Importanța numelui instituțiilor media lucrare finală

INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune să analizeze impactul numelui instituţiilor media româneşti asupra mesajului. Motivaţia pentru care am ales această temă are în vedere aspectul inedit al problematicii şi caracterul complex al acesteia. Pentru delimitarea câmpului de cercetare iniţiat în această lucrare, am selectat postul de televiziune Pro TV din două motive: pentru că este lider incotestabil de audiențe în România și pentru că sursele de documentare referitoare la acest canal erau mult mai numeroase şi mai elocvente.

În vederea atingerii acestui scop, ne-am propus realizarea următoarelor obiective intermediare:

1. Examinarea din punct de vedere conceptual al termenului de „instituţie media”.

2. Descrierea peisajului mediatic românesc;

3. Analiza conţinutului grilei de programe a respectivului post de televiziune;

4. Analiza numelui instituţiei media alese în vederea realizării cercetării;

5. Identificarea mesajului transmis de canalul de televiziune respectiv, pornind de la semnificaţia denumirii postului de televiziune.

Problematica lucrării este structurată pe trei mari capitole.

Primul capitol – Instituţiile mass-media româneşti – perspective teoretice şi abordări conceptuale – îşi propune să ofere câteva repere teoretice ale conceptului de „instituţie mass-media”. În acest sens, s-au realizat definirea termenului de „instituţie mass-media”, tipologizarea instituţiilor mass-media şi prezentarea principalelor instituţii mass-media din România.

Cel de-al doilea capitol – Liderii de audienţă TV pe piaţa media românească – prezintă a analiză a imaginii liderilor de audienţă de pe piaţa românească. Principalele subpuncte care tratează această problemă se referă la: specificitatea televiziunii româneşti, prezentarea principalelor canale TV româneşti şi a tendinţei de tabloidizare a televiziunii din România. La prima vedere, peisajul mediatic românesc se caracterizează printr-un număr mare de canale mediatice. O altă particularitate a televiziunii din România o constituie tabloidizarea şi trivializarea programelor de ştiri. Deşi peisajul mediatic românesc este foarte divers, se poate spune că pe piaţa de televiziune există cinci actori semnificativi: 1. Societatea Română de Televiziune (SRTV), cunoscută şi ca TVR, care are trei canale: TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional; 2. Pro TV şi cel de-al doilea canal al său, Acasă TV; 3. Antena 1; 4. Prima TV şi 5. Realitatea TV. În urma analizei liderilor de audienţă în perioada 17.01.2014 – 8.01.2014, s-a tras următoarea concluzie edificatoare: atunci când vorbim de televiziuni bune şi de audienţe mari vorbim de Antena 1 şi de PRO TV, dar când vorbim de lideri vorbim de PRO TV.

În ultimul capitol, care reprezintă partea de cercetarea a acestei lucrări, am iniţiat propriu-zis demersul analitic al impactului numelui instituţiei media asupra mesajului transmis de aceasta. Am ales analiza cazului postului de televiziune Pro TV din motivele specificate mai sus. Scopul cercetării noastre l-a reprezentat stabilirea unei corelaţii directe dintre denumirea unui post de televiziune şi mesajul transmis de acesta. Primul pas în atingerea acestui scop l-a constituit delimitarea universului de cercetare, începându-se altfel cu prezentarea mărcii Pro TV. În vederea decriptării impactului numelui Pro TV asupra mesajului transmis, o etapă necesară era analizarea semnificaţiei brandului Pro TV. În acest sens, am folosit ca metodă de cercetare testul de asociere verbală, în vederea identificării modului în care Pro TV este reprezentat în mentalul individual al oamenilor.

Postul de televiziune Pro TV a fost cel care a adus în spațiul mediatic românesc stilul agresiv de autopromovare și de construire a brandului specific posturilor comerciale de peste ocean. După apariția Pro TV, celelalte posturi au apărut, prin comparație, simple stații de emisie locale. Pro TV a devenit, astfel, televiziunea cu majusculă, iar celelalte canale TV au fost forțate să o copieze, dacă au vrut să supraviețuiască.

Plecând de la semnificația și etimologia termenului „pro” (Pro TV), o altă etapă a fost analiza impactului denumirii instituției media asupra mesajului prin intermediul acelor campanii „pro” inițiate de Pro TV de-a lungul timpului. Astfel, mesajul transmis de Pro TV, în afară de cel transmis prin intermediul ştirilor şi programelor TV, putea fi descriptat şi prin intermediul campaniilor sale sociale şi de sensibilizare civică, sau, mai bine spus, campaniilor „pro”-sociale şi „pro-civice” pe care acest post de televiziune le-a iniţiat de-a lungul timpului.

CAPITOLUL I

Instituțiile mass-media românești – perspective teoretice și abordări conceptuale

11. Ce este o instituție mass-media

Înainte de a defini termenul de „mass- media”, este necesar să definim termenul de „instituţie”. În ceea ce priveşte instituţiile, cuvântul cheie este cel de regulă. Instituţiile nu sunt altceva decât sisteme de reguli. „Instituţiile împuternicesc şi constrâng actorii în mod diferit şi îi fac mai mult sau mai puţin capabili să acţioneze conform regulilor prescriptive ale unui comportament adecvat” .

Conform acestei concepţii, instituţiile sunt structuri ce prezintă mai multe faţete, formate din elemente simbolice, activităţi sociale şi resurse materiale. Acestea îşi evidenţiază proprietăţile specifice (sunt rezistente la schimbare, au tendinţa să se transmită din generaţie în generaţie, să se menţină şi să se reproducă) datorită a trei elemente de bază ale structurilor instituţionale, şi anume: elementul reglementator, normativ şi cultural-cognitiv. Acestea elemente sunt componentele principale ale instituţiilor.

Sociologii și cercetătorii americani au creat neologismul „mass-media”, legând cuvântul de origine latină „media”= mijloace, de termenul englez „mass”= mase (public), prin aceasta indicându-se clar faptul că mijloacele se adresează cu predilecție unui public msiv și nediferențat. În general, prin mass-media se înțelege: presa scrisă, radio-ul, televiziunea, afișele, cinematograful.

Totuși, în loc de sintagma mass-media, unii specialiști în comunicare folosesc și alte denumiri: „mijloace de comunicare de masă”, „marile mijloace de informare”, „instrumente de comunicare socială”, „tehnici de difuzare colectivă”. Însă, indiferent de apelativele folosite, toate aceste sintagme sunt sinonime, fiindcă este evident că presa scrisă, radio-ul sau televiziunea au numeroase puncte comune: o anumită periodicitate, știrile sunt redactate de către ziariști care le analizează și comentează.