Schimbarea Culturii Organizationale în Institutiile Publice

INTRODUCERE

În procesul transformărilor care au loc în societatea contemporană, un rol aparte îi revine culturii organizaţionale. Fiind un factor ce determină succesul activităţii organizaţiei, cultura reprezintă un element esenţial, indispensabil pentru progresul social. Cunoaşterea culturii unei organizaţii este determinantă pentru funcţionarea acesteia, factorul cultural are un impact puternic asupra funcţiilor managementului şi asupra acţiunilor managerului. Cu cât o cultură este mai puternică, cu atât angajatii acceptă mai usor valorile organizatiei si au încredere în aceste valori.

Domeniul de studiu al culturii organizaţionale are o istorie relativ recentă, termenul a început să fie utilizat pe larg în anii `80 ai secolului al XX-lea. Interesul faţă de cultura organizaţională se explică prin faptul că la etapa actuală comunitatea mondială este marcată de asemenea procese de anvergură ca globalizarea economiei şi informatizarea societăţii, ceea ce a condus la apariţia unor noi forme şi metode de organizare a activităţii umane. Ritmul schimbărilor tehnologice impun noi cerinţe faţă de practicile organizaţiilor şi oamenii care activează în cadrul lor.

Noile tehnologii presupun poziţionarea potenţialului uman pe primul plan, fiind reconsiderată şi tehnologia organizaţională, în structura căreia există nu numai norme şi reguli formale, dar şi proceduri informale. Cunoaşterea de către personal a legilor, normelor, procedurilor informale creează condiţii pentru realizarea anumitor verigi din lanţul tehnologic. Totalitatea valorilor, procedeelor, normelor de comportament, acceptate într-o organizaţie ca bază comună de acţiune, ajunge o dominantă a gândirii colective a grupului uman, prin intermediul căreia el îşi rezolvă problemele de adaptare la mediul extern şi de integrare internă.

Institutiile educationale au un important impact asupra valorilor si normelor umane. Şcolile de toate nivelurile reprezintă principalele instrumente institutionale într-o societate pentru crearea si pentru transmiterea ideologiilor si valorilor. Ele reprezintă cele mai importante organizaţii culturale. La rândul lor, toate aceste structuri operează, actionează sub impactul anumitor valori, altfel spus fiecare dintre ele posedă o anumită cultură organizatională.

Piaţa pe care funcţionează astăzi instituţiile de învăţământ superior se confruntă cu câteva tendinţe majore care pot reprezenta pericole sau oportunităţi în funcţie de modul în care respectivele instituţii găsesc de cuviinţă să le abordeze. O formă de a aborda aceste tendinţe este de a aştepta ca ele să dispară sau să-şi găsească singure soluţii. O altă formă de abordare însă, este aceea de a căuta soluţii constructive noilor provocări, de a se adapta pieţei mai repede decât ceilalţi competitori, de a exploata caracterul de noutate al schimbărilor. Această abordare este una proactivă, antreprenorială, prin care pericolele se transformă în oportunităţi.

Modul în care este organizată societatea suferă transformări radicale. Acestea se reflectă în primul rând în instituţiile sociale. Universitatea, una din instituţiile cele mai durabile ale civilizaţiei, se înscrie şi ea în acest proces de transformare, însă pentru ea schimbarea nu este o noutate. Universitatea nu a fost rigidă în decursul timpului, ci s-a transformat permanent pentru a servi cât mai bine societăţii, în prezent, formele foarte variate sub care aceasta există, de la universitatea tradiţională până la cea virtuală, fiind doar ipostaze într-un lung şir de transformări.

În mediul academic apar de multe ori probleme şi disfuncţionalităţi pe fondul unei lipse de transparenţă a modalităţilor de luare a deciziilor la nivelul diferitelor tipuri de structuri de conducere. Stilul managerial din universittate şi facultăţi influenţează nivelul de satisfacţie profesională a cadrelor didactice şi sentimentul de apartenţă şi rezultatele şcolare ale studenţilor. Probleme specifice pot să apară atât la nivelul deciziilor luate de rectorate, decanate, direcţii/departamente administrative sau organizaţii/ligi/asociaţii studenţeşti sau de alt profil academic.

Cultura organizaţională din mediul academic şi modelele manageriale promovate în universităţi determină gradul de permisivitate instituţională faţă de fenomenele lipsite de deontologie, acte lipsite de integritate sau fapte de corupţie.

Lucrarea de fată este structurată în 5 capitole, astfel: în primul capitol am prezentat bazele teoretice si metodologice ale culturii organizationale, care includ definirea, modalitătile de manifestare ale culturii organizationale si reengineringul.

În capitolul II am realizat descrierea generală a institutiei publice Universitatea Bucuresti, evolutia până în prezent, precum si principiile de organizare si functionare.

Capitolul III cuprinde analiza critică a culturii organizationale in institutia aleasă. Am identificat provocările cu care se confruntă Universitatea Bucuresti, cultura organizatională si componentele acesteia si am realizat o analiză critică a stării actuale.

În urmatorul capitol am identificat un set de propuneri ce au în vedere îmbunătătirea culturii organizationale in Universitate. Capitolul V cuprinde efectele pe care schimbarea culturii organizationale le va avea asupra institutiei.

CAP. I CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ

BAZELE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

1.1. Conţinut şi caracteristici

Activitatea unei organizaţii este influenţată sau chiar determinată de tipologia culturii organizaţionale. Ea reprezintă unul din conceptele importante care s-au afirmat relativ recent şi au influentat de o manieră semnificativă modul de gândire şi acţiune al cercetătorilor, managerilor şi specialiştilor din diverse organizaţii, din toate zonele lumii.

Noţiunea de „cultură organizaţională” a fost lansată pentru prima oară de A. Jay, care afirma: „Este cunoscut de ceva timp despre organizaţii că sunt instituţii sociale cu obiceiuri şi tabuuri [...] ele sunt instituţii politice, autoritare şi democratice, pacifiste şi războinice, liberale şi paternaliste”. Jay se referea la cultura organizaţională, deşi conceptul era puţin cunoscut la acea vreme. După Geert Hofstede, cultura organizaţională reprezintă o “programare mentală colectivă, care deosebeste membrii unei organizaţii de membrii altei organizaţii”.

Conceptul de cultură organizaţională se refera la tot ceea ce înseamnă standarde colective de gândire, atitudini, valori, convingeri, norme şi obiceiuri care există intr-o organizatie. În componenţa culturală putem distinge unele elemente vizibile cum ar fi: comportamente şi limbaj comun, ritualuri şi simboluri dar preponderent avem componente mai puţin vizibile: percepţii şi reprezentări despre ce înseamnă o valoare în organizaţie, mituri, standarde empirice despre ce înseamnă a munci bine şi a te comportă corect. Cultura organizaţionala se formează datorită interacţiunilor repetate între membrii organizaţiei, a aducerii în comun a credinţelor şi valorilor indivizilor care o alcătuiesc deşi există factori modelatori puternici care o particularizeaza cum ar fi: stilul de conducere şi implicit modul de luare a deciziilor, nivelul de formalism, structura de organizare, politicile şi know-how-ul şi mai toate sistemele care oferă valoare şi suport unui anumit tip de muncă şi unui anumit tip de comportament.