Îngrijirea pacientului cu angină acută

ARGUMENT/MEMORIU JUSTIFICATIV

Necesară la orice vârstă pentru îndeplinirea normală a unor funcții vitale (respirație și

nutriție) și sociale (auzul și vorbirea), integritatea căilor aeriene și digestive superioare și a

aparatului acusticovestibular devine de-a dreptul indispensabilă în timpul copilăriei.

Într-adevăr, cum s-ar putea dezvolta normal un copil ale cărei fose nazale sunt

impermeabile și nu-și mai pot îndeplini rolul de purificare, umezire și încălzire a aerului

inspirat sau al cărui laringe-obstruat de un proces inflamator sau tumoral nu permite trecerea

cantității de oxigen necesară. De asemenea, cum s-ar putea efectua creșterea sugarului și

copilului când un obstacol la nivelul faringelui sau esofagului îi ingreunează degluția și

consecutiv aportul de substanțe nutritive sau cum ar fi posibilă apariția limbajului și

desfășurarea întregii activități nervoase superioare la un copil care s-a născut surd sau și-a

pierdut auzul încă din primii ani de viață.

Dacă normala funcționare a nasului, faringelui, laringelui și urechilor este obligatorie

penrtru buna desfășurare fizică și psihică a copilului, îmbolnăvirea acestor organe constituie

un permanent pericol pentru sănătatea lui.

Examenul otorinolaringologic constituie, alături de celelalte examene de specialitate,

tipul 3 al oricărui examen medical complet ( fiind precedat de anamneză și de examenul

general și întregit cu examene de laborator și complementare). Un copil poate necesita examen

otorinolaringologic în mai multe înprejurări și anume:

- pentru stabilirea diagnosticului și indicațiilor terapeutice ale unei suferințe a nasului,

gâtului sau urechilor;

- pentru precizarea existenței unei spine iritative sau a unui focar de infecții în sfera

otorinolaringologică;

- pentru controlul căilor aeriene și digestive superioare și a aparatului acustico-vestubular în

cadrul examenului medical de admitere și examenelor periodice în creșe, cămine,

gradinițe, școli.

CAPITOLUL I. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA FARINGELUI

1.1 Anatomia faringelui

Faringele –“răscruce aerodigestivă”, cum l-a numit Sebilean – este un conduct

hemicilindric deschis înainte, care unește fosele nazale cu laringele și cavitatea bucală cu

esofagul, făcând parte în același timp din căile respiratorii și cele digestive.

Situat între baza craniului și marginea superioară a vertebrei C6 (mai sus la sugar)

faringele străbate cu porțiunea sa superioară regiunea cefalică, iar cea inferioară, regiunea

cervicală fiind formată din trei etaje suprapuse:

- etajul superior (greu abordabil) – rahinofaringele, adevărat fund de sac al foselor nazale

cu care comunică prin cele două coarne (epifaringele, nazofaringele sau cavumul);

- etajul mijlociu – orofaringele (mezzo sau bucofaringele) comunicând cu cavitatea bucală

la nivelul istumului;

- etajul inferior – laringofaringe (hipofaringelea) , zona de trecere care se continuă anterior

cu laringele și posteriorul cu esofagul.

Pereții conductului faringian sunt musculomembranoși fiind formații din patru tunici

suprapuse, dispuse după cum urmează: din afară înăuntru, aponevroza perifaringiană, stratul

muscular, aponevroza intrafaringiană și mucoasa faringiană. Musculatura faringiană este bogat

reprezentată printr-un strat circular compus din mușchii constrictori (superior, mijlociu și

inferior) care se acoperă unul pe altul de jos în sus și unul longitudinal, format din mușchii

ridicători ai faringelui și esofagului: stilofaringianul, faringostilinul și cricosofaringianul și ai

vălului: peristafilinii intern și extern.

Mucoasa alunecă pe aponevroza intrafaringiană prin intermediul submucoasei laxe,

care lipsește în unele puncte ale faringelui. Această mucoasă conține numeroase formațiuni

limfoide, dispune sub forma unui inel situate în planul frontal și numit “cercul limfatic

Waldeyer” care prezintă în vecinătatea orificilor de comunicare ale faringelui cu organele

vecine (fose nazale, cavitate bucală, laringele și urechile) o serie de grămezi de țesut limfoid

numit amigdale. De sus în jos acestea sunt:

- amigdala faringiană Luschka, situată pe planul cavumuluia;

- amigdalele peritubare Gerlach, ascunse în cutele posterioare salpingofaringiene ale

orificiilor tubare, pe pereții laterali ai canalului;

- amigdalele palatine cuprinse în cele două loje formate de stâlpii anteriori și posteriori ai

vălului;

- amigdala limguală plasată pe baza limbii, la nivelul hipofaringrlui.