Managementul Participativ și Motivarea Personalului

CAPITOLUL I

ELEMENTE GENERALE DE MANAGEMENT

I. 1. Conceptul de management

La începutul desfăşurării unor activităţi în grupuri organizate, managementul se desfăşura pe baze empirice după experienţa şi talentul liderului. Mai târziu prin creşterea complexităţii activităţilor desfăşurate, se produc modificări nu numai în structura proceselor de execuţie ci şi de management prin folosirea unor metode, tehnici care s-au dovedit eficace în activitatea practică de conducere. Managementul poate fi socotit deci, ca cea mai veche artă, întrucât reclamă din partea conducătorilor talentul de a fixa obiective, a organiza şi a coordona eforturile individuale în vederea realizării obiectivelor. J.J.Serven Screiber afirma că „managementul este arta artelor întrucât are în vedere dirijarea talentului altora”.

Managementul ca ştiinţă s-a cristalizat relativ recent, prin eforturile depuse de un număr mare de specialişti de pe întreg mapamondul, ca răspuns la stringentele necesităţi ale practicii sociale. Managementul întreprinderii s-a abordat din multiple puncte de vedere, care adesea se deosebesc substanţial între ele.

Pentru a preciza sensul conceptului de management este necesară o scurtă incursiune etimologică. Managementul derivă din latinescul "manus" (mână, care în italiană a devenit "managio"- prelucrare cu mâna). Prin intermediul cuvântului francez "manage" a trecut în limba engleză sub forma verbului "to manage" (a conduce) şi derivat apoi în "manager", ceea ce înseamnă conducător şi conducere.

James Burnhaw a fost cel care în anul 1941 prin lucrarea "The managerial revolution" a impus termenul "management". El definea noţiunea de management ca sector al inovaţiei şi progresului iar adjectivul managerial semnifică analiza interdisciplinară a poziţiei şi rolului manager-ului în societatea contemporană. El vede în manageri o categorie socială capabilă să organizeze o întreprindere în spirit inovator şi expansionist, punând în evidenţă primatul managerial.

Ca proces este relevant exemplul managementului britanic exagerat, impus de regimurile totalitare de dinainte de '89, atunci când conducătorilor le reveneau în special sarcina de a superviza ceea ce se planifică de la centru. Managementul financiar de orice fel era total absent. Similar erau ignorate preţurile, analiza pieţei, marketingul, inovarea produselor, service-ul, controlul calităţii.

În antiteză expansiunea continuă a firmelor japoneze pe pieţele lumii sunt dovada unui mod pozitiv de conducere. Acest lucru este posibil pentru că managementul japonez stimulează creativitatea, calitatea, participarea la realizarea eficientă a obiectivelor.

Importanţa managementului ca echipă, poate fi remarcată prin modificările survenite în viaţa organizaţiilor în momentul schimbării conducerii acestora.

De exemplu schimbarea managerului în anul 1978 pentru compania americană Chrysler, a reprezentat salvarea de la faliment a firmei. Aceasta a schimbat structura organizatorică existentă a firmei, întrucât preşedintele trebuia să coordoneze prea mulţi subalterni (35 vicepreşedinţi) ca şi acţionari independenţi.

Importanţa managementului ca ştiinţă poate fi dovedită ştiinţific în sensul că firmele care folosesc mai mult instrumente ştiinţifice de conducere sunt mai viabile decât cele ce se bazează pe procese de conducere intensive.

Pentru a sprijini această afirmaţie, Kreitner prezintă formula succesului managerial (I. Stăncioiu, 1998, pag. 17).

S = A x M x O

S - succesul;

A - abilitatea managerială;

M - motivaţia de a conduce;

O - oportunitatea conducerii.

Formula este astfel concepută încât dacă unul din termeni este zero, succesul managerial este nul. Analizând cu atenţie formula se observă că aceasta nu poate fi utilizată decât dacă elementele componente sunt prezentate sub formă cuantificabilă.

I. 2. Evoluţia conceptului de management

M. Kootz în 1961, era de părere că "gândirea managerială" a evoluat în aşa fel încât putem vorbi în prezent de o junglă a teoriei managementului.

Managementul poate fi abordat din mai multe puncte de vedere (V.Coste, 1994, pag. 4):

-empiric, pe baza faptelor şi întâmplărilor trecute prin care se arată cum s-a

acţionat într-o anumită situaţie şi cum ar fi trebuit de fapt să se acţioneze (experienţa nu trebuie neglijată dar nu este suficientă);

-comportamental: "oamenii trebuie să-i înţeleagă pe oameni". Managerul este

văzut ca psiholog amator care se preocupă cel mai mult de cunoaşterea psihologiei umane;

-matematic: dacă funcţiile managementului sunt acţiuni obiective, atunci în mod

firesc fenomenele care apar în acest context pot fi modelate matematic;

-situaţional: conturat în anii 1970 are la bază conceptul că datorită existenţei mai

multor situaţii sunt necesare mai multe modalităţi de abordare a managementului;

-operaţional: conform căreia există un număr de activităţi care sunt şi

obiectivele managementului;

-în funcţie de ceea ce fac managerii: Henry Mintzberg analizează activităţile pe

care le fac managerii în mod obişnuit şi ajunge la concluzia că managerii desfăşoară alte activităţi decât cele avute în vedere de teoria clasică.

După cel de-al doilea război mondial, interesul pentru cercetarea conceptului de management a crescut în mod deosebit, ceea ce a dus la formarea unor şcoli de management care se grupau în jurul unor idei sau concepte.

O clasificare a şcolilor de management acceptată în sens larg la nivel mondial este următoarea: şcoala clasică universală (tradiţională) şcoala relaţiilor umane (behavioristă sau comportistă), şcoala cantitativă şi şcoala sistemică. (vezi figura 1.1)