Managementul Aprovizionării la Michelin România Punct de Lucru Florești

CAPITOLUL I Generalităţi cu privire la Managementul Aprovizionării

1.1. Managementul aprovizionării

Managementul aprovizionării reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale şi tehnice necesare producţiei, în volumul şi structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii, în condiţiile unor costuri minime şi ale unui profit cât mai mare.

În literatura de specialitate, că şi în practica economică, sunt utilizaţi frecvent termeni că: achiziţionare, asigurare, aprovizionare, cumpărare, alimentare. Aceşti termeni au însa o semnificaţie asemănătoare sau, după caz, diferită. Astfel, ,,achiziţionarea’’ reprezintă o acţiune de angajament financiar de cumpărare a unor resurse materiale sau produse, fiind o tranzacţie efectivă (formele prin care se realizează, de către unităţile economice, devenind relativ uniforme). În raport cu achiziţionarea, „aprovizionarea" are un conţinut mai larg; achiziţionarea este doar un moment al procesului complex de aprovizionare cu materiale şi echipamente tehnice. Achiziţionarea, că o componentă a activităţii de aprovizionare, este precedată, de exemplu, de acţiunile de identificare a nevoilor, de stabilire a dimensiunii acestora şi a momentelor de satisfacere (care declanşează emiterea cererii sau a comenzii), fiind urmată apoi de negocierea condiţiilor de furnizare, de aducere efectivă a resurselor materiale etc. „Asigurarea materială şi cu echipamente tehnice" se apreciază în general că termen similar noţiunii de "aprovizionare"; în practica economică de specialitate asigurarea are o sferă de cuprindere mai extinsă, aceasta incluzând atât aprovizionarea, cât şi acţiunea de completare a bazei materiale şi tehnice necesare cu resurse din surse proprii (interne) ale întreprinderii (ne referim la resursele care se consumă într-o anumită proporţie sau integral în aceeaşi întreprindere în care se şi produc: SDV, anumite forme de energie, diferite piese, subansambluri, materiale noi şi refolosibile). În sfârşit "alimentarea" reprezintă o acţiune de finalizare a procesului de aprovizionare (sau de asigurare) prin trecerea în consum a resurselor materiale aduse - sosite de la furnizori sau fabricate chiar în întreprinderea consumatoare. Alimentarea se desfăşoară, deci, în interiorul unităţii economice prin trecerea materiilor prime din d

epozite la punctele de prelucrare - consum în concordanţă cu programele elaborate în prealabil.

Alimentarea se încadrează în sistemul logistic intern al unităţii, care cuprinde fluxul de resurse, sistemul de transport intern şi cel informaţional decizional. Terminologia folosită în literatura economică de specialitate din unele ţări anglofobe sau din Franţa pentru definirea conceptului de aprovizionare materială se rezumă, în general, la noţiunile: "cumpărare" şi "aprovizionare". Uneori se apelează şi termenul de "logistică", iar în contextul sistemelor integrate de producţie de tip JAT la cel de "gestiunea fluxurilor materiale". Interpretarea conţinutului acestor termeni este, în multe cazuri, diferită de la autor la autor, cu menţiunea că vest-europenii şi nord – americanii acordă mai mică atenţie conţinutului semantic al termenilor, accentul fiind aşezat pe evidenţierea "imaginii" pe care doresc să o transmită. De exemplu, H.Lewis şi W.England definesc termenul de "cumpărare" că un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea preţului şi a altor condiţii de tranzacţionare şi urmărire a comenzilor până la livrarea acestora". Printr-o definiţie de acest gen se extinde artificial sfera de cuprindere a termenului de cumpărare în raport cu conţinutul real al actului în sine (aşa cum s-a evidenţiat mai înainte).