Diagnosticul Financiar

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Într-o economie de piata, întreprinderea reprezinta un sistem complex si probabilist între elementele caruia exista legaturi multiple structural-functionale.

Orice întreprindere îsi desfasoara activitatea într-un anumit mediu, care îi ofera diferite posibilitati de ratiune si, în acelasi timp, îi impune anumite restrictii. Acest mediu este denumit de specialisti mediu financiar iar posibilitatile si restrictiile oferite de el permit definirea scopului gestiunii economice.

Gestiunea financiara este strâns legata de contextul intern si extern în care întreprinderea evolueaza. Apare astfel necesitatea evidentierii aspectelor generale, dovedite în teoria financiara si aspectele neprevazute proprii fiecarei întreprinderi în parte.

S-a stabilit ca elementele comune care constituie baza teoriei si practicii financiare sunt moneda si titlurile, deoarece, pentru a putea practica schimburi monetare si de credit, întreprinderile, indiferent de profitul lor, trebuie sa aplice proceduri de gestiune financiara apropiate.

Elementele specifice sunt constituite din stadiile de dezvoltare ale tarilor în care acestea îsi desfasoara activitatea, mediul extern în care opereaza dar si puterea, orientarile fiecarei firme îi determina acesteia actiunile financiare.

Studierea gestiunii financiare înseamna deci analizarea influentelor neasteptate datorate elementelor proprii întreprinderilor dar si pe cele datorate sistemului financiar în care ele opereaza.

Gestiunea financiara este caracterizata prin obiect, sarcini fundamentale si responsabilitati operationale, acestea din urma fiind încredintate specialistilor.

Obiectul gestiunii financiare îl constituie coordonarea componentelor

mediului financiar al întreprinderii. Cele cinci componente sunt: instrumentele de plata, institutiile financiare, pietele de active financiare, dispozitiile juridice (care definesc regulile practicii financiare) si asa-numitele variabile de reglare (rata dobânzii, cursul de schimb, cotatiile). Putem spune ca gestiunea financiara constituie deci un ansamblu de metode de analiza si de tehnici operative care permit întreprinderilor sa-si asigure patrunderea eficace în mediul lor financiar1.

Rolul gestiunii financiare este de a utiliza mijloacele necesare maximizarii valorilor întreprinderii. Acest obiectiv poate fi realizat actionându-se pe trei planuri, si anume:

- asigurarea calitatii si nivelului performantelor ce trebuie realizate;

- mentinerea solvabilitatii sau a echilibrului financiar al întreprinderii;

- asigurarea protectiei împotriva riscurilor legate de mediul financiar în care firma îsi desfasoara activitatea.

1. Maximizarea valorii întreprinderii

Valoarea întreprinderii reprezinta o valoare anticipata care corespunde valorii

actuale la veniturile viitoare, care urmeaza a fi realizate de catre întreprinderea respectiva. Putem spune ca valoarea are urmatoarele caracteristici:

a) se refera la rezultatele viitoare asteptate;

b) este o marime dinamica care însoteste procesul de utilizare a

patrimoniului;

c) este sensibila la riscurile care ar putea afecta stabilitatea rezultatelor asteptate.

2. Mentinerea nivelului performantelor financiare

Este foarte important ca în cercetarea unor performante financiare sa se tina cont de durata, fiind mai avantajos sa se obtina o stabilitate a performantelor decât un profit maxim pe termen scurt.

3. Stapânirea riscurilor

Pentru o întreprindere care vrea sa faca o investitie este important sa cunoasca daca firma în care va investi este rentabila sau daca prezinta riscuri. Exista însa situatia în care investitorul trebuie sa aleaga între risc si randament, deoarece un proiect poate fi rentabil dar riscant în timp, în timp ce altul poate fi mai putin rentabil dar si mai putin riscant. Gestiunea financiara trebuie sa controleze instabilitatea datorata anumitor operatii (risc de exploatare, risc de îndatorare, risc de faliment) cât si pe cea datorata unor cauze externe (risc valutar, riscul ratei dobânzii).

4. Mentinerea solvabilitatii

Insolvabilitatea este sursa principala a riscului de faliment.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea unei întreprinderi de a acoperi obligatiile scadente, deci mentinerea solvabilitatii înseamna respectarea rambursarilor promise creditorilor.

Sanctiunile în cazul insolvabilitatii vor avea consecinte deosebit de grave cum ar fi pierderea integrala sau partiala a patrimoniului net al debitorului.