Comunicarea și Procesul Comunicării

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN COMUNICAREA DE MARKETING

1.1. CONCEPTUL DE COMUNICARE

„Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinzand toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si in fapt, toate comportamentele umane In anumite cazuri, este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata in urmarirea acestui avion)“

(Shannon si Weaver).

Comunicarea a primit nenumărate definiţii – fie ele implicite ori explicite – toate demonstrând eforturile continue ale practicienilor, oamenilor de ştiinţă preocupaţi de a descrie, prezice şi înţelege cât mai bine fenomenul în discuţie. Astfel, Dicţionarul explicativ al limbii române propune: „Comunicare, acţiunea de a comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică.” . Într-o Enciclopedie de Filosofie şi Ştiinţe umane, termenului comunicare îi este atribuită accepţiunea: „transmitere de informaţii, prin intermediul instrumentelor verbale şi nonverbale (mimică etc).” . Etimologia latină a termenului comunicare este: „a face comun, a pune împreună, a amesteca, a uni, a împărtăşi”.

Comunicarea este un proces ale cărui origini sunt legate de existenţa materiei vii, ea reprezintă una din condiţiile perpetuării speciei umane şi un factor al progresului umanităţii. Istoria comunicării umane coincide, prin urmare, cu istoria umanităţii. Organizaţiile economice au în vedere demersuri comunicaţionale pentru realizarea obiectivelor specifice marketingului.

Afacerile au la bază comunicarea. Comunicarea este cea care permite ca orice "întreg" să funcţioneze. "Întregul" poate fi un individ, o echipă, o comunitate, o naţiune, un conglomerat de naţiuni, o populaţie globală. Din acest punct de vedere putem concluziona că cei care stăpânesc comunicarea, la nivel de artă, pot deveni "învingători" - în sensul că pot privi cu încredere viitorul şi pot fi cei care se manifestă astfel încât să reuşească încontinuu. În mentalitatea şi logica abundenţei noi suntem încontinuu "învingători" şi putem, în orice clipă, să alegem în mod liber o "interpretare potrivită a evenimentelor" - care pot fi privite ca succese (şi pentru faptul că orice rău aduce un bine - cum spune proverbul).

Comunicarea este veriga esenţială în funcţionarea normală a oricărui sistem. Sistemele ecologice fac din comunicare o adevărată artă. Arta comunicării umane este veche de când lumea şi este în continuă dezvoltare. Există trei secvenţe mari:

• Comunicarea non - verbală;

• Comunicarea verbală;

• Comunicarea holistică.

Fiecare dintre acestea a parcurs sau parcurge etape de conştientizare, în sensul că deşi totul există în tot (conform teoriei holistice a Universului) fiecare generaţie de vieţuitoare îşi alege, conform unei legi naturale, să utilizeze o anumită secvenţă mai mare sau mai mică din comunicarea holistică.

Tipuri de comunicare:

- Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în şi catre sine.

- Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între oameni.

- Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alţi oamenii.

- Comunicarea de masa. Este comunicarea primită de sau folosita de un numar mare de oameni.

1.2. ISTORICUL COMUNICĂRII DE MARKETING

Comunicarea este o dimensiune centrală a vieţii noastre culturale; fără ea, orice tip de cultură moare. În consecinţă, studiul comunicării presupune studiul culturii în care este integrată.

Deşi primele forme de manifestare ale comunicării de marketing şi-au făcut simţită apariţia doar pe la mijlocul secolului XX, tehnicile de comunicare utilizate astăzi au origini chiar din antichitate. Astfel, încă de pe vremea lui Platon, discursurile publice vizau atingerea unor obiective specifice relaţiilor publice. Tot în antichitatea greco-romană îşi află originile mecenatul şi sponsorizarea. Cu aproximativ două mii de ani în urmă, Caius Clinius Maecenas, prieten apropiat al împăratului Augustus a sprijinit, în mod dezinteresat, pe scriitorii Horaţiu, Virgiliu şi Propertiu, care reprezentau elita literară a acelor vremuri. Încurajând literele şi artele, el a contribuit la crearea unor remarcabile opere, iar numele său a rămas peste secole pentru a desemna, ca un titlu de nobleţe, pe cei care s-au angajat în susţinerea unor clauze sociale, umanitare sau artistice. Sponsorizarea este o tehnică de comunicare cu origini destul de îndepărtate, atleţii victorioşi din Grecia antică primeau din partea oraşului o rentă pe viaţă.

Au apărut inscripţii pe pereţi, tăbliţe de argilă, papirus sau pe alte suporturi, conţinând anunţuri de evenimente importante pentru colectivitate, precum şi recompense sau oferte de produse sau servicii. Înaintea de apariţia scrisului şi multă vreme după aceea, s-a practicat şi o formă orală de comunicare, prin mesaje strigate pe străzi, la punctele de vânzare a produselor şi în alte locuri publice.

Antichitatea a însemnat pentru fenomenul comunicării, în ansamblul său, o perioadă extrem de fructuoasă. Însă, vreme de aproape două mii de ani, tehnicile de comunicare s-au conservat în stadiul embrionar din antichitate.

O analiză serioasă a comunicaţiei de marketing poate începe cu prima jumătate a secolului XIX-lea, însă termenul de “comunicare” de marketing capătă o valoare ştiinţifică, doar la mijlocul secolului al XX-lea, ca urmare a evoluţiei spectaculoase pe care a cunoscut-o marketingul în această perioadă.

Apar organizaţii care pun accentul pe eficientizarea producţiei, perfecţionarea produsului sau stimularea vânzărilor, considerând activitatea de marketing o politică agresivă de vânzare şi promovare a produselor.

Tehnicile de comunicare încep să fie utilizate conform obiectivelor de marketing specifice filozofiei după care managerii se ghidau în conducerea activităţii organizaţiei.