Politică de mediu în România

PARTEA I

Introducere

În ultimii 30 de ani s-au făcut progrese substanţiale pentru crearea unui sistem de control al mediului în cadrul UE. Începând cu anii ’70, mediul a beneficiat de o atenţie sporită, intrând pe agenda politică a UE ca urmare a Raportului Clubului de la Roma, care a atras atenţia asupra tendinţei de epuizare a resurselor naturale şi deteriorării rapide a calităţii aerului,apei şi solului. Cu ocazia Consiliului European de la Paris din 1972 s-a recunoscut nevoia acordării unei atenţii speciale protecţiei mediului în contextul expansiunii economice şi îmbunătăţirii calităţii vieţii şi s-a decis dezvoltarea unei politici comunitare în domeniul mediului.Ea a început în 1972 cu Programele de Acţiune pentru Mediu.

Datorită legislaţiei secundare adoptate în timp, au avut loc îmbunătăţiri în diverse domenii legate de mediu,cum sunt aerul şi apa, dar rămân numeroase probleme care trebuie rezolvate. Politica de mediu trebuie să se bazeze pe o abordare inovativă pentru a găsi soluţii şi pentru a preveni problemele existente sau viitoare şi,în acelaşi timp, trebuie să găsească noi modalităţi de lucru cu o mare parte a societăţii.Dialogul a fost extins, fiind implicate în luarea deciziilor care privesc mediul,pe lângă instituţiile UE şi guvernele statelor membre, ONG-urile de mediu,societăţile şi asociaţiile profesionale, ca şi consumatorii,atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional,regional şi local. Integrarea politicii de mediu cu celelalte politici a început să se adâncească în ultimii ani, iar dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv global.

Conferinţele Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro din 1992 şi Johannesburg din 2002 au oferit omenirii o nouă viziune referitoare la dezvoltarea durabilă: nu mai este vorba de o dezvoltare cantitativă, ci de una calitativă, în sensul asigurării unui echilibru între toate valorile umane, fie ele materiale sau intangibile, în armonie cu natura.Vechea viziune a unei „societăţi îmbelşugate” a condus la o injustă şi risipitoare „societate de consum”.Noua viziune propune o „societate durabilă”ca model al unei lumi juste şi prospere. Astfel, vechiile concepţii au fost abandonate, iar dezvoltarea şi-a reluat adevăratul înţeles şi conţinutul moral,care nu constă numai în consumul de bunuri materiale şi risipa de resurse, ci şi în îmbunătăţirea educaţiei şi sănătăţii, asigurarea unui mediu natural de calitate, o coexistenţă armonioasă între oameni şi încurajarea dezvoltării comune a civilizaţiei şi naturii, altfel spus o dezvoltare care asigură ”calitatea vieţii”. Uniunea Europeană a adoptat deja măsuri în domenii considerate prioritare, cum ar fi utilizarea mai eficientă a energiei, limitarea deşeurilor şi asistarea publicului în promovarea consumului nepoluant. Însă aspecte precum schimbările climatice nu pot fi rezolvate independent, pentru că sunt necesare eforturi concentrate la nivel internaţional şi european, cu recunoaşterea rolului tuturor: guverne, patroni sau angajaţi, consumatori etc.

I. Evoluţia politicii de mediu

1. Baza legală a politicii de mediu

Tratatul de la Roma (1957) nu cuprindea referiri la protecţia mediului şi abia în anii ’70 au început să apară preocupări în acest sens şi au fost iniţiate primele acţiuni ale UE în această direcţie. Impulsul este dat de Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, desfăşurată la Stockholm în 1972. Intrarea în vigoare a Actului Unic European în 1987, care a adăugat un nou capitol la Tratat referitor la protecţia mediului înconjurător (articolele 130r-130t), este recunoscută ca fiind punctul de cotitură pentru politica de mediu.De la modificarea Tratatului de la Roma prin Tratatele de la Maastricht(1992) şi Amsterdam (1997), baza legală a politicii comunitare o constituie articolele de la 174 până la 176 (130r-130t) ale Tratatului Comunităţii Europene.

Obiectivele politicii de mediu - sunt stabilite prin articolul 174 (fost 130r) şi sunt următoarele:

- Păstrarea, protecţia şi îmbunătăţire calităţii mediului înconjurător;

- Protejarea sănătăţii populaţiei;

- Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

- Promovarea măsurilor la nivel internaţional pentru a trata problemele mediului la nivel regional sau mondial.