesita prelucrarea materiilor prime, ca de exemplu producerea produselor electronice; industria serviciilor care pune la dispoziţia populaţiei diverse servicii cum ar fi cele bancare, de asigurări, transport, turism, cele de reparaţii sau cele de agrement.
Înainte de revoluţia industriala începuta in 1700 organizarea industriei era foarte simpla. Dar după ce producţia s-a mutat in fabrici si maşinile au crescut producţia, viata s-a complicat. Procesul de producţie a devenit o problema de tehnologie aplicarea in practica a proceselor tehnologice asupra materiilor prime pentru a realiza produse finite. In zilele noastre întreprinderile au tendinţa sa se limiteze la procesele specializate, sau sa producă o gama limitata de produse. Ca urmare, o industrie de amploare, cum ar fi cea de construcţii de automobile, trebuie sa recurgă la munca a sute de mici întreprinderi diferite pentru a produce un automobil. Orice industrie are cinci necesitaţi de baza, sau factori de producţie: terenul, materialele, forta de munca, capitalul, cunostiinte de management. Terenul este necesar pentru o fabrica cat de mica. Agricultura are nevoie de suprafeţe întinse de teren. Industria grea cea care procesează materiile prime in cantitati mari, necesita si ea suprafeţe mari de teren. Transportul de calitate este vital oricărei industrii pentru livrarea si distribuirea bunurilor finite, dar si pentru ca muncitorii sa ajungă uşor la locurile de munca.
Producerea bunurilor necesita o disponibilitate imediata a materialelor. Inginerii au nevoie de otel, fabricanţii de mobila au nevoie de cherestea. Preţul materiilor este important; daca sunt prea scumpe devin greu vandabile
Energia este si ea esenţiala. Toate industriile sunt consumatoare de energie, îndeosebi electrica. Si aceasta trebuie sa fie la un preţ acceptabil. Forta de munca este cheia proceselor de producţie. Deseori este cel mai scump factor. De aceea fiecare industrie trebuie sa se asigure ca timpul de lucru este utilizat eficient. Lucrătorii cu înalta calificare sunt din ce in ce mai greu de găsit, din cauza timpului si costurilor ridicate care le implica pregătirea lor. Ei solicita salarii mari. Munca necalificata este uşor de găsit si mai ieftina. Utilizarea forţei de munca necalificate depinde de producţia maşinilor si de buna organizare a muncii. Folosirea forţei de munca necalificate a fost introdusa de Henry Ford, înainte de primul război mondial. El a transformat procesul de asamblare a automobilului intr-o succesiune de faze pe o linie de producţie. De exemplu un muncitor asambla o piuliţa iar altul o insuruba.
Capitalul înseamnă bani. Fiecare afacere necesita bani: pentru a cumpăra materiale sau pentru a închiria un sediu, pentru a plăti forta de munca si alte facilitaţi cum ar fi lumina, căldura, transportul si corespondenta. Daca o firma nu dispune de capital se poate împrumuta de la o banca sau de la o alta instituţie financiara. Ea va plăti o suma de bani-dobânda- pentru banii primiţi spre folosinţa.
Cunostiintele manageriale sunt un factor vital. Spiritul întreprinzător consta in buna organizare a afacerii, astfel încât produsul rezultat sa poată fi vândut. Se pot produce cele mai bune produse din lume, daca firma nu ştie sa le vanda nu va avea succes. Managemantul a invatat ca o afacere mai ampla, este si mai eficienta. Este mai ieftin sa produce o serie întreaga de produse identice decât sa faci noi si noi modificări. Furnizorii vor accepta sa vanda mai ieftin o gama mare de materiale identice, decât cantitati mici, deoarece in primul caz este implicata mult mai putina forta de munca. Din acest motiv unele industrii, care includ firme ca General Motors, sau Unilever, reprezintă adevărate corporaţii internaţionale, cu vânzări anuale ce depasesc întregul buget al unor tari relativ mari.
Industria grea cuprinde acele ramuri industriale care prelucrează materiile prime, in special fierul otelul sau chimicalele. Produsele rezultate sunt vândute pentru a fi folosite de proiecte ale industriei constructoare de maşini. Majoritatea bunurilor produse de industria grea sunt prelucrate de alte ramuri industriale devenind diverse articole sau obiecte grele cum ar fi vapoare, cale ferata sau poduri. Industria grea a reprezentat structura de baza a revoluţiei industriale al secolului al 19-lea. Zonele ocupate cu industrie grea pot fi uşor observate deoarece ele necesita spatii întinse care domina împrejurimile. Fabricile mai vechi au tendinţa de a deveni poluante. Intrepriderile vechi din fosta Germanie de Est, care s-a unit in 1990 cu Germania de Vest, sunt cunoscute pentru poluarea aerului. O alta caracteristica a industriei grele este aceea ca, după cum arata si numele, munca este foarte grea, ceea ce face ca majoritatea acelor angajaţi in aceasta ramura sa fie barbati. Industria grea a luat amploare in tarile in care exista si tehnologia cat si materiile prime necesare. De exemplu, in Marea Britanie, a luat amploare industria metalurgica si otelariile datorita zăcămintelor metalifere si a cocsului necesar prelucrării zacamantului in fonte si oteluri. Din aceasi cauza, Franta, Germania si SUA au devenit mari producătoare de fier si otel. Intrepriderile matalurgice, producătoare de fier si otel, erau la început plasate lângă minele de cărbuni sau drumurile de acces către acestea iar mai târziu in apropierea cailor ferate care duceau spre minele de cărbuni.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Industria Textila din Romania.doc