Publicitate Stilou

I. Brief de agenţie

1. Compania

Instrumentele de scris cele mai apropiate stiloului şi hârtiei din zilele noastre au fost descoperite la greci. Ei foloseau un instrument făcut din metal, os sau fildeş cu ajutorul cărora inscripţionau suprafeţele ceruite. Aceste tăbliţe ceruite erau unite câte două cu scopul protejării inscripţiei de pe una dintre feţe.

Cerneala era un amestec de fum de pin, ulei de lampă, gelatină de piele de măgar şi mosc. Civilizaţiile au inventat diferite cerneluri folosind vopsele naturale derivate ale diferitelor fructe de pădure, plante sau minerale. În perioada primelor scrieri diferitele cerneluri colorate aveau o simbolistică bine determinată.

Instrumentul de scris cu longevitatea cea mai mare este pana. Ea a fost folosită aproape 1000 de ani şi a fost introdusă în uz în jurul anului 700 dHr. Penele de gâscă erau cel mai frecvent folosite, apoi urmau cele de lebădă mult mai rare şi mai scumpe. În ceea ce priveşte liniile subţiri, cele mai performante erau penele de cioară. Rar erau folosite şi penele de vultur, bufniţa, şoim sau curcan. Penele durau cam o săptămână. Dupa aceea ele trebuiau înlocuite. Prepararea lor şi transformarea lor în unelte de scris necesita destul de mult timp.

Cele mai vechi suprafeţe pe care se scria în Europa erau făcute din piele şi necesitau o inscripţionare puternică, murdărindu-se foarte repede. Pentru ascuţitul penei era folosit un anumit tip de cuţit iar de regulă sub masa pe care se scria era o sobă care să determine uscarea rapidă a cernelii. Hârtia din fibră de plantă a fost folosită după inventarea presei de către Johannes Gutemberg în anul 1436. Diferite ştampile cu nume au fost descoperite în China cu mult înaintea inventării presei, însă ele nu au ajuns să fie răspândite şi în Europa.

Petrache Poenaru brevetează în 1827 primul stilou din lume (toc rezervor) mai întâi la Viena, apoi la Paris, cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentandu-se însuşi cu cerneală“. Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect folosit de miliarde de oameni.

În timp, tocul rezervor al lui Poenaru a trecut prin mai multe modificări, pentru a se ajunge la structura de astazi. . poze

Se spune că Waterman s-a gândit la stiloul pe care l-a patentat după momentul în care a distrus un document important din cauza imperfecţiunilor unui stilou neperformant. Invenţia sa a constat propriu zis din introducerea unei bule de aer în recipientul pentru cerneală.

Se ştie că toate stilourile conţin un rezervor pentru cerneala şi în această direcţie a avut loc competiţia cea mai mare.

În prezent există 9 feluri diferite de peniţe pentru stilouri, cu trei tipuri de tăieturi. Primele tipuri de cerneală folosite determinau coroziunea rapidă a acestei părţi a stiloului. Aşa au fost introduse peniţele de aur. Pentru vârful peniţei de aur se folosea iridium, pentru că aurul era prea moale. Proprietarii de stilouri aveau iniţialele numelor lor inscripţionate pe peniţe. Peniţele se acomodau stilului de scris al fiecărei persoane în parte şi din acest motiv, proprietarii de stilouri nu prea doreau să le împrumute.

Cartuşul de cerneală sau rezervele de cerneală au fost introduse în jurul anului 1950. Aceste dispozitive s-au bucurat de un succes imediat datorită faptului că înlocuirea şi montarea lor se făcea foarte repede şi cu păstrarea curăţeniei.

Stilourile se vând şi în prezent, ca instrumente clasice de scris.

În anul 2008 compania Pelikan a aniversat 130 ani de existenţă, restructurându-şi identitatea şi designul şi mutând sediul în portul List în Hanover.

Atunci când chimistul Carl Hornemann a lansat prima sa listă de articole în 1838 nu exista nici un indiciu că într-o bună zi aceste articole vor fi vândute în întreaga lume.

Guenther Wagner, care s-a alăturat companiei în 1863 ca director al fabricii a dat firmei un nou nume: Pelikan.