Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia vs Centre Hospitalier Sainte Anne din Paris

CapI.Direcţii de dezvoltare a serviciilor de sănătate(psihiatrie)din Romania

Psihiatria româneascã are de recuperat un decalaj important faţă de ţările Comunităţii Europene. Ea încă funcţionează dupã un model învechit. Structura instituţională este rigidă, strict medicalizată, centratã pe marele spital de psihiatrie. In episodul psihiatric acut, spitalul îşi demonstrează constant virtuţile terapeutice. Nu acelaşi efect pozitiv îl are în cazul tulburãrilor mintale, al căror stadiu de evoluţie le permite a fi îngrijite în comunitate. Inexistenta instituţiilor ambulatorii specializate şi a programelor, care să preia şi sã sprijine resocializarea unor asemenea cazuri favorizează recidiva şi respitalizarea.

O autentică reformã a sistemului ar trebui să înceapă cu analiza detaliată a structurilor instituţionale actuale.

Medicina primară are, adeseori, un rol mai mult "decorativ". Conform recomandărilor, OMS/2001 medicii de familie ar trebui sã preia progresiv, într-un interval de cinci ani, 50% dintre cazurile de tulburări mintale şi de comportament existente în comunitatea unde îşi exercitã libera practică. La acest nivel din nefericire încă maladiile mintale sunt mult prea adeseori nerecunoscute, negate, sau confundate cu afecţiuni corporale şi ca atare eronat tratate.Medicii de familie având de multe ori aceeaşi atitudine laică ca şi restul populaţiei în ,înţelegerea , sprijinirea şi în apropierea lor faţă de problematica complexă a persoanei cu tulburări mintale. Lipsa triajului cazurilor prin consultaţie de specialitate reprezintă unul dintre motivele care conduce la încãrcarea inutilã a costurilor de spitalizare. Dotarea sumară (o încăpere, un psihiatru, o asistentã medicală) a cabinetelor de psihiatrie din ambulatoriu le limiteazã oferta de servicii specializate, care sunt prestate după un model mai mult medical decât psihiatric. In ambulator, pacienţilor psihotici nu li se oferă medicamente psihotrope, ci reţete, pe care aceştia trebuie sã şi le procure cum şi de unde pot. Alergarea dintr-o farmacie în alta, ca şi refuzul de-a li se elibera prescripţia îi descurajează şi îi determină să abandoneze terapia. Intreruperea intempestivă a tratamentului ambulator produce recidiva simptomelor grave şi respitalizarea, majorând inutil costurile financiare ,sociale şi sporind consecinţele medico-legale. Psihosocioterapiile au un rol foarte limitat, mai mult declarativ, şi se rezumă la consilieri şi psihoterapii scurte de suport. Nu există echipe terapeutice care pe lângă psihiatru să includă psiholog specializat,ergoterapeut ,asistent medical calificat pentru psihiatrie şi asistent social.Nu se prevăd îngrijiri specializate la domiciliu .In ultimii ani la nivel guvernamental s-a insistat pe privatizarea acestor cabinete de policlinică, considerându-se că aceasta ar fi soluţia miracol. ,dănd drept exemplu pozitiv de urmat sistemul ,,sectorului psihiatric’’francez. ,,Laboratoarele de Sănătate Mintală’’ funcţionează în unele capitale de judeţ. Denumirea, nefericit aleasă, sugerează efectuarea de experimente umane. Conceptual nu corespund criteriilor actuale de asistentã psihiatricã comunitarã. Funcţionează după un model supracentralizat solocitând pacienţilor deplasarea de la distanţe uneori apreciabile numai pentru eliberarea unei reţete lunare.

Legea Sănătăţii Mintale nici nu le mai prevede existenţa, cu toate acestea ele continuă încă să infinteze secţiile şi compartimentele de psihiatrie cu paturi ale spitalelor generale, sunt structuri agreate şi încurajate de OMS, dar au pondere foarte mică în cadrul serviciilor de psihiatrie din România faţă de numãrul de paturi de spital existente în marile spitale de tip azil psihiatric. Chiar dacă în micile oraşe ,la o populaţie de 30-50 de mii de locuitori există spitale generale acestea au rareori compartimente de psihiatrie de legătură (psihosomatică) şi destul de des nu au asociat nici măcar un cabinet ambulatoriu de psihiatrie. Consecinţa acestei deficienţe este aceea că majoritatea cazurilor psihiatrice locale sunt spitalizate în serviciile de boli interne sau chiar de chirurgie, unde li se acordă diagnostice şi tratamente eronate. Psihiatria de legătură nu este recunoscută ca subspecialitate. Drept consecinţă pacienţii ce prezintă comorbidităţi psihiatrice alături de maladii corporale grave ,pentru care sunt spitalizaţi în servicii de boli somatice precum :oncologie,boli interne,neurologie , chiar dacă pot obţine o consultaţie psihiatrică ,,la patul bolnavului’’ din partea psihiatrului din ambulatoriul de specialitate ,nu pot obţine şi medicaţia psihiatrică necesară..Normele CNAS nu permit. De abia după externare pacientul va putea obţine un tratament în ambulatoriu. Printre consecinţele unei astfel de greşite abordări sunt agravările bolilor mintale şi tentativele de suicid efectuate în spitalele generale.

Marile spitale de psihiatrie constituie încă baza sistemului actual de asistenţă psihiatrică în pofida faptului cã sunt cunoscute multiplele lor deficienţe: sunt bugetofage, nu se adaptează la necesitãţile psihosociale ale bolnavilor datorită rigidităţii managementului şi intereselor interioare de grup , produc dependenţă şi regresie .In practica curentă mult prea adeseori în marele spital chiar dacă nu există organizat un centru ambulatoriu se practică contrar legii consultaţii de specialitate în regim ambulatoriu ,chemându-se lunar pacienţii de la mari distanţe. Aceste servicii medicale nu se raportează la MS şi CNAS. Contractul Cadrul al LASS impune psihiatrilor din ambulatoriu un număr limită maxim de consultaţii şi servicii medicale pe zi care pot fi ,,punctate’’şi raportate ,adică plătite de către casa de asigurări.Realitatea este cu totul alta.Datorită numărului mare de persoane afectate de tulburări mintale căt şi datorită numărului mic de psihiatri, numărul de consultaţii zilnice depăşeşte uneori cifra de 30, sau chiar de 40.

Cazul judeţului Prahova poate fi luat drept model concret pentru cele relatate teoretic mai sus. Judeţul este unul dintre cele mai industrializate din Romania , are un nivel de dezvoltare sociao-economică dintre cele mai bune din ţară şi contribuie pe măsură la PIB.Nivelul psihoeducaţional al populaţiei este pe măsură.

La o populaţie de aproximativ 850.000 de locuitori există următoarele instituţii psihiatrice

:

-Spitalul de Psihiatrie Voila ;are un număr de 430 de paturi ,inclusiv unica unitate cu paturi de psihiatrie pentru copii din judeţ.In el lucrează 9 psihiatri şi un psiholog medical.

-Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Ploieşti, are un număr de 120 de paturi şi 5 psihiatri.

-Spitalul CFR.Are 15 paturi de psihiatrie şi un psihiatru.

Funcţionează finanţat de către Casa de Asigurări a Ministerului Transporturilor .Nu face parte din sistemul general de servicii medicale acordate populaţiei din judeţ .Se adreseaza unui segment îngust de populaţie cu o problematică specifică îngustă faţă de problematica generală a morbidităţii prin maladii mintale a judeţului.

- Secţia medico-socială din Spitalul Orăşenesc Băicoi.Posedă 40 de paturi şi 2 psihiatri.Spitalizările din acest serviciu sunt lungi de trei luni de zile şi se adresează mai ales persoanelor cu importante dificultăţi sociale:lipsă de domiciliu,abandon din partea familiei,grave dificultăţi financiare.

In ceeace priveşte serviciile ambulatorii de psihiatrie lucrurile se prezintă astfel:

- In oraşul Ploieşti ,capitala judeţului,la o populaţie de 250.000 de locuitori inclusiv suburbii,există un număr de 7 psihiatri ;3 activează în cabinete comodate şi 4 în ambulatorii publice.Mai sunt 3 psihiatri de copii ce lucrează în Laboratorul de Sănătate Mintală al Spitalului de Pediatrie.

- In restul judeţului mai funcţionează 3 psihiatri :unul în oraşul Sinaia,unul în oraşul Câmpina şi un al treilea în oraşul Vălenii de Munte.Fiecare dintre aceste oraşe,de talie medie pentru România,posedă un Spital General la o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori inclusiv comunele limitrofe.

- Mai există patru oraşe cam de aceeaşi dimensiune: Mizil,Slănic,Urlaţi,Plopeni care posedă fiecare cate un Spital General, dar care nu au în ambulatoriu un psihiatru încadrat.Drept consecinţă peste 150.000 de locuitori vin pentru asistenţa psihiatrică calificată de la mari distanţe de 40-70 km, adresându-se direct serviciilor cu paturi existente, sau supraaglomerează cabinetele de psihiatrie din ambulatoriile oraşului Ploieşti.Nimeni nu a cercetat încă care sunt costurile directe şi indirecte ale acestor deplasări şi repecurisiunile privitoare la morbiditatea prin boli mintale şi complicaţiile acestora( de exemplu rata de suiciduri din aceste teritorii).