Comportamentul consumatorului - lapte praf

Capitolul 1. Prezentare produs lapte praf:

1.1 Date despre produs:

Introducere

“ în lumea lapte praf”

Descoperirea unei alternative pentru laptele de mama s-a dovedit a fi un lucru foarte complicat care si astazi continua sa îi preocupe pe fabricantii de lapte praf care încearca sa gaseasca tot felul de formule îmbunatatite cât mai hranitoare si sanatoase pentru bebelusi.

Nutritia copiilor are o istorie fascinanta care începe cu mult timp înainte ca pediatrii sa recomande pentru prima data formulele de lapte praf ca alternativa la laptele de mama.

La început a fost doica

Înainte de era medicinei moderne, alaptatul la sân era metoda preferata de hrana pentru copii, folosita de cele mai multe mame si care, de altfel, este considerata a fi pe primul plan si în prezent. Însa în cazul în care mama nu avea lapte suficient, trebuia sa gaseasca ceva pentru a-l putea hrani pe micutul înfometat. Astfel a aparut "mama de rezerva" sau doica, o varianta foarte des utilizata în Europa în secolul al XVIII-lea si în America în perioada coloniala. Obiceiul era ca familiile mai înstarite sa caute înca din timpul în care femeia era gravida, o mama sanatoasa care de obicei ori avea foarte mult lapte, ori îsi pierduse copilul la nastere si înca avea lactatie. De multe ori, doica, era chiar angajata si locuia în casa familiei respective sau, copilul era trimis sa stea în casa doicii si recuperat abia dupa ce era întarcat. Doicile erau selectate cu maxima grija deoarece se credea ca viitorul comportament al copilului depindea de calitatea laptelui supt. Brunetele erau preferate blondelor sau roscatelor pentru ca se considera ca laptele lor era mult mai hranitor si aveau un caracter mult mai echilibrat. În timpul secolului al XVIII-lea, cererea de doici era atât de mare încât se ajunsese sa fie o adevarata afacere. Existau oficii unde doicile se puteau înregistra si asteptau ca serviciile lor sa fie solicitate. Totul era controlat de oficialitati, acestea trecându-le pe femei printr-un examen medical de rutina si obligându-le sa nu alapteze mai mult de un copil în acelasi timp. Oferta de doici nefiind pe masura cererii, oamenii au început sa se gândeasca la alte metode prin care sa-si hraneasca copiii. Asa s-a ajuns ca în secolul al XIX-lea sa se practice hranirea copiilor cu lapte de animale. Se folosea lapte de capra, vaca, iapa si magarita. Laptele de vaca era preferatul mamelor pentru ca era mult mai la îndemâna desi se credea ca laptele de magarita ar fi fost mult mai sanatos deoarece componentele sale îl fac mult mai asemanator celui uman. Medicii din acea vreme aveau tot felul de teorii legate de modul în care laptele de animale ar fi trebuit administrat copiilor. Unii erau de parere ca cel mai bun este laptele proaspat muls de la animale, în timp ce altii considerau ca acesta trebuie fiert înainte de a fi consumat de cei mici. O alta categorie de medici sugerau ca laptele sa fie amestecat cu apa si sa fie îndulcit cu zahar sau miere.

Prima formula :

La începutul secolului al XIX-lea s-a observat ca acei copii care erau hraniti cu lapte de vaca erau predispusi la indigestii si deshidratare, comparativ cu cei care erau alimentati la sân. În 1838, cercetatorul german, Johann Franz Simon, a publicat prima analiza chimica a laptelui uman si a celui de vaca care a servit ca material stiintific de baza pentru descoperirile de mai târziu. El a ajuns la concluzia ca laptele de vaca contine mai multe proteine si mai putini carbohidrati decât laptele uman. Pe de alta parte, atât Simon cât si alti cercetatori credeau ca proteina din lapte numita cazeina care contribuie la coagularea lui si îl transforma în lapte batut este responsabila de aparitia indigestiilor. De aceea în mod empiric medicii au început sa recomande ca laptele de vaca sa fie amestecat cu apa, zahar si smântâna pentru a-l face mai usor digerabil si apropiat de laptele de mama. În 1860, chimistul german Justus von Leibig a creat prima formula comerciala de mâncare pentru copii, un aliment pudra facut din grâu, lapte de vaca, malt si bicarbonat de potasiu. Aceasta formula a devenit populara foarte curând în Europa si ulterior în America unde era vânduta în magazine cu 1 $ sticla. În 1870, compania de mâncare pentru copii Nestlé a creat o formula din malt, lapte de vaca, zahar si grâu ce se vindea în America cu 50 de centi cutia. Aceasta în comparatie cu formula lui Leibig, era diluata doar cu apa si nu mai avea nevoie de lapte de vaca pentru a putea fi preparata. Asa a aparut practic prima formula completa de lapte praf urmând ca în urmatorii 20 de ani sa apara nu mai putin de 8 brand-uri de mâncare pentru bebelusi. Totusi majoritatea mamelor se chinuiau sa-si alapteze copiii la sân pentru ca variantele artificiale nu erau la îndemâna oricui din cauza pretului. Cu toate acestea medicii erau reticenti când auzeau de substituentii laptelui de mama pe care îi considerau neadecvati din punct de vedere nutritional.

Câte idei atâtea variante :

La începutul secolului XX, medicii au început sa înteleaga ca laptele de vaca le poate face rau copiilor mai ales daca era nefiert. În conditiile în care la acea vreme nu prea existau frigidere, acesta era o adevarata sursa de transmitere a unei varietati de boli cum ar fi tuberculoza, febra tifoida, holera si difteria. În 1864, Louis Pasteur a descoperit ca daca vinul este tinut la temperaturi foarte ridicate, bacteria care îl face sa se oteteasca este omorâta. Procesul de pasteurizare a fost experimentat în industria laptelui, nu pentru a-l face mai sanatos, ci pentru a putea fi pastrat mai mult timp în conditii de transport, fara sa-si schimbe proprietatile.