Motivarea Funcționarilor Publici

1. Necesitatea cresterii gradului de motivare a functionarilor publici în general si pentru Primaria Sectorului 2

Activitatea administratiei publice are în vedere satisfacerea necesitatii intereselor publice generale a celor administrati. Însa, pentru a-si duce la îndeplinire activitatea în conditii optime, autoritatile si institutiile administratiei publice au nevoie de resurse materiale, financiare si umane, adica administratia publica are nevoie de personal, de materiale si de bani.

Dintre toate acestea, resursa cea mai importanta si valoroasa este resursa umana.

Conform Statutului functionarilor publici, persoana care ocupa o functie publica este functionar public, iar totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie corpul functionarilor publici.

Prin termenul de functie publica, potrivit Statutul functionarilor publici, se întelege ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica in vederea ducerii la capat a activitatilor sale.

Se poate spune ca administratia publica reprezinta un ansamblu de functii publice ce sunt prevazute prin lege si încredintate functionarilor publici care le îndeplinesc în baza competentei acordate.

Motivarea este un termen general ce descrie procesul începerii, orientarii si mentinerii unor activitati fizice si psihologice. El este un concept larg ce cuprinde o serie de mecanisme interne cum ar fi: preferinta pentru o activitate fata de alta, entuziasmul si vigoarea reactiilor unei persoane, persistenta unor modele (tipare) organizate de actiune pentru îndeplinirea unor obiective relevante .

Problemei motivatiei personalului i se atribuie o mare importanta atât în sectorul privat cât si în cel bugetar. Toti managerii sunt de acord ca atingerea obiectivelor organizationale depinde foarte mult de comportamentul si atitudinea subordonatilor lor fata de sarcinile ce le revin. Astfel, printre functiile managementului public regasim si functia de motivare. Functia de motivare consta în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate .

În general s-a presupus ca institutiile publice vor angaja cu predilectie persoane ale caror valori si nevoi sunt mai potrivite pentru menirea de serviciu public a institutiei. Însarcinate cu promovarea bunastarii sociale generale, dar si cu protectia societatii si a fiecarui individ ce face parte din aceasta, organizatiile publice au adesea scopuri mai vaste si cu un impact mai profund decât cele pe care le regasim în mod obisnuit în sectorul privat.

Astfel, este vital pentru toate organizatiile sa îsi motiveze personalul cât mai bine posibil. Acest fapt conduce la un mediu de lucru mai multumit, si, ce e mai important, la un mediu de munca mai productiv. Mai productiv înseamna mai competitiv si mai profitabil.

1.1. Teoriile motivationale

În preocuparea lor de a studia comportamentul oamenilor în organizatii si în afara acestora, diversi autori au ajuns la concluzia ca la baza acestuia se afla anumite elemente, mai mult sau mai putin explicite si ca urmare definitiile date motivatiei au în vedere atât aspectul fizic cât si cel psihologic al actiunii umane.

Preocuparile pentru cresterea performantelor în organizatii si studiul comportamentului uman au dus la formularea mai multor teorii privitoare la motivatie. Primele preocupari dateaza de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Frederick Winslow Taylor (1856-1917) publica, în 1895, lucrarea A piece rate system (Sistemul acordului individual) în care îsi exprima conceptiile despre management. Ideile sale le-a dezvoltat ulterior, în alte doua lucrari publicate în anii 1903 si 1911: Shop Management (Managementul atelierului) si