Studiu de Fezabilitate

CAPITOLUL I

INTRODUCERE PRIVIND ROLUL ŞI CONŢINUTUL STUDIILOR DE FEZABILITATE

Secțiunea I

Aspecte generale cu privire la un studiu de fezabilitate

Studiul de fezabilitate reprezintă documentaţia care cuprinde justificarea tehnică şi economică a proiectului public-privat, precum şi caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Rezultatele studiului de fezabilitate trebuie să ofere informaţii complete care să justifice că:

a) proiectul poate fi realizat;

b) au fost luate în considerare toate alternativele de realizare a proiectului;

c) în cazul în care va fi realizat, proiectul răspunde cerinţelor şi politicilor autorităţii publice;

d) proiectul beneficiază de închidere financiară şi în cazul în care costul proiectului nu poate fi acoperit din venituri, care este sarcina financiară a autorităţii publice, cu încadrarea în prevederile legale.

Studiul de fezabilitate trebuie să acopere într-o manieră cantitativă principalele aspecte tehnice, financiare, economice, sociale, instituţionale şi de mediu ale proiectului public-privat.

Studiul de fezabilitate trebuie să identifice, să definească şi să cuantifice în termeni financiari riscurile de proiect, generându-se totodată matricea preliminară de repartiţie a riscurilor de proiect.

Studiul de fezabilitate se aprobă de autoritatea publică în conformitate cu regulamentele proprii de organizare şi funcţionare.

Secțiunea II

Rolul şi importanţa studiilor de fezabilitate în condiţiile

economiei de piaţă

Modernizarea structurilor economice, ale producţiei şi serviciilor şi ale factorilor de producţie aferenţi, constituie una din problemele esenţiale ale trecerii la economia de piaţă. Aceasta trebuie privită ca o activitate de lungă durată, ce necesită importante eforturi materiale, dar şi un puternic impuls intelectual, concentrarea acţiunilor într-o concepţie generală, strategică de ajustare structurală pe lunga perspectiva.

Studiile de fezabilitate pe care agenţii economici au obligaţia de a le întocmi în cel mai scurt timp conform H.G.64/1991 au scopul principal de a fundamenta deciziile tehnico-economice la nivelul acestora luând în considerare implicaţiile asupra activităţii proprii ca şi cele asupra ansamblului general în care se vor desfăşura.

Desigur că studiile de fezabilitate nu sunt un scop în sine ele trebuie privite ca sinteză a gândirii tehnice şi economice (încheiată cu analiza economică şi financiară ce face obiectul acestei lucrări), ele trebuie integrate într-un proces interactiv, deoarece vor fi reluate la câţiva ani, destinat să propună program de producţie, de investiţii, perfecţionări

tehnologice şi înnoiri de echipamente cu scopul de a minimiza cheltuielile totale şi în

acest mod de a spori venitul net (profitul) întreprinderii, asigurându-i totodată autofinanţarea dezvoltării viitoare.

Studiile de fezabilitate se situează într-o poziţie centrală în cadrul acţiunilor privind trecerea la economia de piaţă ilustrată în schema următoare:

Aşadar, studiile de fezabilitate sunt strâns legate de evaluarea patrimoniului şi de restructurarea activităţii agenţilor economici deoarece în cele mai dese cazuri ele se vor ocupa de modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea întreprinderilor existente cu scopul final de a se trece la privatizarea acestora în forma care se va dovedi indicată.

Studiile de fezabilitate întocmite de agenţii economici vor trebui sintetizate pe ramuri cu scopul stabilirii priorităţilor soluţiilor de dezvoltare "pas cu pas" domeniilor în care apare necesară colaborarea externă, achiziţionarea de licenţe pentru produse şi tehnologii, obţinerea de echipamente ori pătrunderea pe piaţa internaţională.

Evaluarea patrimoniului agenţilor economici împreună cu studiile de fezabilitate constituie activităţile tehnico-economice care preced privatizarea, aceasta fiind susţinută şi de pregătirea juridică respectiv de legile şi decretele aprobate în 1990 şi 1991. Toate acestea au avut la bază concepţia ca în perioada de trecere la economia de piaţă rolul statului trebuie să fie puternic cu deosebire pentru a asigura demarajul dezvoltării economice, protecţia socială şi menţinerea nivelului de trai ca şi creşterea nivelului de cultură a populaţiei.

Intervenţia statului este justificată şi de faptul că în această perioadă el rămâne cel mai important proprietar al mijloacelor de producţie până la definitivarea acţiunilor de privatizare, dar şi faptul că are cea mai ridicată pondere a cheltuielilor în produsul intern brut.

Dacă la nivel macroeconomic rolul său este esenţial în aplicarea unei politici de stabilizare şi dezvoltare economică de creare a cadrului legislativ care să contribuie la stimularea agenţilor economici, în schimb la nivel microeconomic el va trebui să cedeze treptat iniţiativa către agenţii economici, în primul rând în agricultură, dar şi în producţia industrială, comerţul intern şi extern, rolul său urmând să se limiteze la asigurarea echilibrului general, la lupta contra monopolurilor care încearcă să elimine libera concurenţă la creşterea nivelului de cultură.

Pe plan mondial există opinia că statul nu ar trebui să decidă rata acumulării, volumul de investiţii, căci astfel el se amestecă în activităţile agenţilor economici, că acesteia trebuie să-şi decidă singuri obiectivele de restructurare şi dezvoltare, să-şi asigure sursele de finanţare, să participe cu toate forţele la activităţile de producţie şi de comerţ în condiţii de liberă concurenţă.

Această concepţie presupune însă ca agenţii economici să formuleze opţiuni cu privire la dezvoltarea viitoare, de unde necesitatea elaborării studiilor de fezabilitate care, pornind de la diagnoza situaţiei actuale, sunt în măsura să orienteze asupra celor mai eficiente căi de dezvoltare în perspectivă.

Totuşi, chiar în aceste condiţii rolul statului rămâne preponderent în anumite domenii de interes general cum ar fi învăţământul de toate categoriile, organizarea şi subvenţionarea cercetării ştiinţifice, rezolvarea problemelor ecologice de ansamblu, stimularea introducerii de noi tehnologii eficiente prin acordurile încheiate cu alte guverne şi de ce să nu spunem, aplicarea unor măsuri protecţioniste în domeniul producţiei (subvenţii) şi schimburilor externe, aşa cum se practică în toate ţările.