Analiza Pieței Produsului Whisky

1.1 Scurt istoric al produsului whisky pe piaţa românească şi pe plan internaţional

Nu se ştie exact, dar se presupune că ştiinţa distilării a apărut în jurul anului 800 î.Hr în Asia, dar există dovezi că ar fi fost folosită cu cel puţin un mileniu mai devreme. La început, alambicul era utilizat pentru producerea parfumului, chinezii fiind primii care au încercat să extragă alcool din orez.

În Europa, apariţia distilării este strâns legată de mauri, aceasta fiind preluată şi dezvoltată de Sfântul Patrick. În jurul anului 432, Sfântul Patrick ajunge în Irlanda, unde îi învaţă pe celţi reţeta “apei vieţii” (Uisce Beatha), acesta devenind “usky” şi apoi whisky-ul de astăzi.

Iniţial distilarea era realizată în mănăstiri, iar substanţa care se extrăgea era utilizată ca medicament.

Whisky-ul a fost menţionat pentru prima oară în istorie de un călugăr, în documentele de la Exchequer, din anul 1494.

Regele Henry al VIII-lea a făcut cunoscută distilarea whisky-ului, prin închiderea mănăstirilor între anii 1536 şi 1541, călugării văzându-se nevoiţi să plece în lume şi să îşi câştige existent producând alcool.

Popularitatea whisky-ului creştea cu rapiditate, deşi nu semăna deloc cu ceea ce astăzi se consumă. Din cauza faptului că era consumat neinvechit, whisky-ul avea un gust” grosolan” şi era extrem de tare, iar secretul învechirii whisky-ului a fost descoperit din întâmplare.

Când englezii au invadat Scoţia, au impus taxe mai mari pe producţia de whisky, această acţiune a condus la apariţia primilor contrabandişti, dintre care făceau parte şi preoţii, care ascundeau whisky până şi în altar sau în coşciuge.

Lucrurile au intrat în normalitate în anul 1823, când s-a încheiat Actul Accizei, ce acordă dreptul de a distila whisky în schimbul plaţii unei licenţe de 10 lire şi a unei taxe fixe pentru fiecare galon de licoare. Astfel, cu timpul contrabandiştii au dispărut şi au făcut loc activităţilor legale de producere a whisky-ului.

În anul 1831, Aeneas Coffey a inventat o nouă metodă de distilare, prin extragerea alcoolului şi din celelalte cereale, nu numai din malţul de orz, ce permitea obţinerea mai rapidă şi mai ieftină a whisky-ului, însă având şi o calitate inferioară (o aromă mai slabă). Această inventive a fost refuzată, irlandezii continuând producerea tradiţional a whisky-ului din malţ de orez.

În schimb, încercarea de inovare a scoţienilor a fost una de succes, aceştia inventând blended whisky (cupajul de whisky). Astfel, cu timpul, producţia de whisky a scoţienilor a depăşit-o cu mult pe cea a irlandezilor, fiind favorizată de epidemia de Philoxera din anul 1880, ce a distrus toate culturile viticole din Franţa, ducând la o exterminare a coniacului şi înlocuirea acestuia cu whisky-ul.

Dezvoltarea consumului de whisky în România a avut loc o dată cu dezvoltarea relaţiilor de schimb comercial, cea mai mare amploare luând-o din momentul prăbuşirii sistemului comunist ce îngrădea libertatea economică şi încuraja consumului produselor autohtone.

De asemenea, consumul de whisky a crescut o dată cu industrializarea, atunci când tot mai multe persoane din mediul rural, unde se obişnuieşte a se produce şi se consuma produse tradiţionale româneşti, au migrat către mediul urban, mai emancipat din punct de vedere al deschiderii către consumul de băuturi din import, a căror valoare, de multe ori mai mare decât cea a produselor autohtone, dar şi în strânsă legătură cu calitatea acestora, şi-o permiteau să o plătească.

1.2 Gama sortimentală existenţa pe piaţă produsului whisky

Whisky este o băutură alcoolică spirtoasă, pentru a cărui maturare se folosesc butoaie de lemn de stejar, excepţiile fiind whisky-urile măturate în butoaie de lemn de cireş.

Whisky-ul din categoria scotch se maturează în butoaie vechi, vechimea butoaielor fiind direct proporţională cu calitatea produsului, iar burbonul în butoaie noi.

Principalele materii prime utilizate pentru producerea de whisky sunt: orzul, malţul de orz, grâul, secara, malţul de secară sau porumbul.

Gama sortimentală existenţa pe piaţa produsului whisky include următoarele categorii: single malţ, malţ şi blended.

Whisky-ul se poate consuma cu gheaţă ("on the rocks") sau fără ("plain" sau "straight up").

Single malţ este cel mai apropiat de variant tradiţională a whisky-ului preparat în distilerii, însă acest tip de whisky se produce în cantităţi destul de mici. Din tot single malt-ul produs de o distilerie într-un an, se păstrează un singur butoi, acest whisky se îmbuteliază în sticle numerotate (ca la vin) în categoria “single cask” (” single cask” =singurul butoi).

Whisky-ul “single cask” este cel mai scump, putându-se achiziţiona, în general, din distilerii şi din magazine selecte. Astfel de băuturi nu se comercializează în supermarketuri.

Cel mai vândut tip de whisky din categoria single malţ este Glenfiddich, urmat de Glengoyne, Oban, Talisker etc.