Modificări biochimice în hepatite virale acute

Hepatita virala acuta este o infectie sistemica afectand predominant ficatul.

Virusurile hepatitice apartin unor familii diferite, insa au in comun faptul ca prezinta un tropism dominant pentru hepatocite. Hepatitele virale sunt determinate de mai multe virusuri, in primul rand , virusurile cu tropism preferential pentru hepatocit: virusul hepatitei A, B, C, D, E,G, in al doilea rand virusurile care afecteaza si ficatul in cadrul unei simptomatologii complexe (virusuri facultative hepatotrope): herpesvirusuri(CMV,Epstein-Barr), enterovirusuri(Coxsackie), arbovirusuri(virusul febrei Denga,virusul amaril, etc.). Toate aceste virusuri hepatitice umane sunt ARN virusuri, cu exceptia virusului B care este un ADN virus. Desi acesti agenti pot fi deosebiti dupa proprietatile lor antigenice si moleculare, toate cele sase tipuri produc afectiuni similare din punct de vedere clinic. Acestea variaza de la infectii simptomatice si inaparente pana la infectii acute fulminante ( comune tuturor celor sase tipuri), pe de o parte si de la infectii subclinice persistente pana la boli hepatice progresive cronice cu ciroza si chiar carcinom hepatocelular pe de alta parte (comune tipurilor transmise prin sange)

Hepatita virala A

Transmiterea HAV se face cu precadere pe cale fecal-orala (favorizata de conditiile de igiena precare) in mod direct sau indirect (prin intermediul alimentelor sau al apei contaminate). De asemenea transmiterea este posibila prin picaturi de saliva, contact sexual si parenteral (in timpul viremiei) prin sange si derivate de sange.

Hepatita virala B

Cele trei cai principale de transmitere a infectiei cu HBV sunt urmatoarele:

- parenterala ( transfuzii de sange sau derivate de sange, instrumentar si aparatura medicala, instrumentar taios utilizat in manopere nemedicale)

- sexuala : prin contacte heterosexuale sau homosexuale cu parteneri infectati cu HBV

- verticala: mamele cu serologie pozitiva pentru AgHBs/ AgHBe pot transmite infectia copilului

Hepatita virala C

Transmiterea HCV este predominant parenterala, cel mai frecvent posttransfuzionala si posttransplant de tesuturi sau organe. Se poate transmite si pe cale sexuala sau verticala.

Hepatita virala D

Boala este intalnita doar in asociere cu infectia produsa de HBV, de aceea caile de transmitere sunt cele amintite la infectia cu HBV, cu precizarea ca in zonele endemice transmiterea se efectueaza cel mai frecvent prin contact sexual, in timp ce in regiunile lipsite de endemie transmiterea se efectueaza cu precadere pe cale parenterala.

Infectia cu HDV poate fi simultana cu infectia cu HBV (coinfectie) sau poate aparea pe parcursul desfasurarii unei infectii cu HBV (suprainfectie).

Hepatita virala E

Se descriu aceleasi cai de transmitere ca si in cazul HAV.

Hepatita virala G

Transmiterea se face predominant parenteral (transfuzii), dar si pe cale sexuala sau verticala. Coinfectiile cu HBV si HCV sunt responsabile de aparitia formelor clinice fulminante sau de cronicizarea hepatitei G.

PATOGENEZA

In conditii obisnuite, nici unul dintre virusurile hepatitice nu are efect direct citopatic pe hepatocite. S-a demonstrat ca manifestarile clinice si prognosticul lezarii hepatice acute asociate cu hepatita virala sunt determinate de raspunsul imunologic al gazdei. Dintre hepatitele virale, imunopatogeneza hepatitei B a fost extensiv studiata. VHB patruns in organism ajunge pe cale sanguina la ficat, organ ce reprezinta sediul primar al multiplicarii sale. Virusul este insa capabil sa patrunda si sa se replice in diferite celule, precum: monocitele, limfocitele, cel. splenice etc. Ciclul replicativ dureaza aproximativ 10 zile , virusul propagandu-se prin contiguitate si pe cale sanguina in intreg parenchimul hepatic. Dupa aproximativ 6 saptamani de la infectare , virusul este eliminat in circulatia sanguina si provoaca o viremie. In cursul infectiei se descriu doua etape:

- faza replicativa, cand ADN-HBV, ce se gaseste in celula sub forma de epizom, se multiplica masiv. Se produce si citoliza hepatocitelor prin necroza.

- faza nereplicativa, ce corespunde integrarii genomului viral in genomul celulei infectate.

Replicarea virala nu este citopatogena in sine, leziunile hepatice datorandu-se raspunsului imun celular al macroorganismului, directionat catre eliminarea celulelor infectate viral. Fenomenul de toleranta impiedica insa eliminarea agentului viral si augmenteaza liza hepatocitelor. Leziunile inflamatorii si necrotice se datoreaza in primul rand activarii limfocitelor T citotoxice. In schimb, raspunsul imun umoral al gazdei este indreptat catre eliminarea antigenelor virale si a virusului circulant, conditie indispensabila pentru realizarea vindecarii.

TABLOUL CLINIC AL HEPATITELOR VIRALE ACUTE

Hepatita acuta virala se declanseaza dupa o perioada de incubatie care variaza in functie de agentul etiologic. In general, perioada de incubatie pentru hepatita A este cuprinsa intre 15 si 45 de zile (in medie 4 saptamani), pentru hepatita B si D de la 30 la 180 de zile (in medie 4-12saptamani), pentru hepatita C de la 15 la 160 de zile (in medie

7 saptamani), pentru hepatita E de la 14 la 60 de zile (in medie 5-6 saptamani) si pentru pentru hepatita G de la 14 la 145 de zile. Simptomele prodromale de hepatita acuta virala sunt sistemice si destul de variabile. Simptomele constitutionale de anorexie, greata si varsaturi, astenie fizica, stare de rau, artralgii, mialgii, dureri de cap, fotofobie, faringita, tuse si guturai (coriza) pot preceda instalarea icterului cu 1-2 saptamani. Urina inchisa la culoare si scaunele de culoarea lutului (deschise la culoare-acolice) pot fi observate de catre pacient cu 1-5 zile inaintea instalarii icterului clinic.