Îngrijirea bolnavului cu pericardită cronică constrictivă

ARGUMENT

Animată de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre îngrijirea bolnavului cu Pericardită cronică constrictivă am ales această temă pentru proiectul de absolvire.

Scopul prezentului proiect este un prilej de a pune în practică cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu prin identificarea problemelor specifice de

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu pericardită cronică constrictivă şi de care trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:

• Alterarea ritmului cardiac manifestată prin tahicardie

• Alterarea mobilității manifestată prin stare de slabiciune,amețeli,constipație

• Durere retrosternală la efort mic cu iradiere în umărul stâng

• Dispnee cu ortopnee

• Perturbarea somnului manifestată prin insomnie

• Anxietate datorită investigațiilor manifestată prin nelinişte şi teamă.

• Stimă de sine scăzută

Obiectivele prezentului proiect sunt:

• noţiunile generale de anatomie şi fiziologie a aparatului cardiovascular;

• descrierea afecţiunii studiate (Pericardita cronică constrictivă);

• modalităţile de tratament şi complicaţiile posibile ale pacientului cu pericardită;

• rolul asistentului medical generalist în îngrijirea pacientului cu pericardită;

• elaborarea planului de îngrijire a bolnavului cu pericardită cronică constrictivă, după conceptele Virginiei Henderson;

• prezentarea unui caz de pacient internat în cadrul Spitalului ,,Sf. Spiridon ”, Iaşi Clinica Medicină Internă I.

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:

1. Acumularea de cunoştinţe despre anatomia si fiziologia organului afectat şi rolul lui în funcţionalitatea organismului uman.

2. Cunoaşterea simptomatologiei și recunoaşterea bolii.

3. Cunoaşterea tabloului de analize specific bolilor cardiovasculare.

4. Cunoaşterea principiilor de tratament în Pericardita cronică constrictivă.

5. Capacitatea elaborarii, aplicării și respectării planului de îngrijire a pacientului cu Pericardită cronică constrictivă.

6. Învaţarea acordarii îngrijirilor igienice şi dietetice.

7. Învaţarea acordării îngrijirilor terapeutice.

8. Planificarea acţiunii de educaţie pentru sănătate la un pacient cardiac.

9. Învaţarea câştigării încrederii şi respectului pacientului .

10. Colaborarea cu familia în vederea îmbunataţirii calităţii vieţii pacientului.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţii cu pericardită cronică constrictivă s-a finalizat prin analiza fiecărui caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.

În final a fost elaborat planul de îngrijire a pacientului cu pericardită cronică constrictivă respectând obiectivele generale ale proiectului.

În planul de îngrijire au fost evidenţiate problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

OBIECTIVUL I.

Noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului cardiovascular

1.1 Noțiuni de anatomie

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos şi înainte şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi.

Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral, care pompează ritmic în-artere sângele pe care îl primeşte prin vene. Deşi la om cântăreşte aproximativ 300 g şi are mărimea pumnului unui adult, inima efectuează o activitate uriaşă, zilnic contractându-se de peste 100.000 de ori şi pompând peste 7.200 l de sânge.

Din punct de vedere anatomic, fiziologic şi patologic, se deosebesc: o inimă (cord) stângă şi o inimă dreaptă.

Secţionând inima, se constată că este constituită din două atrii şi două ventricule, separate complet prin septurile interatrial şi interventricular. Fiecare atriu comunică cu ventriculul respectiv prin orificiile atrioventriculare prevăzute cu valve, care se deschid doar într-un anumit sens, spre ventricule: stâng (bicuspidă) şi drept (tricuspidă).

Inima poate fi considerată din punct de vedere funcţional ca o dublă pompă, fiecare desenând o circulaţie complet separată: circulaţia mare (sistemică), care începe în ventriculul stâng şi este formată din aortă, arterele mari şi mici, arteriole, capilare, venule, vene mijlocii şi mari, venele cave, care se deschid în atriul drept şi circulaţia mică (pulmonară), constituită din artera pulmonară cu origine în ventriculul drept, capilare, venele pulmonare ce se deschid în atriul stâng.

Inima stângă este alcătuită din atriul stâng şi ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular. Atriul stând primeşte sângele arterial care vine din plămân prin cele 4 vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu 3 valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoză mitrală şi insuficienţă aortică).