Istoricul Casei de Economii și Consemnațiuni

CAPITOLUL I

ISTORICUL

CASEI DE ECONOMII ŞI CONSEMNAŢIUNI

La 24 noiembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza legifera înfiinţarea primei instituţii bancare româneşti sub numele Casei de Depuneri şi Consignaţiuni devenită, după 1880, Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Această importantă realizare a fost posibilă şi prin strădania unor valoroşi înaintaşi care, începând cu generaţia de la 1848, au militat pentru înfăptuirea instituţiilor României moderne.

Istoricul Casei de Economii şi Consemnaţiuni este legat şi de nume de specialişti, oameni politici, finanţişti şi economişti: Mihail Kogâlniceanu, Ion Ghica, Costache Bălcescu, Lascăr Catargiu, Dumitrie Sturdza, Petre Mavrogheni, Ion Brătianu, Enric Vinterhalder, care au susţinut naţionalismul economic cu argumente ştiinţifice şi au sprijinit ideea consolidării instituţiilor bancare române şi a încurajării capitalismului autohton ca mijloace de independenţă şi propăşire naţională. Credibilitatea, seriozitatea, prestigiul instituţiei C.E.C. – slujită de armata anonimă a unor generaţii întregi de funcţionari fideli meseriei lor – continuă o tradiţie temeinică, în stare să reziste unor crize provocate de imixţiunea păguboasă a intereselor politice de orice fel.

Evoluţia Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni a cunoscut mai multe perioade distincte, în fiecare dintre acestea fiind influenţată de factorii economici, politici, sociali şi culturali. Prima perioadă (1865 – 1880), marcată de eforturile de a-şi asigura o funcţionare normală, a consfinţit însă reuşita introducerii primei organizaţii de credit în ţara noastră ce a avut, până la data înfiinţării Băncii Naţionale şi rolul băncii de emisiune.

Primele activităţi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni se rezumau la colectarea şi administrarea fondurilor provenind din:

• depuneri voluntare, judiciare şi administrative;

• consemnări stabilite prin acte normative;

• succesiuni vacante;

• fonduri ale comunităţi locale, excedând cheltuielile acestora.

Fondurile disponibile erau acordate sub formă de împrumut statului, fără a fi necesare garanţii speciale pentru acestea, precum şi persoanelor particulare, pe baza garanţiilor ipotecare (obligaţiuni sau bonuri de tezaur, imobile terenuri).

În perioada 1865 – 1880, volumul operaţiunilor de numerar al Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, contând pe lângă depunerile obligatorii, depuneri benevole de mici economii, a avut o evoluţie fluctuantă, fiind influenţat de evenimente conjuncturale.

Situaţia depunerilor şi a restituirilor în perioada 1865 – 1880 este prezentată succint în tabelul următor :

Situaţia depunerilor şi restituirilor

Tabelul nr. 1.1.

Anul de raportare Valoarea depunerilor

(milioane lei) Valoarea restituirilor

(milioane lei)

0 1 2

1865 7,8 4,1

1866 8,9 8,2

1867 16,4 13,8

1868 26,6 24,9

1869 24,7 21,7

1870 14,5 14,3

1871 13,9 12,5

1872 30,1 27,4

1873 54,2 41,9

1874 54,8 39,3

1875 48,6 40,3

1876 22,7 28,6

1877 14,9 14,9

1878 12,2 18,7

1879 32,9 34,4

1880 93,7 96,2

În ceea ce priveşte dobânzile, Casa de Economii şi consemnaţiuni a desfăşurat o politică de diminuare a acestora, atât la depuneri cât şi la împrumuturi. Astfel, până în anul 1876, dobânda anuală plătită depunerilor era fixă, de 5%, iar a împrumuturilor de 7,5%. După această dată, s-a acordat Consiliului de Administraţie competenţa de a stabili, anual, cuantumul dobânzilor, acestea reducându-se la 3% la depuneri şi 7% la împrumuturi2. Ulterior, urmare a faptului că existau disponibilităţi de numerar fără plasamente, dobânzile au fost din nou reduse.

În primii 12 ani de existenţă, până în 1876, Casa de Depuneri şi consemnaţiuni a acordat o atenţie relativ mai redusă atragerii economiilor băneşti ale populaţiei, iar plasamentele s-au limitat la împrumuturi acordate statului, judeţelor şi comunelor. Această limitare s-a datorat conducerii Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, dominată de reprezentanţi ai marilor proprietari funciari, care adepţi ai liber-schimbismului şi colaborării cu capitalul străin, nu erau interesaţi în dezvoltarea rapidă a capitalului autohton.