Managementul inovării la SC Arabesque SRL

1.GENERALITATI MANAGEMENTUL INOVARII

Într-un sens larg inovarea înseamnă introducerea noului, iar activităţile desfăşurate în acest scop sunt numite procese inovaţionale (innovation process).

Cele mai multe aplicaţii în domeniul inovării au fost sub formă de produse şi tehnologii noi, a căror realizare a generat de-a lungul anilor progresul tehnic. Dar valenţele inovării sunt mai largi.

În percepţia comună inovarea este asociată cu progresul tehnologic, care a fost de-a lungul vremii motorul dezvoltării societăţii. Apariţia automobilului, a telefonului, a calculatoarelor sunt câteva exemple ilustre de inovare tehnică, cu un impact major asupra mediului economic şi a civilizaţiei. Dar inovarea nu se limitează la produse şi tehnologii noi, cuprinde implementare unor forme noi de organizare, de comercializare, de învăţare etc. Diversitatea formelor de inovare a crecut în ultimul sfert de veac, odată cu concurenţa, fiind tot mai mare ponderea acţiunilor de inovare orientate spre introducerea unor metode moderne în logistică, marketing, managementul resurselor umane etc., care contribuie la obţinerea de avantaje competitive durabile.

În prima jumătate a secolului nostru, economistul austriac Joseph Schumpeter distingea cinci cazuri de inovare fabricarea de produse noi, introducerea metodelor de producţie noi, deschiderea de debuşee noi de desfacere, realizarea unei noi forme de organizare, descoperirea unor noi surse de materii prime.Această viziune asupra fenomenului inovării nu se deosebeşte prea mult de concepţia modernă de clasificare a proceselor inovaţionale după natura fenomenelor la care se referă, şi anume:

- inovare cu dominantă tehnică;

- inovare cu dominantă organizaţională;

- inovare cu dominantă socială;

- inovare cu dominantă comercială.

Termenul inovare defineşte schimbările realizate în diverse domenii, pentru obţinerea unor avantaje monetare şi/ sau nemonetare. Dar realizarea inovării este privită în sens larg, în conexiune cu procesele creatoare ce au ca scop găsirea de soluţii noi şi materializarea acestora sub diverse forme. Sintagma cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) prezintă inovarea ca ultima secvenţă a ciclului de activităţi realizate în mod sistematic pentru creşterea cuntumului de cunoştinţe şi utilizarea lor în diverse domenii de activitate.

Inovarea, sub diversele ei forme, presupune studii teoretice şi activităţi experimentale pe care nu orice firmă le poate realiza cu forţe proprii. Având în vedere sursa acestor schimbări, există

- inovare prin concepţie proprie,

- inovare din surse externe.

Concepţia proprie este cea mai importantă formă de introducere a noului în întreprindere. Prioritatea acordată concepţiei proprii reflectă potenţialul inovator al întreprinderii. Ea presupune un cadru organizatoric corespunzător şi un climat favorabil creaţiei (aspecte tratate în cursul 5). Cercetarea proprie asigură un mare grad de independenţă întreprinderii în cazul că inovarea reuşeşte, dar este totodată cea mai riscantă şi mai costisitoare.

Cercetarea internă reuşeşte foarte rar să satisfacă toate nevoile şi de multe ori aceasta nu este o soluţie economică, alternativa fiind inovarea din surse externe.

Inovarea din surse externe se caracterizează prin valorificarea rezultatelor din activitatea de cercetare-dezvoltare şi de producţie ale altor organizaţii. Aceasta se poate face pe diverse căi, mai importante fiind:

- investiţii în echipamente ce încorporează tehnologii noi;

- alianţe şi parteneriate;

- realizarea de studii şi proiecte pe bază de contract;

- transferul de tehnologii pe baza contractelor de licenţă.