Infecția helicobacter

Partea generală

Capitolul 1

Introducere

1.1. Importanţa actuală a infecţiei cu H. pylori

În euforia generală care a urmat descoperirii rolului major al H. pylori în patologia ulcerului duodenal (UD), a existat o perioadă tendinţa de a înlocui vechiul dicton "nu există ulcer fără acid" cu "nu există ulcer fără H. pylori". Cercetările ulterioare au demonstrat însă existenţa UD în absenţa H. pylori, chiar neasociat consumului de antiinflamatoare nesteroidiene.

În prezent se consideră bine demonstrat rolul H. pylori în patogenia celor mai multe cazuri de ulcer peptic (gastric sau duodenal), adenocarcinom gastric şi limfom gastric de tip MALT. Această asociere se bazează pe identificarea modificărilor pe care infecţia cronică cu H. pylori la determină la nivelul mucoasei gastroduodenale (efecte proulcerigene şi procancerigene) şi pe baze epidemiologice: H. pylori este asociată cu ulcerul duodenal în peste 95 % din cazuri, iar cu ulcerul gastric în 70 – 80 % din cazuri, în timp ce asocierea cu afecţiunile maligne variază în limite largi (până la 98 %) [20].

La ora actuală este în curs de clarificare rolul H. pylori în patologia altor boli digestive (hepatita cronică, ciroza hepatică) şi extradigestive: cardiopatie ischemică, boli vasculare funcţionale (sindromul Raynaud), sau autoimune (purpură Henoch – Schönlein), patologie dermatologică (acneea rosaceea, urticarie), afecţiuni autoimune (tiroidită autoimună, diabet zaharat tip II ). Asocierea cu aceste patologii se bazează în principal pe factori epidemiologici, însă în toate aceste cazuri poate fi incriminat şi statusul sistemic proinflamator cronic, pe care infecţia cu H. pylori îl determină.

La nivelul cunoştinţelor actuale, cea mai mare importanţă o prezintă asocierea infecţiei cu patologia gastroduodenală. Se apreciază că aproximativ 15 % din populaţia infectată va dezvolta ulcer peptic şi 0,1 % va dezvolta o leziune malignă gastrică (adenocarcinom sau limfom) [12]. Aceste procente sunt impresionante deoarece infecţia cu H. pylori are cea mai mare prevalenţă cunoscută pentru o infecţie bacteriană. La nivel global infecţia este prezentă la 50 % din populaţie, cu mari variaţii geografice. În timp ce în Europa de Vest şi în America de nord prevalenţa la adulţi nu depăşeşte 20 %, în Europa de Est, Asia, Africa prevalenţa ajunge la peste 70 – 80 %. Din nefericire, nici ţara noastră nu face excepţie, datele publicate până în acest moment semnalând o prevalenţă de peste 70 % la persoanele asimptomatice [9], infecţia fiind preponderentă la adulţii tineri [10].

Pentru a complica şi mai mult lucrurile, există o rată semnificativă de eşec a schemelor terapeutice. Aceste eşecuri sunt determinate de gradul redus de penetrare a antibioticelor la sediul infecţiei (stratul profund al mucusului gastric), precum şi de apariţia unor tulpini rezistente la antibioticele "clasice" folosite pentru eradicarea H. pylori. Se consideră că cel puţin 30 % dintre tulpini sunt în prezent rezistente la Metronidazol şi că frecvenţa tulpinilor rezistente la Claritromicină prezintă o creştere alarmantă.

Având în vedere toate aceste considerente, precum şi impactul major social şi economic pe care "fenomenul H. pylori" îl implică, cercetările trebuie continuate pentru a stabili cu precizie rolul H. pylori în patologia digestivă şi extradigestivă şi pentru a aprecia în mod optim când şi cum tratăm cea mai frecventă infecţie actuală.

1.2. Scurt istoric

Prezenţa de bacterii spiralate în stomacul unor animale a fost semnalată încă din 1893 (Bizzozero). În următoarele decenii, aceste observaţii au fost confirmate şi la om (Doenges în 1938, Freedburg şi Barron în 1940). Primii care au reuşit izolarea şi cultivarea acestor bacterii au fost cercetătorii australieni Marshall şi Warren, în 1983 [1]. Pe baza caracterelor microscopice, ei au încadrat bacteria în genul Campylobacter, sub numele de Campylobacter pylori.

Ulterior, în 1989, Goodwin şi colaboratorii au stabilit diferenţe clare biochimice şi ultrastructurale faţă de genul Campylobacter [2]. S-a constituit astfel un gen separat, denumit Helicobacter, care cuprinde la ora actuală un număr de 20 specii identificate şi descrise, la care se adaugă încă circa 10 specii candidate [4]. Dintre acestea, cel puţin 8 pot coloniza stomacul omului [5], de departe cea mai frecvent implicată în patologia umană fiind H. pylori. În ultimii 20 de ani, acesteia i s-au consacrat numeroase studii, astfel încât la ora actuală i se cunosc structura şi proprietăţile, factorii de virulenţă, mecanismele de acţiune etc.

Ca o încununare a acestor eforturi, în 1997 s-a reuşit descifrarea genomului complet al H. pylori [3], obţinându-se astfel posibilitatea unei înţelegeri mai profunde a relaţiilor acestuia cu patologia umană.

Capitolul 2

Date generale despre Helicobacter pylori

2.1. Caractere microbiologice ale H. pylori

H. pylori este un bacil Gram-negativ a cărei morfologie normală este spiralată, helicală sau incurbată, cu dimensiuni de 0,1-1 mm/2-2,5 mm. Suprafaţa este netedă şi are 1- 6 flageli implantaţi la unul din poli.

H. pylori poate fi cultivată pe medii gelozate speciale, cu adaosuri de substanţe nutritive (infuzie cord –creier, 5 -10% sânge) şi de antibiotice pentru inhibiţia selectivă a altor specii bacteriene, în atmosferă microaerofilă cu 5% O2, 5 - 10% CO2 şi 95% umiditate, realizată cu ajutorul unui generator chimic de gaze.

Creşterea numărului de specii aparţinând genului Helicobacter a impus stabilirea unor microbiologice stricte pentru definirea acestuia [43]. Astfel, atât H. pylori cât şi celelalte specii ale genului, pot fi recunoscute şi identificate datorită următoarelor proprietăţi (Hua J.S. et al, 1999):