Strategia de Aprovizionare SC Remarul 16 Februarie Cluj Napoca

Introducere – motivaţie

Motivaţia înfiinţării, organizării şi funcţionării unei întreprinderi este dată de cererea de produse şi servicii care se manifestă pe piaţă; aceasta îi determină atât profilul, cât şi condiţiile în care urmează a acţiona. Funcţionalitatea acesteia impune însă asigurarea – alături de alţi factori de producţie – a resurselor materiale şi tehnice necesare în concordanţă cu volumul de activitate definit în raport cu cererile de consum.

Primul capitol al lucrării prezintă concepte despre conducerea şi aprovizionarea unei întreprinderi, în timp ce în al doilea capitol sunt prezentate strategii în aprovizionarea cu resurse materiale. Capitolul al treilea surprinde analiza, evaluarea şi selecţia furnizorilor, iar în ultimul capitol este prezentat un studiu practic privind aprovizionarea în cadrul firmei SC Remarul 16 Februarie Cluj Napoca.

Asigurarea cu resurse materiale, precum şi gestiunea eficientă a resurselor reprezintă una dintre cele mai importante condiţionări ale eficienţei oricărei alte activităţi din întreprindere. Asigurarea materială în condiţiile economiei de piaţă reprezintă una dintre cele mai importante provocări în care o întreprindere este angrenată. De felul în care asigurarea materială “îşi face datoria” depinde în mare măsură modul în care oportunităţile sunt exploatate, restricţiile şi piedicile sunt evitate şi anihilate. De asigurarea materială depinde de fapt supravieţuirea şi dezvoltarea unei întreprinderi.

Pentru economia actuală, în condiţiile în care declinul producţiei industriale este evident, situaţie care a atras scăderea gradului de utilizare a mijloacelor fixe şi prin urmare reducerea necesarului de materiale pentru consumul productiv, aprovizionarea poate reprezenta una din pârghiile importante prin care să se revigoreze activităţile din orice întreprindere.

Toate acestea încearcă să argumenteze prezenta lucrare, precum şi dorinţa de aprofundare a acetei activităţi esenţiale din activitatea economică.

Eforturile realizării acestei lucrări nu s-ar fi putut materialeza fără sprijinul permanent al distinşilor profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj Napoca, prof. univ. Anca Borza şi drd. Ovidiu Bordeanu.

CAPITOLUL I

Conducerea şi organizarea aprovizionării

1.1. Managementul aprovizionării materiale: concept, activităţi, componente, trăsături

Orice organizaţie şi deci orice întreprindere are nevoie, alături de echipamente tehnice şi resurse umane, de materii prime şi materiale, produse finite şi semifabricate, combustibili, energie electrică şi termică, pe care le obţine din mediul înconjurător şi pe care le supune unui proces mai mult sau mai puţin complex, modern, tradiţional sau original de transformare, obţinând produse sau servicii pe care le pune la dispoziţia consumatorilor într-o anumită cantitate, de o anumită calitate, la un anumit preţ şi pentru o anumită perioadă de timp.

Figura. 1.1. Procesul de tranformare a fluxurilor de intrări în ieşiri

Sursa: (Silviu Crişan, Strategii în aprovizionarea materială, Ed. Continent Sibiu, 2001, p. 12)

Aşadar, înainte de a produce bunuri materiale sau servicii, o întreprindere apare în postura de cumpărător. Activitate indispensabilă, prezentă de când există producţie, asigurarea celor necesare desfăşurării unui proces de producţie a căpătat valenţe noi din momentul în care întreprinderile au încetat să cumpere un număr mic sau foarte mic de materiale, să adauge o cantitate mare sau foarte mare de manoperă, după care obţineau anumite venituri prin vânzarea produselor sau serviciilor realizate.

În timp, aprovizionarea a evoluat de la o activitate apreciată cu rol pasiv, subordonată subsistemului producţie, la una de adevărată responsabilitate pentru viaţa ciclică a oricărei întreprinderi. Pe măsura creşterii importanţei acestei activităţi, precum şi a profesionalismului specialiştilor din aprovizionare, au fost posibile valorificarea în mai mare măsură a oportunităţilor şi reacţia corectă la continua “creştere a presiunii competitive” (Eberhard E. Scheuing, Purchasing Management, Pretince Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1989, p. 365) la care este supusă o întreprindere în confruntarea sa permanentă cu mediul ambiant.

Contribuind într-o măsură importantă la formarea profitului unei întreprinderi productive, aprovizionarea solicită tot mai mult implicarea managementului de vârf. Din acest motiv, obiectivele activităţii de aprovizionare derivă din obiectivele generale ale întreprinderii. În plus, în întreprinderile moderne aprovizionarea s-a transformat dintr-un “cost alocat achiziţionării de materiale într-un centru de profit care îşi vinde serviciile în mod competitiv fiecărui utilizator.” (Eberhard E. Scheuing, p. 367) Acest lucru a fost posibil deoarece aprovizionarea a devenit un factor intern de mare importanţă în orice întreprindere, profesioniştii aprovizionării concentrându-se spre ceea ce ştiu să facă cel mai bine. De altfel, în întreprinderile mari unde sunt utilizate concepte, metode şi tehnici moderne de management, activitatea de aprovizionare este componentă a managementului de la nivelul ierarhic cel mai înalt.

Managementul aprovizionării reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale şi tehnice necesare producţiei, în volumul şi structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii, în condiţiile unor costuri minime şi ale unui profit cât mai mare. (Gheorghe Băşanu, Managementul aprovizionării şi desfacerii, Editura Economică Bucureşti, 2004, p.15)

Managementul aprovizionării este un concept unitar complex, căreia îi este proprie o structură extinsă de activităţi componente, care au în vedere, ca elemente de ansamblu, problemele de conducere – coordonare, previziune – programare, contractare, de organizare, antrenare, derulare efectivă, de urmărire – control, analiză şi evaluare. (Gheorghe Băşanu, p. 15)