Responsabilitate socială și etică managerială

Responsabilitatea Socială şi Etica Managerială

1. Responsabilitatea Socială

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme, dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu numai faţaă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunitaţi locale, opinie publică.

Conceptul de responsabilitate socială a organizaţiei de afaceri a apărut datorită trecerii de la modelul economic, în care elementul predominant era „afacerea”, la un model mult mai larg de afaceri care include în parteneriat problemele sociale, respectiv la modelul socio-economic.

În modelul economic accentul cade

- în principal pe producţie

- exploatarea resurselor

- interesele individuale

- un interes minor privind guvernul

- o viziune generală a afacerilor ca un sistem închis

La modelul socio – economic accentul se pune pe

- calitatea generală a vieţii

- conservarea resurselor

- se i-au în considerare interesele societăţii

- este prezentă o viziune asupra afacerilor ca un sistem deschis

Aceste schimbări de orientare au condus la o continuă dezvoltare a unei conştiinţe de responsabilitate socială a firmelor de afaceri.

Conceptul de responsabilitate socială a organizaţiei de afaceri este pus în slujba realizării intereselor private ale corporaţiei sensibile la nevoile sociale.

Responsabilitatea socială implică anumite restricţii privind comportarea organizaţiei de afaceri altele decât reglementările guvernamentale, activităţile sindicale şi presiunile grupurilor de interese.Trăsătura esenţială a responsabilităţii sociale trebuie să fie voluntară şi să implice direcţionarea managerilor de a acţioa într-o modalitate sau alta.

Susţinătorii responsabilităţii sociale argumentează atitudinea lor favorabilă.

Situaţiile de concurenţă pură nu există, iar mediul concurent nu asigură automat alocarea optimă a resurselor.Nu există nici o garanţie a eficienţei şi echităţii.

Afacerile nu sunt numai instrumente economice profitabile. Activităţile de afaceri au semnificative efect sociale. Profitul nu reprezintă unicul indicator al performanţei sociale.

Managerii de obicei nu sunt instruiţi să aibă de-a face cu responsabilitatea socială în deciziile lor, deşi impactul social al deciziilor lor este inevitabil. Multe corporaţii au resurse enorme şi ca atare multe dintre acestea ar trebui să fie canalizate către activităţi înrudite cu bunăstarea socială.

Responsabilitatea socială nu realizează în mod necesar contrapunerea sau lezarea intereselor acţionarilor, în funcţionarea pe perioade îndelungate de timp, considerarea responsabilităţilor siciale va accentua interesele acţionarului.

2. Etica Managerială

Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă-ethos. Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială. De asemenea, etica reprezintă totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anumită reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău.

Noţiunea de etică managerială este relativ recent introdusă în vocabularul specialiştilor, ea reprezentând o „ramură” a eticii aplicate şi vizează în special tipul de conduită, dar şi acţiunile pe care managerii le desfăşoară în cadrul organizaţiilor. De asemenea este analizat şi modul în care indivizii sau grupurile sociale (atât din organizaţia respectivă, cât şi din afara acesteia).

Cum managementul în sine este o disciplină socio-umană (dar şi economică din punct de vedere al rezultatelor obţinute), însuşirea normelor etice este o obligaţie din partea managerilor. Din păcate însa, la nivel naţional, etica managerială nu este considerată a fi nici pe departe o prioritate a managerilor români. Ba mai mult decât atât, mulţi văd în respectarea codului etic o piedică în calea realizării unor afaceri profitabile. Ceea ce nu este departe de adevar deoarece etica managerială pune faţă în faţă oportunităţile economice ale companiei şi imaginea socială a acesteia.

Nu de puţine ori managerii se gasesc în situaţia în care trebuie să opteze pentru una din cele două decizii diametral opuse: aleg calea corectă care presupune respectarea unor reguli etice de bază sau aleg drumul cel mai facil pe baza unor decizii neetice, dar care asigură o menţinere sau chiar o creştere semnificativă a cotei de piata? Decizia îi aparţine în totalitate managerului. Însă nu trebuie să uităm un aspect important: firmele de succes sunt cele care işi respectă in primul rând clienţii şi nu se preocupă doar de interesele proprii. De aceea, în cazul unei erori sau a unei greşeli pe care firma a facut-o, managerul ar trebui să reacţioneze în primul rând prin recunoaşterea acesteia şi să încerce remedierea ei pe cât posibil. În niciun caz să nege existenţa acestor probleme. Şi acesta poate fi considerat a fi un comportament neetic.