Managementul resurselor umane - particularități în mineritul Văii Jiului

Evoluţia managementului resurselor umane

După 1989 întreprinderile din ţara noastră au intrat într-un proces complex de ajustare structurală a cărui finalitate este condiţionată atât de factori din mediul socio-economic cât şi de implicarea şi participarea activă a resurselor umane de care dispun. Imbunătăţirea continuă a activităţii tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii şi obiectivelor organizaţiei revine managementului resurselor umane.

Responsabilitatea utilizării performante şi a dezvoltării resurselor umane în vederea atingerii obiectivelor şi realizării strategiilor firmei se împarte între departamentul de resurse umane şi managerii de la toate nivelurile ierarhice. Aceasta înseamnă că managerii, indiferent de poziţia lor în structura firmei, trebuie să răspundă atât de realizarea obiectivelor privitoare la producţie, vânzare etc., cât şi de asigurarea şi dezvoltarea competenţelor angajaţilor la nivelul cerinţelor prezente şi viitoare ale posturilor.

Tendinţe în managementul resurselor umane

Una din problemele actuale ale firmei româneşti (inclusiv a C.N.H. SA) este restructurarea. Punctul de plecare într-o astfel de activitate este redefinirea posturilor. Aceasta se poate finaliza cu reducere de personal sau nu. Desfiinţarea pripită a unor secţii sau compartimente, înfiinţând altele, dorind o nouă imagine pentru organigrama firmei este de fapt o păcăleală. Cauza nu este eliminată: organizarea defectuoasă a muncii. Atunci când la nivelul managerilor există o aglomerare de sarcini, atribuţii ambigue şi stufoase, posturile nu sunt definite clar, nu sunt cunoscute şi nu sunt eficiente. Apare astfel o lipsă de comunicare, nu numai de organizare.

Particularităţile managementului resurselor umane în industria minieră

Asigurarea unui management performant al resurselor umane din industria minieră este condiţionată atât de semnalul recepţionat din exterior de la nivelul managerului superior cât şi de voinţa celui din interiorul sistemului minier. Dacă aceste două elemente de condiţionare iniţială sunt satisfăcute, nivelul de performanţă al managerului resurselor umane din minerit este dependent în continuare de o serie de aspecte specifice.

Un prim aspect specific îl reprezintă cadrul în care un miner îşi desfăşoară activitatea. Procesul de muncă din minerit are drept obiectiv principal desprinderea substanţei minerale utile din ,,legătura’’ în care aceasta se află cu natura şi, ca urmare, condiţiile geo-miniere devin o trăsătură definitorie a acestui cadru.

In timpul muncii, cea mai mare parte a resurselor umane se află sub influenţa unui complex de stimuli cu caracter obiectiv, iar unii dintre aceştia se pot manifesta spontan, neprevăzut şi chiar periculos. Ca urmare, munca în minerit reprezintă un grad ridicat de risc şi conduce la formarea unui anumit profil psiho-moral al celor ce lucrează în acest domeniu.

Un alt aspect specific ce grevează asupra managementului resurselor umane din minerit este generat de prelungirea tranziţiei din ţara noastră. Democratizarea vieţii sociale şi politice a fost ,,coborâtă’’ şi în subteran şi a fost astfel înţeleasă şi aplicată încât a condus la diminuarea autorităţii, prestanţei şi prestigiului personalului tehnico-ingineresc. In plus, au avut loc diverse permutări la nivelul şefilor de sectoare, directorilor de mine şi cariere şi chiar la nivelul directorilor generali de regii/companii autonome, fie în urma unor presiuni sindicale, fie în urma unor ,,numiri de sus’’ ce au avut ca argumente competenţa profesională, care nu a fost dovedită întotdeauna.

Un ultim aspect vizează motivaţia angajaţilor din industria minieră. Motivaţia studiază de ce-urile comportamentului uman şi, ca urmare, succesul managementului resurselor umane este asigurat de existenţa unui sistem de evaluare a performanţelor, de stimulare şi compensare a rezultatelor. Acest sistem trebuie regândit astfel încât să fie eliminate acele compromisuri practicate în evaluarea performanţelor cu ocazia recepţiilor lunare, în acelaşi timp, sporurile dobândite după momentul 1989 trebuie să devină elemente de stimulare şi recompensare a rezultatelor.

După 1989 manifestările greviste au crescut în intensitate şi au avut caracter categoric în privinţa revendicărilor economice şi uneori chiar politice. Astfel, industria extractivă a devenit prima ramură din economia naţională în care au apărut primele structuri de organizare a mişcării sociale – comitetele de grevă. Acest lucru este firesc deoarece munca în condiţiile grele şi periculoase ale industriei miniere subterane necesită un înalt grad de compatibilitate psihologică şi organizare precisă, prin urmare, colectivele de mineri dovedindu-se cele mai pregătite în vederea mişcării organizate, ce a dus la încordarea socială apărută.