Strategii și Modalități Eficiente de Comunicare Interna în Instituțiile Publice

ARGUMENT

,,Pentru a da o existenţă publică unei activităţi, unei idei sau unui produs, nu este suficient doar ca aceste elemente să existe, trebuie ca ele să fie şi cunoscute.. O teorie care nu este împărtăşită celorlalţi, pur şi simplu nu există.”

Bernard Dagenais

Din această perspectivă, putem afirma că în absența unei strategii de comunicare potrivite, produsul ori serviciul furnizat de o structură organizațională, ce aparține sectorului public ori celui privat, nu va fi observat de publicul larg ori va fi perceput într-o manieră neconformă cu realitatea.

Absența informațiilor provenite de la sursă, atacurile și zvonurile promovate de concurență, precum și ideile preconcepute sunt o parte dintre factorii ce duc la „denaturarea” imaginii unui produs sau serviciu. Pentru realizarea unei imagini pozitive și pentru a-și promova acțiunile, instituțiile publice și cele private apelează la relații publice. Putem spun că “relaţiile publice fac parte din strategia de management. Domeniul are două funcţii: să răspundă aşteptărilor acelora ale căror comportamente, judecăţi şi opinii pot să influenţeze existenţa şi dezvoltarea unei instituţii, pe de o parte, şi să-i motiveze, pe de alta. Stabilirea de politici de relaţii publice înseamnă, în primul rând, armonizarea intereselor unor întreprinderi cu interesele acelora de care depinde dezvoltarea lor. Următorul pas este punerea în practică a acestor politici. Aceasta înseamnă dezvoltarea unei politici de comunicare care să stabilească şi să menţină o relaţie de încredere mutuală cu multiplele categorii de public.” Din acest punct de vedere, o componentă importantă pentru orice organizaţie, cu sarcini strategice de management, este departamentul de relaţii publice si comunicare.

Sfera relaţiilor publice a cunoscut, în ţara noastra, după anul 1990, o dezvoltare puternică, în condiţiile proliferării libertăţii de expresie, a apariţiei şi dezvoltării pieţei libere, a preluării conceptelor occidentale de ,,promotion”, ,,public relation”, etc. Înţelegând necesitatea şi importanţa relaţiilor publice, firmele şi instituţiile s-au adaptat ,,din mers” acestui nou domeniu, încercând, cu mai mult sau mai puţin succes să-şi dezvolte structuri specifice, să atragă personal calificat (puţin numeros la început, în creştere la acest moment, graţie adaptării învăţământului universitar la necesităţile de formare reclamate de societatea actuală) şi să fundamenteze planuri proprii.

La nivel guvernamental, au fost promovate politici de relaţii publice şi campanii de comunicare menite a asigura informarea oportună a populaţiei cu privire la politicile publice implementate, priorităţile naţionale şi demersurile întreprinse în acest sens, cunoaşterea structurilor şi instituţiilor aflate în subordine. Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, s-a integrat acestui demers de consolidare a comunicării publice şi de creştere a transparenţei instituţionale, care a caracterizat şi continuă să definească politica sa de comunicare. O instituţie de importanţă naţională, aflată în serviciul cetăţeanului, aşa cum este Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, nu poate permite ca imaginea sa să fie deformată sub impactul unor factori disturbatori, ci trebuie să acţioneze susţinut pentru promovarea unei politici de relaţii publice şi comunicare adecvate, care să reflecte în mod obiectiv eforturile instituţionale de realizare a reformei şi aliniere la standardele europene, în interesul societăţii civile.

Această lucrare îşi propune să analizeze, într-o abordare departe de a fi exhaustivă, comunicarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu societatea civilă şi nu numai, în contextul în care consider că nu s-a acordat o atenţie suficient de mare realizării unor cercetări şi lucrări teoretice pe această temă. Totodată, apreciez că abordarea ,,de la cauză la efect” ar contribui într-o măsură mai mare la îmbunătăţirea activităţii de relaţii publice a instituţiei, ce trebuie să recunoaştem, suferă de un deficit de imagine ce îşi găseşte explicaţia, pe de o parte, în neajunsuri ale activităţii propriu-zise, dar şi în deficienţele de promovare prin activităţi de relaţii publice a ,,serviciilor” oferite.

CAP 1. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

1.1. Comunicarea si managementul comunicarii

Crearea de strategii, programarea resurselor și a obiectivelor, luarea deciziilor și începerea acțiunii nu sunt procese liniare. Diversitatea obiectivelor, plurivalența intereselor, noutatea situațiilor, atitudinea imprevizibilă a oamenilor, determină ca hotărâri și acțiuni îndelung elaborate să devină, în unele situații, derizorii. În lipsa demersului realizat de manageri, de sincronizare și armonizare a timpului, spațiului, a dorințelor, a realităților, a faptelor și a judecăților cu ajutorul funcției de coordonare, întreg procesul de management ar resimți absența coeziunii, a continuității și a dinamismului necesar îndeplinirii obiectivelor. Componenta esențială a procesului de coordonare este comunicarea. Ca mijloc prin care se realizează schimbul de mesaje între persoane, comunicarea face posibilă exprimarea consensului, acordului, a negocierii, dar și a dezacordului.