Îngrijirea Pacienților cu Infarct Miocardic Acut după Revascularizare Transluminală Percutană

PARTEA GENERALĂ

INTRODUCERE

Cea mai tânară ramură a cardiologiei, cardiologia intervenţtională a progresat continuu pe parcursul ultimilor decenii, preluând rapid domenii atribuite până atunci chirurgiei cardiovasculare sau cardiologiei noninvazive şi devenind astfel dintr-o subspecialitate cardiologică, specialitate distinctă.

Având în vedere progresele sale rapide şi uimitoare, posibilitaţile sale certe asupra evoluţiei favorabile a pacienţilor coronarieni, consider că merită toată atenţia şi interesul fiind o terapie eficiantă şi mult mai puţin invaziva decât actul chirurgical.

Schimbările majore în cardiologia intervenţională din ultimii ani au apărut pe fondul îmbunătăţirii uimitoare a tehnologiei, al extinderii criteriilor de selecatre a pacienţilor, al cresterii experienţei intervenţionistului si al confortului oferit de procedura.

Aceste schimbări au avut un impact însemnat în practică şi au dus la creşterea numărului de pacienţi cu leziuni complexe şi boală multivasculară coronariană pentru care dilatarea este considerată o opţiune terapeutică.

CAPITOLUL I

a. Definiţie

Infarctul miocardic acut reprezintă necroza miocardică zonală, consecutivă unei ocluzii coronariene acute, de obicei prin tromboză pe o placă de aterom ulcerată, plus spasm coronarian acut.

Infarctul miocardic poate fi definit pe baza mai multor criterii: clinice, ECG, biochimice şi morfopatologice. In trecut infarctul miocardic era definit, conform recomandărilor OMS, în prezenţa a două din următoarele trei criterii:

- clinic – durere toracică tipică de IM

- creşterea enzimatică semnificativă

- aspect ECG semnificativ

În ultimul timp, progresele în practica clinică, studiile epidemiologice, trialurile clinice, identificarea unor noi markeri biochimici senzitivi şi specifici, dezvoltarea tehnicilor imagistice au permis înţelegerea mai exactă a acestei entităţi; astfel metodele actuale de explorare permit identificarea chiar şi a zonelor mici de necroză miocardică sub 1gr, dacă s-ar accepta conceptul prin care orice zonă de necroză miocardică provocată de ischemie indiferent de mărimea sa, ar trebui etichetată ca IM, atunci unii pacienţi cu angină pectorală severă, stabilă sau instabilă ar putea fi diagnosticaţi astăzi ca având un mic IM, fapt care ar modifica mult gândirea clinică şi datele studiilor epidemiologice şi tulburările clinice în desfăşurare. S-a pus astfel problema redefinirii IM.

Documentul de redefinire a IM elaborat de consensul experţilor ESC (European Society of Cardiology) şi ACC (American College of Cardiology) stipuleză că termenul de infarct miocardic trebuie folosit împreună cu aprecieri ale caracteristicilor acestuia. Aceste aprecieri suplimentare trebuie să se refere la:[1]