Administrația Publică Locală

INTRODUCERE

Schimbările de amploare intervenite în structura organelor(autorităţilor) statului şi a principilor care le guvernează s-au produs în primul rând odată cu adoptarea şi mai apoi cu revizuirea Constituţiei României şi aprobarea sa prin referendum au readus în mod obiectiv ,transformări de esenţă şi în planul administraţiei publice ,în general şi al organizării şi funcţionării sale în special. O a doua mare schimbare legislativă din ultimi doi ani se datorază, în principal, aderării pe 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană. Anii 2005 si 2006 au însemnat practic relizarea legislaţiei cerute pentru aplicarea aquis-lui comunitar. Din aceasta perspectiva, administraţia publică romanească a devenit, în aceasta perioada, mai mult ca oricând, obiectul procesului de reformă, dar si motorul punerii în practica a cerinţelor europene, atat sub aspect normativ, cât şi sub cel al implementarii acquis-lui. Au fost adoptate, numeroase acte normative în domenii diferite, domeniul serviciilor publice, descentralizării, financiare publice locale, a fost modificată şi completată legislaţia din domeniul administraţiei publice locale, a statutului alesilor locali, a instituţei prefectului, precum si a funcţiei publice.

În lucrarea de faţă ,, Autorităţille administraţiei publice locale şi autonomia financiară” am prezentat autorităţile administraţiei publice locale în lumina noilor realităţi europene precum şi autonomia financiară a colectivităţii locale.

În primul capitol ,,Administraţia publică locală “am prezentat noţiunea de administraţie publică din perspectiva mai multor autori ,dar şi în conformitate cu Carta Europeană a autonomiei locale, dar am descris şi modele de organizare a organelor administraţiei publice locale din ţările membre ale Uniunii Europene .

În al II-lea capitol ,,Administraţia publică locală în România “am prezentat notiunea de administraţie publică locală în primul rând din perspectiva Constituţiei deoarece reprezintă sursa directă sau indirectă pentru întreaga administraţie publică şi în al doilea rând a legilor organice. Am continuat prezentând noţiunea ,caracteristicile şi identificarea organelor administraţiei publice locale.Printre caracteristicile organelor administraţiei publice se număra şi următoarele autorităţile autonome care exercită funcţii administrative pe un teritoriu delimitat, sunt organizate identic pe teritoriul în unităţi administrativ-teritoriale, autorităţile administraţiei publice locale sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către cetăţenii care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Normele constituţionale menţionate, precizează că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locala în comune şi oraşe, sunt consiliile locale şi primarii, iar consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru ordonarea activităţii consiliilor comunale şi oraseneşti.Am descris si organizarea administraţiei teritoriale, se opreşte la trei principii fundamentale:principiul centralizării ce presupune exclusiv dependenţa organelor locale de organele administraţiei centrale. Din punct de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adoptă decizii aplicabile în teritoriu iar autorităţile din teritoriu au doar competenţa executării deciziilor autorităţilor centrale;principiul desconcentrării care este, în realitate, o formă a centralizării, constând în recunoaşterea unei anumite puteri de decizie agenţilor statului, repartizaţi pe întregul teritoriu al ţării; principiul descentralizării care presupune existenţa unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atribuţii proprii, intervenind direct în gestionarea şi administrarea “afacerilor” colectivităţii .

În capitolul al III-lea ,,Autonomia financiară”am prezentat exisenţa finanţelor locale care presupune existenţa unei autonomii a colectivităţilor locale pe urmatoarele direcţii: autonomie juridică, asigurată prin personalitatea juridica recunoscută a acestor colectivităţi care le transformă în subiecte de drept distincte de stat, având patrimoniu propriu şi organe de conducere proprii şi autonomie financiară, care presupune existenţa unui buget propriu, distinct de cel al statului, în care figurează venituri şi cheltuieli proprii.Pentru a asigura autonomia financiară trebuie să se dispună de un buget propriu şi de aceea am descries si procedura de elaborare,adoptare ,execuţie şi încheiere a exerciţiului bugetelor locale

CAPITOLUL I

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN PRINCIPALELE STATE ALE UNIUNII EUROPENE

1.1. Noţiunea de administraţie publică

Însăşi termenul "administraţie" e cunoscut cu mai multe accepţiuni şi anume:

- administraţia, ca formă de realizare a puterii de stat;

- alteori termenul de "administraţie" e folosit în unele norme juridice

pentru a desemna serviciile care nu participa direct la procesul de producţie, din

cadrul unei societăţi, regii autonome sau instituţii, precum serviciile de

personal, contabilitate, financiar, secretariat etc.;

- acest termen mai e folosit de unele norme juridice pentru a desemna

conducerea unităţii;

- termenul de administraţie e folosit şi în accepţiunea de "sistem de orga¬ne ale statului" sau de "forma fundamentală de activitate a statului – activitatea administrativă", arătându-se că există o similitudine între acest termen şi acela de activitate executivă

Noţiunea de administraţie publică a fost amplu şi diferit analizată în literatura de specialitate a statelor europene, atât în perioada interbelică, cât şi în cea de după cel de-al doilea război mondial, influenţa doctrinei franceze fiind determinantă în spaţiul european. Delimitarea conţinutului şi sferei noţiunii de administraţie are atât importanţă teoretică, cât şi practică, presupunând operaţiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic .

Acceptarea unei definiţii universal valabile pentru conceptul de administraţie pare o utopie . Principala dificultate a acestui demers este dată de însuşi câmpul funcţiilor administraţiei publice care este determinat de organizarea constituţională a separaţiei puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definiţiile formulate să nu poată reclama o valabilitate generală.

Pornind de la sensul original al noţiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre conceptul de administraţie trebuie să facem distincţia între administraţie publică şi privată, care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanţi satisfac trebuinţele sociale prin administraţia publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii . De asemenea, profesorul Rivero arată că delimitarea administraţiei publice de cea privată este dată de tipul interesului urmărit, care în cazul administraţiei private este unul personal, iar în cazul administraţiei publice unul general, comun societăţii.