Liban - management internațional

Capitolul 1. Prezentare Liban

Liban, oficial Republica Libaneză este o republică democratică cu ieșire la Marea Mediterană de Est. Se învecinează la nord și est cu Siria și la sud cu Israel. Ca și locație Liban se află la intersecția dintre bazinul mediteranean și Hinterland-ul arab, acest lucru a dictat istoria sa bogată și formarea unei identități culturale și a unei diversității religioase și etnice. Cele mai vechi dovezi ale civilizației în Liban datează de mai mult de șapte mii de ani. Liban a fost tărâmul de baștină a fenicienilor, o cultură maritimă care a înflorit timp de peste o mie de ani (c. 1550-539 î.Hr.). În 64 î.Hr., regiunea a intrat sub dominația Imperiului Roman, și în cele din urmă a devenit unul dintre cele mai importante centre de creștinism ale Imperiului.

În aria apropiată a Muntelui Liban a fost stabilită o tradiție monahală cunoscută sub numele de Biserica Maronită. Când musulmanii arabi au cucerit regiunea, Maronițiii și-au păstrat religia și identitatea lor. Cu toate acestea, un nou grup religios, druzii, s-au stabilit în muntele Liban, și astfel a avut loc o divizare religioasă, care va dura timp de secole. În timpul cruciadelor, Maroniții au restabilit contactul cu Biserica Romano-catolică și au afirmat comuniunea lor cu Roma. Legăturile acestora stabilite cu latinii au influențat regiunea în epoca modernă.

Regiunea, în cele din urmă, a ajuns sub stăpânirea Imperiului Otoman, un imperiu politic care a venit la putere în 1299 - 1923. După prăbușirea Imperiului, după Primul Război Mondial, cele cinci provincii care constituie Libanul modern au fost mandatate în Franța. Francezii au extins granițele Muntelui Liban, care a fost în cea mai mare parte populat de maroniți și druzi, pentru a include mai mulți musulmani. Liban si-a câștigat independența în 1943, și a implementat un nou sistem politic unic - "confesionalismul" - care este un mecanism de împărțire a puterii în funcție de comunitățile religioase. Bechara El Khoury (primul președinte independent din Liban), Riad El-Solh (primul prim-ministru libanez) și Emir Majid Arslan (primul ministru al Libanului de apărare) sunt considerați fondatorii moderni ai Republicii Liban și sunt eroi naționali pentru că au condus țara spre independență. Trupele franceze s-au retras din Liban în 1946.

Înainte de războiul civil libanez (1975-1990), țara a cunoscut o perioadă relativă de calm și o prosperitate de renume, condusă de turism, agricultură, comerț și servicii bancare. Datorită puterii sale financiare și a diversității, Liban a fost cunoscut în zilele sale de glorie ca "Elveția Orientului". Acesta a atras atât de mulți turiști încât capitala, Beirut, a fost menționată ca "Parisul Orientului Mijlociu". La sfârșitul războiului, au existat eforturi susținute pentru a revigora economia și a reconstrui infrastructura națională.

Liban este situat în Asia de Vest între latitudinile de 33° și 35° N și longitudine 35° și 37° E. Suprafața țării este de 10,452 kilometri pătrați (4,036 mile pătrate), din care 10,230 kilometri pătrați (3,950 mile pătrate) este teren. Libanul are o linie de coastă și de frontieră de 225 km (140 km), cu privire la Marea Mediterană la vest, de 375 km (233 km) de frontieră comună cu Siria la nord și est și de 79 km (49 km) de frontieră lungime cu Israelul la sud. Granița cu Israelul este contestată de către Liban într-o zonă mică numită Shebaa Ferme.

Liban este împărțit în patru regiuni fizico-geografice distincte: câmpie de coastă, lanțul muntos Liban, valea Beqaa și munții Anti-Liban.

Libanul are un climat mediteranean moderat. În zonele de coastă, iernile sunt în general reci și ploioase în timp ce verile sunt calde și umede. În zonele mai ridicate, de obicei, temperaturile scad sub punctul de îngheț în timpul iernii cu zăpadă grea, care rămâne până la începutul verii pe vârfurile munților mai mari. Deși cea mai mare parte din Liban primește o cantitate relativ mare de precipitații, atunci când se măsoară anual comparativ cu împrejurimile sale aride, anumite zone din nord-estul Libanului primesc mai puțină ploaie din cauza umbrii create de culmile înalte ale munților de vest.

Libanul este o democrație parlamentară, care pune în aplicare un sistem special cunoscut sub numele de confesionalism. Acest sistem este destinat pentru a descuraja conflictul sectar și încearcă să reprezinte în mod corect distribuirea demografică a 18 grupuri religioase recunoscute în guvern. Birourile de rang înalt sunt rezervate pentru membrii grupurilor religioase specifice. Președintele, de exemplu, trebuie să fie un creștin maronit, primul-ministru un musulman sunit, Președintele Parlamentului un Shia musulman, viceprim-ministrul și vicepreședintele să aparțină Parlamentului Ortodox Răsăritean.