Managementul Resurselor Umane

Capitolul I – Managementul resurselor umane în administraţia publică

1.1. Managementul public – interpretări şi interferenţe

Sectorul public există atât în societăţile cu tradiţie şi continuitate democratică, precum şi în cele care se află în perioada de tranziţie de la statul totalitar şi economia supercentralizată la statul de drept şi economia de piaţă. Cu toate acestea, la nivel conceptual, specialiştii în drept şi economie au purtat adevărate dispute pentru stabilirea unei definiţii, pentru delimitarea întinderilor sectorului public şi a rolului jucat de acesta în economia unei ţări.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-a realizat continuu un transfer de concepte, principii, metode, tehnici şi instrumente manageriale din sectorul privat spre cel public. Astfel, ştiinţa managementului a cunoscut şi cunoaşte un real proces de îmbogăţire. Având în vedere rolul crescut jucat de administraţiile centrale şi locale în gestionarea intereselor cetăţeneşti, prinde contur şi se dezvoltă o nouă ramură a managementului: MANAGEMENTUL PUBLIC.

Administraţia publică din România s-a transformat profund în ultimii 10 ani, încercând reforme în domenii ca legislaţia, alocarea resurselor bugetare, personalul şi perfecţionarea lui, organizare şi funcţionare, etc. Totuşi, rezultatele nu au satisfăcut nevoile cetăţeanului sau pe cele ale actorilor politici.

Reforma, termen vehiculat destul de des, se rezumă, din păcate, de cele mai multe ori, la formulări vagi şi ineficiente. Acest argument coroborat cu încorsetările administraţiei publice (în special, legislaţia incoerentă, schimbătoare şi greu de aplicat) generează un management deficitar.

În acest caz, apare ca imperativă nevoia promovării managementului public la toate nivelurile administraţiei. Accentul se va pune pe factorul uman, mai precis pe calitatea acestuia, angajarea şi promovarea resurselor umane având ca unic punct de plecare competenţa profesională. Un management public performant presupune personal cu o foarte bună pregătire generală şi o nouă viziune asupra misiunii organizaţiilor publice în societatea românească.

Managementul public este o disciplină specializată care studiază procesele şi relaţiile de management stabilite în cadrul şi în afara organizaţiilor publice, în vederea formulării de concepte, principii şi legităţi care să asigure organizarea şi funcţionarea eficace a acestora, în regim de putere publică şi pentru satisfacerea interesului general, prin prestarea de servicii publice.

În literatura de specialitate au fost evidenţiate următoarele caracteristici ale managementului public: caracter politic, caracter integrator (de sinteză), caracter complex şi caracter de diversitate, redate schematic în figura nr. 1.

Fig. nr. 1 – Caracteristicile managementului public

[Adaptare după Nicola Iordan, Managementul serviciilor publice locale , 2003, p.19]

Caracterul integrator, numit şi de sinteză, al managementului public rezultă din sfera foarte largă de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.

Principiile generale ale managementului public îşi găsesc aplicabilitatea în toate instituţiile publice din administraţie, învăţământ, cultură, sănătate, etc. Pentru a se adapta necesităţilor acestor stabilimente publice este necesară integrarea elementelor specifice conţinutului managementului public.