Tehnici de Comunicare Audivizuala - Marketing Audioviziual

INTRODUCERE

Astăzi, când suntem martorii unor transformări extraordinare care au loc în societatea românească, este important pentru dezvoltarea noastră economică să învăţăm din exemplele oferite de marile firme străine, ce joacă un rol important pe piaţa mondială. Trebuie să învăţăm că succesul vine din muncă, creativitate, inventivitate, curaj, tenacitate, dar şi din comunicativitate şi sociabilitate.

Unul dintre domeniile care au înregistrat o dezvoltare accentuată în ultimii ani pe piaţa românească, a fost cel al activităţilor de promovare, de publicitate, multe din companiile internaţionale specializate pe domeniul serviciilor de publicitate fiind prezente, acum, cu filiale şi în România şi desfăşurând activităţi profitabile atât pentru ele, cât şi pentru clienţii lor.

Acest domeniu, ce atrage în special persoane tinere, dinamice, are avantajul de a recompensa material munca depusă, fiind un adevărat magnet pentru cei ce doresc să-si realizeze o carieră bazată pe munca asiduă şi într-un mod modern, ce poate asigura o creativitate ridicată.

În orice caz, pe o piaţă suprasaturată şi în condiţii de concurenţă acerbă, afacerile nu mai pot supravieţui fără marketing.

Scopul prezentei lucrari a fost cercetarea teoretica şi practica a marketingului jocurilor de noroc, întrucat acesta este în continuă schimbare având o dinamică rar întalnita în alte modele de business. Am urmărit familiarizarea cu ultimii termeni, tehnici, strategii şi metode de promovare.

Modul de structurare a lucrarii urmăreşte tratarea temei abordate de la aspecte generale referitoare la comunicarea audiovizuală, la aspecte specifice referitoare la particularităţile marketingului jocurilor de noroc.

Capitolul I este o abordare teoretică a audivizualului ca process de comunicare. Sunt prezentate aici definiţii, concepte, obiective şi efecte ale audiovizualului.

Capitolul al II-lea, prezintă marketing-ul ca tehnică de promovare şi publicitate în audiovizual.

Ca studiu de caz am ales o companie relativ nouă pe piaţa din România-Ritzio.

Principalele metode utilizate în cercetarea acestei teme sunt: metoda observaţiei practicienilor de marketing– observţtia deciziilor marilor marketeri vizavi de strategiile, campaniile de publicitate în funcţie de scopurile propuse; metoda analizei datelor statistice, privitor la evoluţia pieţei jocurilor de noroc atât la nivel mondial căt şi în România.

Materialul folosit, din punctul de vedere al conţinutului, aparţine mai multor categorii, cum ar fi: documente de prezentare, popularizare şi promovare, în care au primat cele cu caracter general şi particular- cărţi şi tratate de marketing, de relaţii publice, de reclamă şi publicitate, de comunicare etc.

Cât priveşte tehnicile de culegere a datelor, am recurs la tehnicile directe, care implică un contact nemijlocit între cercetător şi realitatea investigată, dar şi la tehnicile indirecte, realizand o investigatie pe bază de documente, surse de arhivă şi mărturii economice.

Într-o economie actuală un produs sau un serviciu bun, cu un canal de distribuţie adecvat, cu un preţ corespunzător nu se impune întotdeauna de la sine fiind nevoie de o altă forţă care să sensibilizeze clienţii potenţiali, să le influenţeze comportamentul de cumpărare şi de consum. Acesta este marketing-ul.

CAPITOLUL I

Tehnici de comunicare Audiovizuală

I.1 Definiţia comunicării

Niciodată în istoria omenirii nu s-a vorbit atât despre comunicare. Aceasta, se pare, ar trebui să rezolve toate problemele: fericirea, egalitatea, satisfacţia indivizilor şi a grupurilor. În timp ce, se crede, conflictele şi ideologiile se vor atenua.

Comunicarea este asemenea unui „ nor gros” pe care vânturile îl tot „ împing şi îl destramă şi care pluteşte aproape peste toate ştiinţele”.

Americanii Frank Bance şi Carl Larson au adunat 126 de definiţii ale comunicării de la diversi autori şi din diverse cărţi. Semantica termenului comunicare nu încape într-o definiţie, dar fiecare definiţie posibilă surprinde câte ceva din ceea ce este comunicarea. Biologul Edward Wilson, de pildă, defineşte comunicarea ca „acţiune a unui organism sau unei celule care modifică modelele probabile de comportament ale altui organism sau celule, într-o manieră adaptivă pentru unul sau pentru ambii participanţi“. Definiţia pare bună pentru biologi, dar nu şi pentru informaticieni, care nu lucrează cu organisme.