Îngrijirea pacientului cu rujeolă

ARGUMENT

Rujeola este o boală infecto-contagioasă, în general benignă, imunizantă, cauzată de un virus din familia Paramyxovirus (genul Morbillivirus), care afectează îndeosebi copiii şi se transmite direct. Natura infecţioasă a rujeolei a fost stabilită cu certitudine în 1846 când P.L. Panum a descris epidemia din insulele Faröe a şi a evidenţiat contagiozitatea, iar Köplik a descris enantemul de pe mucoasa obrajilor. Extrem de contagioasă, este provocată de virusul rujeolic şi este caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem pe mucoasele bucală sau labială şi o erupţie cutanată maculopapulară. Virusul rujeolic este prezent la omul bolnav, în secreţiile nazofaringiene, traheobronsice, conjunctivale, în sânge şi în elementele eruptive cutanate. Incidenţa rujeolei este mai mare în lunile de iarnă şi primăvară şi apare mai ales în copilărie. Sursa de infecţie cu rujeolă este constituită numai de omul bolnav cu formă tipică sau atipică de boală. Transmiterea se face direct, prin contact cu persoana bolnavă, prin picăturile de secreţie nazofaringiană şi traheobronşică pe care acesta le elimină în jur în timp ce vorbeşte, tuşeşte sau strănută, răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte fiind mult mai rar întâlnită. Deşi este o boală care se întâlneşte mai frecvent la copii, ea poate să afecteze atât adolescenţii cât şi adulţii, iar dacă virusul rujeolei este contactat de femei în primele luni de sarcină este deosebit de teratogena pentru făt, dând malformaţii congenitale grave. Virusul rujeolei slăbeşte organismul şi îl lasă cu imunitatea la pământ. Aşa se explică de ce rujeola este însoţită adesea de complicaţii: de la simple otite, faringită, conjunctivită până la grave pneumonii, encefalită, insuficienţă hepatică sau chiar deces. De aceea îngrijirea acestor pacienti este complexă, împlică cunostinţe temeinice de specialitate, fiind o adevărată provocare pentru orice asistent medical în devenire.

Acesta este unul dintre motivele ce m-au determinat sa aleg această temă pentru proiectul meu de absolvire, ce vizează particularităţile de îngrijire a bolnavilor cu rujeolă, boală infecţioasă virală contagioasă cu răspândire universală.

CAPITOLUL I

RIJEOLA - NOTINUNI TEORETRICE

1. DEFINIŢIE:

Rujeola este o boala acută infecţioasă şi extrem de contagioasă, uneori severă, provocata de virusul rujeolic, caracterizată clinic prin manifestări catarale respiratorii, un enantem bucal particular, urmate de o erupţie caracteristică şi însoţită de variate complicaţii bacteriene.

Rujeola este o boala extrem de răspândită (peste 90% dintr-o populaţie nevaccinată face boala până la vârsta adultă). În tarile în curs de dezvoltare (nivel de viaţa scăzut şi igienă deficitară ), rujeola se însoţeşte de o mortalitate ridicată ( 12% sau şi mai mult ); în celelalte ţari, acest risc este mult mai redus ( mortalitate 0,02- 0,1%).

Complicaţiile pulmonare şi nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate şi sechele. Se apreciază că peste 1.500.000 de copii mor anual pe glob din cauza rujeolei.

Considerând marea morbiditate a rujeolei, complicaţiile şi mortalitatea, rujeola se numără, în cadrul bolilor infecţioase, printre problemele mari de sanatate publică. Prin generalizarea vaccinării antirujeolice, se speră să se obţină eradicarea bolii, în ultimii ani.

2. ETIOLOGIE

Virusul rujeolic este agentul cauzal. El este prezent la omul bolnav în sânge, în secreţiile nazofaringiene şi respiratorii, în elementele eruptive cutanate. Virusul nu se întâlneşte la persoane sănătoase, deoarece nu există purtători de virus rujeolic.

Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de ţesuturi ( rinichi uman, sau de maimuţă ), utilizând sânge, sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.

Morfologie - virusul rujeolic este o particulă sferică de 120- 128μm în diametru, cu mici proiecţii aciculare de suprafaţă. Structural, conţine o nucleocapsidă, cu A.R.N şi un înveliş exterior constituit din lipide, glicoproteine şi polipeptide. Infectivitatea este legată de acest înveliş ca şi de proprietăţile de hemaglutinare şi hemoliză. Antigenul pentru reacţia de fixare a complementului este prezent in nucleocapsidă, iar anumite specificităţi sunt date de înveliş. Spre deosebire de alte virusuri înrudite, virusul rujeolic nu posedă neuraminidază. Există un singur tip antigenic.

Rezistenţa în mediu extern şi la factorii fizici- virusul rujeolic este puţin rezistent în mediul extern, mai ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva săptămâni la frigider şi mai multe luni în stare îngheţată la –150 sau- 790 C. La 370C îşi pierde jumătate din infecţiozitate în 2 ore. La temperatura camerei şi la umiditate scăzută, rezistă mai bine dar, pierde 50-70% din infecţiozitate, în condiţii de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete. Acţiunea formolului (1/4000), timp de 4 zile la 370, duce la inactivarea virusului (pierderea completă a infecţiozităţii). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un antibiotic.