Metode de recuperare BFT în nevralgia sciatică

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ

B.F.T. ÎN NEVRALGIA SCIATICĂ

Este o boală care face parte din reumatismul degenerativ inflanmator. Durerea localizată în regiunea lombară ca şi cea care iradiază de-a lungul membrului inferior constituie o referinţă extrem de frecventă ce determină incapacitatea de muncă cu repercursiuni economice importante.

I. DEFINŢIE

Nevralgia sciatică este o algie radiculară care traduce suferinţa unei rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriu-zis. Ea rezultă în majoritatea cazurilor dintr-un conflict discoradicular consecutiv unei hernii intraradiculare la nivelul discului intervertebral L4 -L5 sau L5 - S1.

II. ETIOPATOGENIE

Etiopatogenia lombo - sciatică este manifestarea nevralgică cea mai des întâlnită. Cunoaşterea condiţiilor etiologice şi a mecanismelor patogenice are o deosebită importanţă practică atât din punct de vedere al tratamentului curativ cât şi al celui profîlactic.

Vârsta. Sciatica apare la indivizii adulţi între 25 - 50 de ani şi cu deosebire după vârsta de 40 de ani.

La copii şi la adolescenţi rezistenţa discului intervertebral este considerabilă, deoarece nu s-au produs încă alterările structurale menţionate. Astfel, traumatismele sau surmenajul funcţional al regiunii lombo - sacrate nu pot produce leziuni discale sau disco - radiculare.

Bătrânii nu prezintă de obicei manifestările clinice ale discopatiilor clinice ale discopatiilor, deoarece sunt mai rar supuşi traumatismelor sau eforturilor fizice, deşi ei au leziuni spondilozice uneori importante.

La individul adult se produce un anumit decalaj între solicitările funcţionale ale sistemului osteo - musculo - ligamentar al coloanei vertebrale şi structura acestor ţesuturi. Un individ după 30 de ani îndeplineşte în general aceleaşi munci fizice ca unul de 20 de ani deşi se ştie că după vârsta de 30 de ani discurile vertebrale prezintă leziuni degenerative de senescenţă. În acest mod se poate înţelege incidenta crescută a sciaticii la indivizii de vârstă mijlocie.

Sexul. Sciatica apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei ceea ce se poate explica prin faptul că bărbaţii sunt mai expuşi traumatismelor şi surmenajului funcţional al coloanei. La femei în afară de traumatisme şi surmenaj funcţional sciatica poate să apară ca urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitată de pildă în obezităţile endocrine după sarcini.

Condiţiile de viaţă şi muncă. Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt supuşi prin profesiunea lor, traumatismelor şi eforturilor. Astfel, după Huttman şi colaboratorii, 62% dintre bolnavii cu sciatică sunt muncitori manuali iar după observaţiile noastre, aceeaşi categorie este reprezentată cu 65%. Din expunerea factorilor etiologici de până acum rezultă un element comun şi anume surmenajul funcţional. Însuşi faptul că sciaticele se întâlnesc mai mult la partea stângă este explicată de Arseni şi lacob prin acest factor. Asfel, în cursul mişcărilor obişnuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, tracţiunile cele mai mari fiind suportate de muşchii vertebrali şi de segmentul lombar din stânga.

În producerea sciaticii rolul hotărâtor îl au 2 factori: unul mecanic, legat de tulburările discului intervertebral şi unul inflamator, legat de iritaţia rădăcinilor nervului sciatic prin compresiune discală.

Însumarea acestor doi factori dă naştere elementului esential al patogeniei sciaticii: conflictul disco-radicular.

III. Simptomatologie

a) Istoricul bolii

Istoricul bolii trebuie constituit cât mai fidel posibil, trecându-se în revistă modalitaţile de debut (brusc sau insidios), condiţiile de apariţie (expunerea la frigul umed, curenţi reci de aer, traume psihice sau familiale, stări conflictuale la locul de muncă, surmenajul), vechimea bolii, tratamentele urmate.

Vor fi de asemenea consemnate manifestările care au precedat debutul: traumatisme, infecţii de focar, uretrite, prostatite, anexite, tulburări digestive.

O valoare incontestabilă pentru istoricul bolii o prezintă localizarea iniţială a durerii (articulară, abarticulară sau periarticulară) însoţită sau nu de tumefacţii şi impotenţă funcţională. Caracterul durerii poate furniza date care să diferenţieze procesul inflamator de cel degenerativ. Astfel durerea poate fi continuă sau intermitentă având un caracter fugar sau persistent; ea mai depinde de momentul apariţiei ei (noaptea sau ziua), modul cum e influenţată de repaus sau de mişcare. O menţiune specifică se referă la unele malformaţii congenitale ce pot determina modificări statice care constituie condiţii favorabile în producerea manifestărilor reumatice ca: genu varum sau valgum, coxa vara sau valga, piciorul plat. Traumatismele recente ca şi cele vechi pot constitui puncte de plecare ale afecţiunilor degenerative sau pot declanşa primele simptome ale unei boli inflamatoare reumatismale. Infecţiile de focar, tulburările endocrine-metabolice (insuficienţă ovariană, hipo şi hipertiroidism, hiperfuncţia hipofizară, obezitatea) constituie factori favorizanţi.