Antraxul

1. Generalitati

Fig. 1: Bacillus anthracis

Ca multi alti membri al genului Bacillus, Bacillus anthracis poate forma spori ce pot supravietui in conditii dure pentru foarte lungi perioade de timp , chiar zeci sau sute de ani. Astfel de spori pot fi gasiti pe toate continentele, chiar si in Antarctica. Cand sporii sunt inhalati, ingerati sau vin in contact cu o leziune a pielii ei se reactiveaza si incep sa se multiplice rapid.

Antraxul infecteaza in general mamiferele ierbivore atat salbatice cat si domestice ce ingereaza sporii in timp ce pasuneaza. Ingestia se crede a fi cea mai intalnita cale prin care ierbivorele vin in cantact cu boala. Carnivorele ce traiesc in aceeasi zona spot produce boala prin consumul de animale infectate. Animalele purtatoare pot transmite boala la om fie prin cantact direct (inoculare sau cu sange infectat pe pielea lezionata) sau prin consumul de carne ce provine de la un animal infectat.

2. Istoric, raspandire, importanta economica

Antraxul este cunoscut inca din antichitate ca o boala care produce mari pagube printre animale, transmitandu-se in acelasi timp si la om. Pana la sfarsitul secolului XVIII, termenul de carbune sau de antrax era atribuit mai multor boli care aveau ca semn comun culoarea bruna-negricioasa a sangelui si a unor tesuturi lezate (anthrakos = carbune in limba greaca). O prima incercare de delimitare este facuta de Chabert (1790), care distinge in cadrul afectiunilor carbunoase doua entitati: carbunele esential (antraxul) si carbunele simpto-matic ( carbunele emfizematos). Tot Chabert este autorul termenului de „campii blestemate”, prin care defineste originea telurica a bolii.

Etiologia bacteriana a fost intrevazuta de Davaine (1850), Pollender (1855), Brauell(1857), care au semnalat in sangele animalelor moarte prezenta unor forma-tiuni bacilare, denumite „bacteridii” fara insa a le atribui vreun rol in producerea bolii. Ulterior, Davaine, inspirat de lucrarile lui Pasteur privitoare la fermentatia butirica, a sustinut ca aceste bacteridii sunt agenti cauzali ai antraxului. Koch (1876) a cultivat in vitro germenul, a descoperit proprietatea lui de a sporula si a aratat ca sporii sunt forme de rezistenta care asigura con-servarea in natura, astfel ca dupa zeci de ani se pot transforma in forme vege-tative si sa provoace boala. Pasteur si Joubert (1877) obtin prin insaman-tarea din cadavre a diferite medii artificiale, cultivarea in serie a germenului si reali-zeaza reproducerea bolii in aceste culturi. Tot ei demonstreaza virulenta spo-rilor. In 1880, Pasteur, Chamberland si Roux precizeaza etiologia antraxului la animale, demonstrand existenta sporilor in cunoscutele „campii blestemate” din regiunea Beauce, contaminarea solului prin ingroparea cadavrelor, condi-tiile in care se produce sporularea bacililor antraxului din cadavre si transportul sporilor din profunzime la suprafata solului, prin rame. In 1881, aceeasi cerce-tatori realizeaza pe oi, celebra expe-rienta de la Pouilly le Fort, demonstrand posibilitatea imunizarii animalelor cu ajutorul culturilor bacteriene vii prin cultivarea la tempera-tura inalta (42.5 C).

Tencowschi, in Rusia (1884), a preparat pentru prima data vaccinul anti-carbunos dintr-o tulpina atenuata dupa principiul lui Pasteur, sub forma de suspensie de spori carbunosi si solutie fiziologica glicerinata.

Antraxul este raspandit in toate regiunile globului, fiind mai frecvent in tarile cu clima temperata si calda, foarte rar in regiunile cu climat rece, din cauza conditiilor nefavorabile sporularii germenilor. Exista zone unde antraxul este mai frecvent, in functie de gradul de contaminare a solului. Este greu ca o tara sa fie indemna de antrax, datorita numeroaselor posibilitati de raspandire a sporilor prin schimburile comerciale de produse ce pot vehicula sporii (furaje vegetale sau animale, produse brute de origine animala: piei, copite, oase, lana etc ). In prezent in toate tarile din lume, antraxul este in scadere ca urmare a aplicarii in mod organizat a masurilor de imunoprofilaxie.

Fig. 2:Date in legatura cu raspandirea antraxului la nivel mondial in anul 2005

www.oie.int

Importanta economica a antraxului este mare, deoarece boala, in majoritatea cazurilor este mortala. In plus, de la animalele bolnave nu se poate valorifica nimic, data fiind rezistenta deosebita a germenilor sub forma de spori. La acestea se adauga si cheltuielile necesare de efectuarea vaccinarii anticarbunoase si intretinerea mijloacelor de distrugere a cadavrelor.

Antraxul se transmite de la animale la om prin manipularea (jupuirea) cada-vrelor, a produselor provenite de la animale bolnave, prin consumul carnii contami-nate, prin folosirea obiectelor confectionate din piele, lana, par, coarne, oase etc, constituind o importanta problema de sanatate publica.