Antibiotice Beta-Lactamice-Peniciline

1. ANTIBIOTICE

1.1 GENERALITATI

Antibioticile sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.

Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.

Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si tocsicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.

Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice.

Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.

Cel de-al doilea grup de agenti antimicrobieni cuprinde chimioterapicele si antibioticele care, introduse in organism, exercita efecte toxice specifice fata de anumite microorganisme, paraziti sau celule atipice - cum ar fi cele canceroase - avand insa efecte toxice mult mai reduse sau absente fata de celulele organismului gazda.

Aceasta diferenta de toxicitate se datoreste particularitatilor metabolice ale celulelor patogene in comparatie cu cele ale gazdei, agentii antimicrobieni actionand in mod selectiv asupra unor procese metabolice specifice celulelor patogene.

Termenul de antibiotic se refera la substante produse prin fotosinteza de catre diferite microorganisme (ciuperci, bacterii)viar cel de chimio-terapic la substante obtinute prin sinteza chimica. Intrucat in prezent antibioticele sunt obtinute prin sinteza chimica, cei doi termeni se confunda.

Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.

Numarul antibioticelor este foarte mare si in continua crestere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic sa poata fi recunoscut se foloseste denumirea comuna internationala (D.C.I.), care este mai usor de retinut decit denumirea chimica.

Chimioterapicele (CT) sunt substante naturale, sintetice sau semisintetice cu efecte inhibitoare selective contra agentilor biologici patogeni pentru om si animale si contra celulelor atipice (neoplazice).

Antibioticele sunt substante antimicrobiene depuse de diferite microorganisme (bacterii, ciuperci).

Agentii biologici patogeni pentru om sunt microorganismele si metazoare (viermi paraziti) microorganismele patogene produc infectii cu localizari preferentiale si complicatii caracteristice.

Proprietatile farmacocinetice ale antibioticelor si CT constituie impreuna cu aspectul de activitate, aspecte esentiale pentru fundamentarea farmacoterapiei. Cunoasterea acestor proprietati este indispensabila pentru folosirea stiintifica a substantelor si pentru abtinerea eficientei optime.

Absorbtia (sinteza, procente absorbite) este diferita pentru fiecare substanta si cote de administrare.

Transportul sub forma libera si legala de proteine plasmatice este util de cunoscut deoarece numi forma libera imprima proprietatile farmacocinetice si farmacodinamice.

Concentratiile serice (nikele, timpul de mentinere a balantelor, eficiente) sunt influentate de absorbtie de repartitie si fixare in tesuturi de biotransformari si de eliminare.

Difuziunea in diferite tesuturi si in lichide biologice este caracteristica pentru fiecare substanta. Pentru activitatea terapeutica sunt foarte importante, de cunoscut si de realizat, concentratiile optime la locul infectiei si in timpul de mentinere a acestora.

Eliminarea este importanta de cunoscut din cel putin patru puncte de vedere:

- caile de eliminare, fie pentru a aprecia sinteza eliminarii CT si antibioticelor dependenta de nivelul functional al organului excretor, fie pentru actiune antiinfectioase la locul de eliminare.