Demnitate și moralitate profesională

Demnitate si moralitate profesionala

Definitie: Demnitatea este valoarea suprema a omului si a natiunii cu atitudine demna, autoritate morala si prestigiu.

Definitie: Moralitatea este insusirea a tot ceea ce este moral, natura, carac-

terul, valoarea unui fapt, conduita unei personae sau unei colectivitati

Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sînt înzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatiiDemnitatea este caracteristica omului si popoarelor. Demnitatea umana este o masura de apreciere între oameni. Fiecare om îsi doreste demnitate. Ea vine de la sine si, desigur, de la alti oameni. Este un proces de apreciere a individului ca om. Ea vine de la om si se reflecta la om.

Schiller scria adresîndu-se oamenilor, ca “demnitatea umana e în mîinile voastre, pastrati-o! Ea coboara cu voi! Cu voi se va înalta! Demnitatea umana trebuie sa fie una pentru toti, Omul pentru Om trebuie sa fie cu demnitate”. Si însusi omul trebuie sa fie demn pentru ca e om. Demnitatea nu trebuie sa depinda de culoare, sex, vîrsta, nationalitate, post, starea de sanatate, diagnostic etc.

Onoreaza pe bolnavul tau de orice varsta ar fi: copil, tanar sau batran. Cand a ajuns in mainile tale, este o fiinta fara aparare care nu are alta arma de sustinere decat apeland la stiinta si la cari-

tatea ta de unde rezulta ca atat oamenii mari cat si cei mici trebuie sa aiba, in opinia noastra, demnitate umana egala. Aprecierile lor ca specialisti pot sa fie diferite, demnitatea trebuie sa fie una.

Viata poate fi cand frumoasa, cand interesanta. Frumusetea ei se datoreste in gene-ral marilor evenimente fericite ( nasterea unui copil, o reusita profesionala deosebita, aparitia unei carti ), dar mai ales micilor satisfactii si placeri cotidiene... Pentru un observator in viata poate fi interesant daca sunt sesizate, urmarite, faptele si comportamentul oamenilor, manifestandu-se in situatiile cele mai diferite, modul in care sunt rezolvate dupa inteligenta si tactul fiecaruia.Una din conditiile obligatorii ale asistentei medicale de calitate este reprezentata de momentul adre-

sarii la medic a unui om care nu se simte bine. Cadrele medicale au o viata plina de impliniri si satisfactii, insa, totodata, au foarte mari obligatii profesionale.

Nu este o noutate pentru nimeni individualizarea in ultimii ani a unor boli noi, aparitia unor mijloace moderne de investigatie clinica si tratament, care vor trebui cunoscute si aplicate in practica curenta. La toate aceste aspecte va fi adaugat si caracterul moral etic al profe-

siunii medicale, pentru ca a ingriji si a supraveghea sanatatea asupra oamenilor este o munca de mare respnsabilitate, avand si o incarcatura emotionala. In acest sens, dragostea de oameni si intelegerea deosebita a omului bolnav completeaza obligatoriu comportamentul medical.

Suferinta modifica total omul, care pe langa asistenta medicala de specialitate, are nevoie si de caldura umana, atat in familie cat si in spital. Fara calitati morale remarcabile, acti-vitatea asistentului medical nu este posibila. Numai priceperea, oricat de mare ar fi ea este insu-

ficienta. Ideal ar fi ca asistentul medical, fie el si de laborator, atunci cand vine in contact cu bolnavul, sa aiba un mod de comportament adecvat, imbinand profesionalismul cu umanismul. Nu place distanta, morga, raceala felul de a fi ermetic si important, mima „ocupatului” perma-

nent, cum nu place nici accesibilitatea, cumsecadenia ostentativa, larghetea verbala si comportamentala, compromisul, secretomania, banalizarea bolii si a tratamentului, promisiunile facile, de obicei neimplinite desigur ca sunt oameni mai buni si mai rai, care nu apreciaza la justa valoare esenta si demnitatea omului. Voltaire spunea, ca „ N-avem de trait decat doua zile: nu face sa le trecem tarandu-ne sub niste ticalosi, vrednici de dispret”. Cel care dispretuieste alt om nu poseda demnitate umana deplina. Demnitatea este sau nu este deloc atribuita la oameni. Dem-

nitatea nu trebuie sa depinda de imprejurari — de bogatie, de rudenii si chiar de noroc. Ea trebuie sa persiste continuu intre oameni, da aceeasi stima si atentie saracului ca si bogatului. In dragostea ta de oameni bogatul se simte sarac. Respecta nuditatea, spectacolul mizeriei si a suferintei. Respecta nobila ta misiune, incepand cu insasi persoana ta. Sa nu o profanezi, poarta-te demn, cuviincios, cu omenie, nu specula pe bolnav caci profesiunea ta nu e ca oricare alta, sacrificiul tau, ajutorul tau nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita. Oboseala ta sa fie luminata de credinta si de dragoste. Atunci cand stiinta nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta sa sustina pe bolnav, demnitatea trebuie sa persite intre oameni. La Rochefoucauld spunea, ca „ Exista o demnitatea care nu atarna de noroc; este o anumita atitudine care ne distinge si care pare a ne destina pentru lucruri mari; este pretuirea pe care ne-o dam singuri, fara a ne da seama; prin aceasta calitate castigam respectul celorlalti oameni si de obicei ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decat nasterea, functiile si decat insusi meritul”.

Orice tel întotdeauna are un cost sau o demnitate, noi consideram ca costul exterior se poate aprecia în ceva material sau în bani, iar costul interior se numeste demnitate. Cîteodata costul sau echivalentul interior este mult mai înalt ca pretul material. Si într-adevar acolo unde nu este pret, unde nu este echivalent material, este demnitate. Aceasta demnitate nu are un pret extern, dar are un pret intern. Acest pret intern este estimat de constiinta. Acest pret launtric are costul sau, care se numeste demnitate morala. Aceasta demnitate morala este direct legata cu o anumita datorie, dar nu cu sentimentul datoriei. Sentimentul datoriei este altceva. Datoria însa este impunerea practica. Sentimentul datoriei însa este mai presus. El vine din convingere, din constiinta. Anume constiinta apreciaza convingerea si actiunea datoriei. Ea impune o lege a sa. Aceasta lege este suprema si ea vine din dorinta chiar indiferent de putinta si de posibilitati. Aici putem deduce ca demnitatea nu este ceva echivalent cu un pret, si nu vine din interes material, dar din ideea demnitatii umane. Demnitatea umana nu se supune legilor, dar se supune legii sale constiincioase. Demnitatea se poate referi la un alt om si la Eu-l sau, adica eu sînt demn ca sînt om si se refera si la alti oameni. Aici demnitatea este libera. În cazul cînd se opune deciziei constiincioasa — poate da nastere la vicii. Asa ca minciuna, zgîrcenia, sau împacarea falsa. Toate aceste vicii se manifesta în relatiile cu alti oameni. În cazul acesta demnitatea dispare. Fiecare om are un cost al sau launtric neapreciabil si neestimabil în bani, în ceva material. Anume acest cost launtric numit demnitate îi obliga pe alti oameni sa-l stimeze pe om ca egal între oameni. Aceasta si face procesul de apreciere din punct de vedere al echitatii umane. Omul este egal cu alt om si ambii au aceeasi demnitate — iata formula demnitatii umane.