Îngrijirea bolnavului cu mixedem

ARGUMENT

Am ales această temă pentru proiectul de absolvire fiind animată de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre îngrijirea bolnavului cu Mixedem.

Îngrijire bolnavului cu Mixedem presupune o muncă continuă din partea asistentului medical. Scopul prezentului proiect este un prilej de a pune în practică cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu prin identificarea problemelor specifice de îngrijire la un pacient cu Mixedem.

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu Mixedem şi de care trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:

• Alterarea ritmului cardiac manifestată prin bradicardie

• Alterarea mobilității manifestată prin stare de slăbiciune,amețeli,constipație

• Perturbarea somnului manifestată prin insomnie

• Anxietate datorită investigațiilor manifestată prin nelinişte şi teamă.

• Stimă de sine scăzută ,

• Disfuncţii sexuale

• Lentoarea psihică, manifestată prin somnolenţă torpoare, încetinire a proceselor mintale greutate în vorbire (bradilalie).

• Hipotermie,cardiomegalie

Obiectivele proiectului sunt:

• noţiunile generale de anatomie şi fiziologie a aparatului endocrin;

• descrierea afecţiunii studiate

• modalităţile de tratament şi complicaţiile posibile ale pacientului cu Mixedem;

• rolul asistentului medical generalist în îngrijirea pacientului cu Mixedem;

• elaborarea planului de îngrijire a bolnavului cu Mixedem, după conceptele Virginiei Henderson;

• prezentarea unui caz de pacient internat în cadrul Clinicii de Endocrinologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ,,Sf. Spiridon”, Iaşi.

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:

1. Acumularea de cunoştinţe despre anatomia şi fiziologia organului afectat şi rolul lui în funcţionalitatea organismului uman.

2. Cunoaşterea simptomatologiei și recunoaşterea bolii.

3. Cunoaşterea tabloului de analize specific bolilor endocrine.

4. Cunoaşterea principiilor de tratament în Mixedem.

5. Capacitatea elaborării, aplicării și respectării planului de îngrijire a pacientului cu Mixedem.

6. Învaţarea acordarii îngrijirilor igienice şi dietetice.

7. Învaţarea acordării îngrijirilor terapeutice.

8. Planificarea acţiunii de educaţie pentru sănătate la un pacient cu insuficienţă tiroidiană.

9. Învaţarea câştigării încrederii şi respectului pacientului .

10. Colaborarea cu familia în vederea îmbunataţirii calităţii vieţii pacientului.

evidenţiindu-se problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

OBIECTIVUL I.

Anatomia şi fiziologia tiroidei

1.1 Noțiuni de anatomie şi fiziologie

Una dintre cele mai mari glande endocrine din organism, tiroida, cântăreşte aproximativ 15-20 g şi are capacitatea de a creşte foarte mult în greutate.

Situată în regiunea cervicală anterioară, aproximativ la unirea 1/3 inferioare cu 2/3 superioare, tiroida prezintă 2 lobi ( înălţime - 4 cm, lăţime - 2 cm, grosime - 2,5 cm) uniţi de o banda fină de ţesut, istmul (lungime - 2 cm, grosime - 0,5 cm). Tiroida prezintă câteva raporturi importante pentru clinică:

- cele patru glande paratiroide

- traheea

- cartilajul cricoid (reper anatomic);

- nervii recurenţi laringeali.

Vascularizaţia tiroidei este asigurată de arterele tiroidiene superioare, ramuri ale carotidelor externe, şi arterele tiroidiene inferioare, ramuri ale subclavicularelor. Inervaţia, adrenergică şi colinergică, este formată în special din fibre postganglionare provenite din ganglionii cervicali şi respectiv din vag. Tiroida este învelită de o capsulă fibroasă, cu prelungiri în interior ce delimitează pseudolobulii.

În microscopie optică prezintă foliculi (acini), înconjuraţi de o bogată reţea vasculară şi nervoasă. Epiteliul acinar, situat pe o membrană bazală, este format din celule cuboidale (aşezate într-un strat), plate când sunt inactive şi înalte când sunt active . În interiorul foliculului se găseşte un gel clar, vâscos - coloidul tiroidian - al cărui constituent principal este tiroglobulina (Tg). Aproximativ 20-40 de foliculi sunt delimitaţi de ţesut conjunctiv şi formează un lobul. Apical prezintă microvili care se extind în coloid. Aici are loc iodarea, exocitoza şi faza iniţială a secreţiei hormonale (resorbţia coloidală).

Tiroida conţine şi o populaţie de celule C, parafoliculare, sursa hormonului hipocalcemiant – calcitonina diferă de celulele epiteliului folicular prin faptul că nu mărginesc lumenul folicular şi sunt bogate în mitocondrii şi glicerofosfat dehidrogenază.