Tehnici proiective - cercetări calitative

Tehnici proiective

1.Particularităţi

Cercetările calitative de investigare a atitudinilor, motivelor şi comportamentelor au la bază atât tehnici de comunicare directe, care pot fi nestructurate, semistructurate sau structurate cât şi tehnici indirecte, denumite tehnici proiective.

O privire de ansamblu a acestor modalităţi de comunicare cu subiecţii şi a metodelor calitative corespunzătoare este prezentată în schema de mai jos:

Tehnicile proiective sunt metode de cercetare calitative diferite de focus-group şi interviurile în profunzime. În timp ce aceste ultime două tehnici utilizate în cercetările calitative reprezintă metode directe în care scopul cercetării este dezvăluit respondenţilor, sau este evident pentru aceştia, tehnicile proiective încearcă să ascundă /deghizeze scopul cercetării.

O tehinică proiectivă este o metodă de cercetare nestructurată, indirectă care încurajează respondenţii să îşi proiecteze motivaţiile de bază, credinţele, atitudinile sau sentimentele cu privire la problemele de interes .

Tehnicile proiective sunt mijloace de investigare a personalităţii. Cu ajutorul acestora, respondenţii sunt rugaţi să interpreteze comportamentul altora mai degrabă decât să îşi descrie propriul comportament.

În cazul tehnicilor proiective, subiectul atribuie altora propriile dorinţe şi credinţe care, în mod direct, nu sunt acceptate sau recunoscute ca fiind ale sale. Deci, subiecţii sunt puşi în situaţia să interpreteze comportamentul altora şi, în acest fel, ei îşi proiectează indirect propriile lor credinţe şi sentimente. Unele metode proiective se caracterizează prin ambiguitatea materialului propus (desene, benzi desenate, fotografii) şi prin libertatea răspunsului şi interpretării acestuia de către subiecţi.

Metodele proiective se bazează pe teoria formei şi a percepţiei, ca şi pe conceptul de proiecţie. Astfel, aceste tehnici pornesc de la următoarele premise :

-Cu cât obiectul perceput este mai clar şi mai precis descris, cu atât este mai puţin implicată în percepţie persoana supusă investigaţiei. Prin urmare, un subiect poate fi determinat să se implice la maxim într+un test, dacă i se prezintă stimuli vagi, ambigui (dacă i se oferă un nivel de informaţie minimal).

-În mod natural, inconştient, individul are tendinţa de a percepe în lumea exterioară propriile impulsii, idei, intenţii, conflicte interioare, etc. Proiectând propriul „EU” asupra realităţii din jur, individul judecă această realitate în funcţie de personalitatea şi de atitudinile personale.

În 1939, Lawrence K.Frank, utilizează pentru prima dată denumirea de "teste proiective". În concepţia sa, "În esenţă, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a personalităţii care confruntă subiectul cu o situaţie pentru care va răspunde urmând sensul pe care aceasta îl are pentru el şi în funcţie de ceea ce resimte în timpul acestui răspuns. Caracterul esenţial al unui test proiectiv este acela că evocăîn subiect ceea ce este, în diferite feluri, expresia lumii sale personale şi a proceselor personalităţii sale" .

Iniţial, tehnicile proiective au fost utilizate în psihologia clinică ca tehnici de diagnostic pentru investigarea personalităţii. În 1939, L. Frank identifica 3 tipuri de teste de natură proiectivă şi anume :

-Testul asocierii de cuvinte al lui Jung;

-Testul petelor de cerneală al lui Rorschach;

-Testul apercepţiei tematice al lui Murray.

Cu timpul, tehnicile proiective au început sa fie utilizate şi în activitatea de marketing. Prima utilizare a lor în acest domeniu a fost realizată la jumătatea sec. Al XX – lea, în SUA, după lansarea pe piaţă a cafelei solubile Nescafe.

Metodele proiective au la bază tehnici de asociere, tehnici de completare, tehnici de construcţie şi tehnici de exprimare.

Cele mai importante metode proiective care ţin de tehnicile menţionate mai sus sunt:

-testul de asociere a cuvintelor;

-testul completării propoziţiilor;

-testul continuării povestirii;

-testul apercepţiei tematice ;

-tehnica benzilor desenate;

-tehnica autoportretului fotografic;

-tehnica persoanei a treia;

-tehnica portretului chinezesc;

-tehnica interpretării unui rol.