Metode de recuperare medicală BFT în sechele post-traumatice fractura gambei

Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini.

I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice.

Viaţa şi munca oamenilor se desfăşoară în epoca actuală în condiţiile unui accentuat progres tehnic şi ştininţific, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de mecanizare şi anatomizare în toate domeniile de la industrie, agricultură, construcţii, medicină până la gospodăria casnică.

Progresul tehnic, ştiinţific înseamnă totodată sporirea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi tehnicilor de comunicaţie şi telecomunicaţie şi amplificarea distanţelor şi vitezelor de plasare.

În conseţinţă oamenii dispun de condiţii de viaţă, de muncă şi de odihnă tot mai bune, condiţii pe care le exploatează tot mai mult, dar realizarea acestor condiţii, cât şi exploatarea lor duce la solicitarea tot mai intensă a capacităţii organismului uman, mai ales a sistemului nervos.

Sunt deosebit de numeroşi factorii care produc perturbări trecătoare sau ironice în organismul uman în condiţiile civilizaţiei contemporane şi amintim aici doar pe cei mai des comentaţi: poluarea atmosferei, accidentele produse în muncă, în circulaţie sau la domiciliu.

Fracturile sunt boli locale la început şi beneficiază de tratament chirurgical sau ortopedic de urgenţă, dar cu timpul ele devin o boală generală prin interesarea echilibrului organo-mineral care interesează mai mult funcţii ale organismului.

Sechelele traumatice osoase sau articulare vecine sunt: artrite sau hidrartroze traumatice, tulburări vazomotorii sau trofice. Toate aceste sechele beneficiază de tratamente balneare şi fizioterapice în care se include şi masajul.

Definiţia fracturilor:

Prin fractură se înţelege o soluţie de continuitate a unui os asupra căruia a acţionat prin mecanism direct sau indirect un factor mecanic.

Fracturile constau în întreruperea continuităţii unui os asupra căruia a acţionat o forţă mecanică şi care întrece puterea de rezistenţă a acestuia.

Clasificare:

Fracturile diafizare pot fi:

Incomplete:

- La adulţi fisurile interesează o singură corticală pierzându-se spre corticala opusă şi păstrând astfel integritatea osului.

- La copii datorită periostului gros apare o fractură a corticalei numai de partea convexă a osului, cele două fragmente rămânând în continuare (menţinute de periost) realizând fractura „în lemn verde”.

Complete:

- Când traiectul de fractură întrerupe corticala complet permiţând de cele mai multe ori apariţia deplasării celor două fragmente.

Traiectul de fractură poate fi:

- Transversal;

- Oblic scurt (ambele pot fi produse de un mecanism indirect de încovăiere);

- Oblic lung (produs prin încovoiere);

- Spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);

- Fractură cu trei segmente (dacă unul din fragmentele unei fracturi oblice lungi sau spiroide se fracturează la rândul său).

- Cominutiv (plurifragmentarea) dacă fractura are mai mult de trei fragmente.

Fractura cominutivă poate apărea prin mecanisme indirecte (fractura secundară a extremităţilor a unei fracturi oblice sau spiroide), sau printr-un mecanism direct determinat de un corp contondent de mare energie.

Deplasarea fragmentelor se produce iniţial sub influenţa agentului traumatizant şi este completă sub acţiunea contracţiei grupelor musculare.

Există mai multe tipuri de deplasări:

- Translaţie – deplasare „ad latum” în care unul din fragmente se deplasează antero-posterior sau medial-lateral faţă de celălalt.

- Încălecare – deplasarea în axul lung al fragmentelor determinând scurtarea segmentului respectiv.

- Unghiulare fragmentelor în diferite planuri, realizând de asemenea o scurtare.

- Rotaţie – deplasarea uneia sau a ambelor fragmente în jurul axului său longitudinal. Decalajul reprezintă deplasarea în rotaţie inversă a celor două fragmente. Apare frecvent în fractura antebraţului.

- Deplasări complexe – frecvente prin asocierea mai multor deplasări: încălecare, unghiulare şi decalaj de ex.

II. ETIOPATOGENEI – cauze, mecanisme, anatomie patologică.

În etiopatogenia traumatică se întâlnesc factori mecanici, fizici, chimici şi biologici:

Factori mecanici – (căderi, lovituri) produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite (cuie, sârme, şapnuri, lemne, fragmente de sticlă) şi presiunea crescută a unor lichide (presiunea hidrodinamică).

Obiectele ascuţite şi cele tăoiase produc plăgi prin înţepare sau prin tăiere, iar obiectele contondente produc plăgi, contuzii, striviri, fracturi, amputaţii traumatice, etc.