Extras din proiect
I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice.
Reumatismul, boală cu o largă răspândire, cu predilecţie în ţările în care predomină frigul şi umezeala şi include indivizi frecvent de vârstă şi profesiune.
Reumatismul este recunoscut din cele mai vechi timpuri, ca fiind o periculoasă afecţiune, boala respectând o importanţă deosebită datorită faptului că se întâlneşte frecvent în bazele noastre de tratament şi pentru tratarea lor se investesc eforturi serioase.
Gravitatea acestei afecţiuni este demonstrativă; implicaţiile sociale produse de ea generând invalidităţii deosebite, adeseori irecuperabile.
Denumirea de reumatism, vine de la cuvântul grecesc „Rheuma” care înseamnă „a curge”
Acest termen arată caracterul curgător, fluxional sau migrator al îmbolnăvirii articulaţiei. În timp boala evoluează către o anulare parţială sau totală a mişcărilor articulare, producând imobilizarea sau anchiloza.
Definiţie: Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia genunchiului.
Artrozele sunt artropatii care afectează articulaţiile periferice sau vertebrale, caracterizate morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi periarticulare caracterizate clinic prin dureri, deformări şi limitarea mişcărilor articulaţiilor respective.
Ea este una din cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ. Deşi mai puţin severă decât coxartroza rămâne totuşi o afecţiune supărătoare, uneori chiar invalidantă.
La nivelul genunchiului există două articulaţii: articulaţia femurorotuliană şi femuro-tibială. Procesul de uzură le poate afecta separat sau de obicei împreună.
Clasificare: există două categorii de gonartroză:
-Gonartroze primitive- fără o cauză identificabilă;
-Gonartroze secundare- cu cauze cunoscute
Date epidemiologice: Dacă la 80% din subiecţii în vârstă de peste 50 de ani, se pot pune în evidenţă modificări morfologice degenerative ale cartilajului, numai la 25-30% este prezentă o artroză clinică cu manifestări subiective.
Artroza este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice şi totodată cea mai frecventă afecţiune a aparatului locomotor.
După vîrsta de 35 ani, circa 50% din populaţie prezintă leziuni artrozice, iar după vârsta de 55 ani, peste 80% din populaţie.
O evaluare frecventă a frecvenţei artrozei, numai după anamneză, nu poate fi făcută, deoarece există şi artroze mute simptomatic şi doar o mică parte din bolnavii cu artroze consultă medicul din cauza afecţiunilor artrozice.
O evaluare mai reală o dau studiile epidemiologice care arată că actualmente mai mult de 80% din persoanele în vârstă de peste 60 de ani au modificări artrozice în una sau mai multe articulaţii şi că 60% din bolnavii reumatici sunt artrozici, care suferă şi au capacitate de muncă limitată, fapt care subliniază importanţa social-economică a artrozelor.
Un exemplu concludent este cel al evaluării epidemiologice a celei mai frecvente artroze, gonartroza.
Analiza curbei de frecvenţă duce la câteva constatării:
-Artroza nu este exclusiv o boală a vârstei înaintate ;
-Frecvenţa cea mai reală a artrozelor este dată de examenul anatomo-patologic, urmat îndeaproape de examenul clinic;
-Artroza poate fi obiectivată abia într-un stadiu mai înaintat prin aspectele radiologice caracteristice.
Examenul radiologic devine pozitiv abia când procesele anatomopatologi-ce ajung la o anumită intensitate.
-Cu înaintarea în vârstă aproape toate persoanele prezintă o artroză, fără însă ca aceasta să fie obligatorie pentru toată populaţia.
Rezultatele cercetătorilor epidemiologice arată că artroza nu este o noţiune unitară şi că în cadrul ei se pot distinge câteva subdiviziuni:
-Noţiunea anatomopatologică de artroză, ce include procesele degenerative morfostructurale şi cele umanobiologice în teritoriul cartilajului articular, osului subcondral, capsulei sinoviale şi lichidului sinovial, ce pot fi constatate prin diverse mijloace tehnice (microscopie electronică, biochimie). Morfopatologic artroza este caracterizată prin pierderea de cartilaj cu modificări concomitente osoase ce includ scleroza şi osteofitoza.
-Noţiunea radiologică de artroză care oglindeşte modificările anatomo-structurale avansate;
-Noţiune clinică de artroză, care poate include două substadii:
a). Stadiul clinic obiectiv manifest, în care modificările anatomopatologice ajunge la un anumit grad, pot fi recunoscute de medie prin examenul obiectiv (inspecţie, palpare, funcţie) dar care nu-l fac pe bolnav să sufere
b). Stadiul de artroză subiectiv - în care boala se manifestă prin dureri, disfuncţii şi deformări articulare.
II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomo patologică.
Predominanţa gonartrozelor la sexul feminin este netă, este frecventă de 3-4 ori mai mare decât la bărbaţii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Metode de Recuperare Medicala BFT inArtroza Genunchiului.doc