Optimizarea deciziilor privind creșterea performanțelor economice la SC Karin Co G Imex SRL

Capitolul I. Evoluţia industriei alimentare

1.1 Industria alimentară încotro?

Industria ocupă un loc important în structura economiei naţionale. Această ramură este sursa principală de realizare a produsului intern brut. Trecerea la economia de piaţă impune restructurarea şi privatizarea industriei. Din 1990 şi până în anul 2000 asistăm la un proces de scădere a industriei cu toate efectele ce decurg din aceasta: degradarea utilajelor, îngheţarea salariilor, scăderea veniturilor reale.

Din 2001 se apreciază că s-a declanşat un proces de redresare în condiţiile creşterii producţiei industriale cu 8,2% faţă de anul 2000; în 2002 volumul producţiei industriale a crescut cu 6% faţă de 2001 respectiv cu 14,9% faţă de 2000

În acest trend se înscrie industria alimentară sector important în economia oricărei ţări, care a înregistrat în perioada 2001 – 2002 o creştere peste medie a producţiei (majorarea producţiei prelucrătoare în 2001 – 2002 cu 18,6%) cu 29,4% în raport cu 1997 – 1998, când declinul era în medie cu 17,3%.

Rolul industriei alimentare este de a prelua producţia agricolă. Pe plan mondial se observă că rolul acestei industrii este în creştere aspect exprimat sintetic şi de faptul că locul agriculturii în valoarea produsului alimentar final (VPAF) manifestă o tendinţă de scădere. Acest trend mondial nu se manifestă şi în România. Decalajul dintre marile puteri agroalimentare şi România este semnificativă. Astfel, dacă în Uniunea Europeană agricultura deţine din VPAF 27% în România locul agriculturii este de 1,4% ori mai mare.

Tabel nr. 1. Ponderea agriculturii în valoarea produsului alimentar final

Spaţiul economic Agricultura Activităţi post recoltare

Total Din care servicii

S.U.A. 20 80 38

U.E. 27 73 36

România 38 62 20

( sursă: www.fao.org )

Din datele de mai sus se observă că economia agroalimentară în România se află la începuturile sale. Punctul terminus al acestei economii, întreprinderea se regăseşte într-un proces complex de tranziţie către o economie concurenţială.

Industria de morărit, panificaţie şi produse făinoase cuprinde mori pentru măcinarea cerealelor şi fabrici pentru producerea de pâine şi produse de panificaţie, biscuiţi, paste făinoase, expandate.

Obiectul de activitate al acestora este fabricarea şi comercializarea de: produse de morărit (faină, mălai, arpacas, orez, griş, tarâţe, etc.), produse de panificaţie (pâine şi specialităţi de panificaţie), produse de patiserie-confiserie, biscuiţi, napolitane, paste făinoase, expandate din cereale şi alte produse făinoase derivate.

Produsele realizate în industria de morărit şi panificaţie sunt sortimente de larg consum care, prin conţinutul de substanţe nutritive (proteine, glucide, vitamine, săruri minerale), ocupă un loc important în alimentaţia umană.

Subprodusele rezultate din procesul tehnologic de prelucrare a cerealelor reprezintă furaje destinate zootehniei.

România dispune, pe teritoriul său, de condiţii pentru producerea materiilor prime necesare industrializării la nivelul cerinţelor interne de consum şi pentru export.

Tabel nr. 2

Caracteristicile întreprinderilor alimentare

Înainte de 1989 Începând cu 1990

- existau 317 întreprinderi cu tehnologii învechite şi structuri organizatorice rigide strict specializate;

- localizarea greşită în raport cu materia primă sau cu oferta de produse;

- gradul redus de întreţinere şi preocupare pentru buna funcţionare a utilajelor;

- consumatori mari şi ineficieţi de energie şi resurse umane, numărul mediu al salariaţilor = 192.571, puterea instalaţiilor care deserveşte producţia 1389 mii kw, consum energie electrică pe muncitor 3.006 kwh;

- cantitatea şi competitivitatea redusă a producţiei. - numărul întreprinderilor creşte la 335 (1990);

- uşoară creştere se remarcă în ’90 în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi 214.818, puterea instalaţiilor care deserveşte producţia = 1.419 mii kw, consum de energie electrică pe muncitor 7.709 kwh;

- creşte numărul întreprinderilor private;

- în 1997 numărul întreprinderilor private este de 3 ori mai mare faţă de 1995 (5.676);

- ponderea crescută în producţia alimentară a întreprinderilor mici şi mijlocii 85%;

- în general, producţia acestor întreprinderi scade pe de o parte, datorită reduceri cererii interne, iar pe de altă parte datorită lipsei competitivităţii la extern.

(sursă: Institutul Naţional de Statistică al României – Anuarul statistic 1991, pag. 412)

Situaţia existentă înainte de anul 1989. Specifice erau marile complexe industriale alcătuite dintr-o moară de grâu, fabrici de pâine şi produse de panificaţie, fabrici de biscuiţi şi fabrici de paste făinoase.

Asemenea grupuri industriale de întreprinderi se aflau în majoritatea reşedinţelor de judeţ, în alte oraşe existând fie unităţi de morărit, fie de panificaţie şi produse făinoase. În regim prestator, există o capacitate de măciniş de 1.800 tone/zi. În ceea ce priveşte panificaţia, capacităţile de producţie erau de aproximativ 13.000 t/zi, împărţite în 750 unităţi de producţie, având capacitatea între 3 – 150 t/zi fiecare. În micile unităţi, cu capacitatea cuprinsă între 3 – 20 t/24 ore, fluxul tehnologic avea un caracter discontinuu, cuptoarele fiind construite din cărămidă, cu vetre fixe cu încălzire directă şi indirectă a vetrelor. Marile linii de producţie cu capacităţi de 10 – 20 – 30 t/24 ore în flux continuu au fost achiziţionate fie de la firme ca Orlandi – Italia, Iugostehna – Iugoslavia, fie au fost fabricate prin asimilare de constructorii de utilaje din România.