Management Strategic la SC Texinrom SA

Capitolul 1

ELEMENTE TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND STRATEGIA FIRMEI

1.1. Conceptul de strategie

Dicţionarul de neologisme defineşte strategia ca fiind „arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă”. Această definiţie vagă nu ne oferă nici un element util pentru întreprindere, cu excepţia unuia foarte important: strategia se situează înaintea luptei Prin urmare, dacă gestiunea este arta randamentului, strategia este arta eficacităţii.

Organizaţiile contemporane, indiferent de natura şi mărimea lor, au devenit competitive datorită calităţii strategiilor pe care le adoptă şi le aplică. Condiţionarea decisivă a performanţelor, organizaţiilor de conţinutul strategiilor, devenită, în ultimile decenii, evidenta pentru majoritatea agenţilor economici, explică avalanşa de cercetări, studii, cursuri şi consultanţe având drept obiect strategiile

Atât în plan teoretic, cât şi practic, strategia s-a impus ca o componentă esenţială a manegementului. Situarea sa în prim planul manegementului contemporan din ţările dezvoltate este valabilă pentru toate tipurile de organizaţii. Strategia se regăseşte cel mai frecvent la nivelul firmei, firma fiind componenta economică de bază a economiei. Acesta nu înseamna ca este mai puţin importantă la nivel de economie naţională.

Sun-Tzu spune despre cunoaştere „ Dacă tu te cunoşti pe tine însuţi şi cunoşti şi cunoşti şi adversarul, într-o sută de bătălii tu vei învinge de fiecare dată. Când tu te cunoşti pe tine dar nu ştii nimic despre adversar, şansa de învinge şi de a pierde este egală. Dacă nu te cunoşti nici pe tine, nici pe adversar poţi să ai certitudinea că vei fi oricând în mare pericol .

1.2. Componentele strategiei

Din diversitatea definitiilor date strategiei rezulta si care sunt componentele sale. In mod normal, varietatea definitiilor se reflecta si in accptiunile diferite asupra elementelor care o compun, cu mentiunea ca diversitatea acestor accptiuni este sensibil mai redusa decat a definitiilor strategiei.

SCHENDEL si HOFER, in binecunoscuta lor lucrare Strategy Formolation. Analitical Concepts , bazandu-se pe examinarea unui numar mare de lucrari, in frunte cu cele ale lui Ansoff si Chandler, delimiteaza patru componente ale oricarei strategii:

- domeniul abordat, ce se refera la interactiunile prezente si viitoare ale organizatiei cu mediul;

- desfasurarea resurselor, care are in vedere nivelul si structura resurselor organizatiei, precum si perfectionarea abilitatilor ce contribuie la relizarea obiectivelor si scopurilor. Uneori referirile la aceasta componenta se fac sub denumirea de “componenta distinctiva a organizatiei”

- avantajul competitiv, ce vizeaza pozitia unica pe care o organizatie o dezvolta, in raport cu concurentii sai, prin structurile evolutiei resurselor si/sau deciziile privind domeniul abordat;

- sinergia, definita ca efectele sintetice ce se asteapta, ca urmare a implementatii deciziilor si utilizarii resurselor organizatiei.

Misiunea firmei consta in enuntarea cuprinzatoare a scopurilor fundamentale si a conceptiei privind evolutia si desfasurarea activitatilor firmei, prin care se diferentiaza de intreprinderile similare si din care decurge sfera sau domeniul de activitate si piata deservita.

PIERCE si ROBINSON considera ca misiunea descrie produsul firmei, piata, domeniile tehnologice prioritare, intr-un asemenea mod incat se reflecta valorile si prioritatile decidentilor strategieidin firma. Caracteristic misiunii este ca nu reprezinta o enuntare de elemente de realizat cuantificabile, ci orientare, perspective si atitudini.

Obiectivele strategice reprezinta telurile finale ale organizatiei care directioneaza activitatea acesteia. Obiectivele au in vedere orizonturi indelungate, de regula 3-5 ani, si se refera la activitatea de ansamblu a organizatiei.

Obiectivele constituie prima componenta operationala a strategiei care se formuleaza, pornind de la misiune prin prisma rezultatelor analizei firmei si mediului, in interactiunea lor.

Din punct de vedere al continutului, obiectivele strategice se divizeaza in doua categorii: 0economice si sociale.obiectivele economice sintetizeaza si cuantifica scopurile avute in vedere pe termen lung, de proprietar, managementul superior si alte categorii de actionari majori. Cele mai frecvente obiective economice se refera la :

- castigul pe actiune; -cifra de afaceri

- valoarea actiunii; -cota parte din piata

- coeficientul de eficienta a capitalului; -productivitatea muncii

- profitul; -calitatea produselor si serviciilor

- rata profitului;

Primele trei obiective reflecta, in exclusivitate, interesele proprietarilor, referitoare la eficienta utilizarii capitalului avansat si la marimea castigurilor efective pe care le primesc. Celelalte obiective, care, fireste, se coreleaza cu precedentele, reflecta o sfera mai larga de interese ale actionarilor, in frunte cu managerii si salariatii firmei. Obiectivele economice sunt cele cu pondere determinata in managementul firmei, intrucat exprima cel mai direct si intens interesele actionarilor principali in frunte cu proprietarii. Precizam, de asemenea, ca nu este obligatoriu ca strategia firmei sa cuprinda toate aceste obiective. In functie de conceptia factorilor decizionali implicati, se pot stabili doar o parte dintre aceste obiective. In unele firme se pot stabili si alte obiective strategice privind produsele noi, salariile, etc. numarul si felul obiectivelor strategice depind foarte mult si de dimensiunea si complexitatea firmei.

Cunoscând foarte bine poziţia actuală a întreprinderii, conducerea ei trebuie să stabilească unde trebuie să se situeze aceasta în viitor. Ideea fundamentală este de a defini o linie de dezvoltare a întreprinderii, pe baza luării în consideraţie a istoriei acesteia, a resurselor ei, a capabilităţilor distinctive şi a restricţiilor impuse de mediul extern, astfel ca, pe termen lung să se maximizeze efectele urmărite pe plan economic şi social .

Optiunile strategice vizeaza directiile de dezvoltare ale organizatiei pentru realizarea obiectivelor strategice. Obtiunile de dezvoltare viitoare se refera in principal la sfera produselor si serviciilor, tehnologiile folosite si pietele de desfacere care asigura organizatiei un avantaj competitiv.