Relațiile de muncă în Spania

CAP 1. LEGISLATIA SPANIOLA

Domeniul muncii şi asigurărilor sociale este reglementat în Spania prin urmatoarele acte normative:

1.Estatuto de los Trabajadores (Codul Muncii) - aprobat prin Decretul Regal Legislativ 1/1995, din 24 martie.Acest cod reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuaeză controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Dispoziţiile cuprinse în acest cod se aplică tuturor celor care lucrează în Spania, precum şi angajatorilor.

2. Legea generală a Securităţii Sociale - Legea 26/1990, din 20 decembrie, cu modificările şi completările ulterioare reglementează sistemul de securitate socială. În Spania există şi regimuri speciale de securitate socială (agricultură, marinari şi pescari, lucrători autonomi, lucrători în domeniul casnic, minerit, elevi şi studenţi, funcţionari).

3. Legea organică 4/2000, din 11 ianuarie, privind drepturile şi libertăţilor străinilor în Spania şi integrarea lor socială ( cunoscută şi ca Legea pentru Străini- Ley de extranjeria).

4. Regulamentul de aplicare a Legii 4/2000, aprobat prin Decretul Regal 2393/2004, din 30 decembrie. Aceste două acte normative reglementează condiţiile de şedere, rezidenţă, rezidenţă şi muncă, contractarea lucrătorilor străini în Spania, drepturile şi obligaţiile acestora.

5. Contingentul de lucrători străini pentru 2006 - aprobat prin Acordul Consiliului de Miniştri din 23 decembrie 2005. Acest act normativ stabileşte numărul de lucrători străini care poate fi contractat în Spania, în regim general, pentru anul 2006, precum şi condiţiile de contractare. Numărul de lucrători şi de activitate sunt orientative, putând fi modificate în funcţie de cerinţele pieţii muncii.

6. Convenţiile colective de muncă - reglementează condiţiile de muncă, drepturi şi obligaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, nivelul de salarizare. Aceste convenţii se încheie pentru fiecare domeniu de activitate si pentru fiecare provincie spaniolă, astfel încât, reglementările pentru acelaşi domeniu de activitate pot fi diferite de la o provincie la alta.

CAP 2. CONTRACTUL DE MUNCA IN SPANIA

Relatia de munca este aceea in care o persoană fi zică, denumită muncitor, se obligă să presteze servicii profesionale in favoarea altei persoane, fi zice sau juridice, denumită angajator sau sef. In funcţie de specifi cul organizaţiei şi ramura de care aparţine, muncitorul va primi o compensaţie economică denumită salariu.

Înainte de începerea activităţii lucrative, angajatorul trebuie să înscrie lucrătorul ca salariat al său la Sistemul de Securitate Socială Spaniol (Seguridad Social), urmând să plătească contribuţia corespunzătoare începând cu prima zi de lucru şi până la încetarea contractului de muncă, inclusiv în perioada de probă. În funcţie de regimul aplicabil, contribuţiile vor fi plătite după cum urmează:

- în Regimul General (Régimen General): atât muncitorul cât şi angajatorul sunt obligaţi să cotizeze la Regimul General al Asigurărilor Sociale. Angajatorul plăteşte o sumă pentru fiecare salariat în fiecare lună, pe toată durata angajării, inclusiv perioada de probă, iar angajatului i se va reţine din salariu o anumită sumă de bani care îi va permite să beneficieze de o serie de servicii precum: asistenţă medicală (asistencia sanitaria), medicamente (ayudas farmacéuticas), ajutor de şomaj (prestación de desempleo), ajutor în caz de incapacitate temporară (subsidio de incapacidad temporal).

- în Regimurile speciale (Régimen Especiales) precum cel agrar, serviciul domestic, condiţiile contributive au caracteristici speciale. În cazul în care angajatul doreste să se informeze asupra situaţiei sale de salariat poate solicita „Rezumatul Activităţii Lucrative” (Informe de Vida Laboral) corespunzător, fie prin internet, fie pe site-ul Trezoreriei Generale a Asigurărilor Sociale (Tresorería General de la Seguridad Social)

In Spania, drepturile şi obligaţiile derivate din relaţia de muncă se reglementează:

- Prin dispoziţiile legale şi reglementările statului. Cel mai important este Statutul muncitorilor, a cărui importanţă este dată de stabilirea drepturilor minime ale muncitorilor, in afara acestora neputandu-se stabili nici un tip de relaţie de muncă.

- Prin intermediul convenţiilor colective. Sunt acorduri obligatoriu de respectat, efectuate intre reprezentanţii muncitorilor şi angajatori, pentru a fi xa condiţiile economice de muncă şi de productivitate intr-un mediu determinat. Aplicarea unei convenţii se poate limita la o singură societate comercială sau la un intreg sector de activitate (de exemplu, toate societăţile comerciale din sectorul de construcţii dintr-o intreagă regiune).

- Prin voluntariatul exprimat de ambele părţi şi consemnat in contractul de muncă. Fără nici o excepţie, nu se pot aduce prejudicii muncitorului, prin condiţii mai puţin favorabile de muncă, contrar dispoziţiilor legale sau convenţiilor colective.