Proteză de șold

PARTE GENERALĂ

I. CARACTERISTICILE PROTEZEI TOTALE DE ŞOLD

1. Istoric

Istoria artroplastiei totale a şoldului începe cu mult înainte de succesul artroplastiei „low friction" propusă de Chamley.

In experimentele iniţiale nu exista o distincţie clară între elementele structurale, articulare şi de fixare, fiind folosit acelaşi material pentru fiecare componentă.

Eforturile iniţiale au fost orientate spre obţinerea unor materiale sintetice de interpoziţie prin impregnarea crómica sau argéntica a ţesuturilor umane sau animale (epiderm, muşchi, fascia lata). Materialele mai durabile au fost reprezentate de zinc, argint, aur, magneziu, ceară, lanolina sau cauciuc în forme plate sau exfoliate.

Majoritatea acestor eforturi au fost încununate de succes doar pe termen scurt aşa cum arată studiile clinice ale lui Marius Smith-Petersen începute în 1923. Fiind impresionat de apariţia unui înveliş pseudosinovial încapsulând un fragment de sticlă extras de la un pacient, Smith-Petersen a imaginat artroplastia „cu cupă" (mould-arthroplasty), folosind o varietate largă de materiale din sticlă şi polimerice. Acest succes a fost, însă limitat, până la introducerea în practică a unui aliaj pe baza de Cobalt-Vitallium, introdus în chirurgia ortopedică din 1938. Artroplastia cu cupă a avut destinaţia iniţiala de a fi implantată temporar pentru a stimula regenerarea cartilaginoasă la nivelul capului femural, dar rezultatele nesatisfăcătoare obţinute după îndepărtarea chirurgicală a acestora, l-au determinat pe Smith-Petersen să abandoneze metoda.

2.Clasificarea protezelor de sold:

Exista mai multe varietati de astfel de endoproteze, clasificandu-se dupa cateva criterii: proteze partiale si totale, in functie de partea articulara protezata, si proteze cimentate si necimentate, dupa tipul de fixare osoasa.

Proteze partiale. Sunt numite si cervicocefalice, deoarece ele inlocuiesc doar capul si colul femural, cavitatea acetabulara ramanand ca atare. Acestea sunt de doua mari categorii: proteza simpla si proteza bipolara.

Proteza simpla are un cap simplu, de o dimensiune corespunzatoare cotilului, cu care se articuleaza.

Proteza bipolara este de un tip superior, avand un cap complex, format dintr-un blindaj metalic exterior, care intra in contact cu acetabulul, dar si o componenta interna polietilenica, care se articuleaza cu extremitatea proximala, sferica, a piesei femurale. Astfel, se obtin 2 poli de miscare, unul intre capul piesei femurale si cupa de plastic solidara cu blindajul exterior metalic, iar altul intre acesta din urma si cartilajul cotiloidian. Scopul acestei endoproteze este de a reduce fortele de frecare, la care este supus cartilajul acetabular, intarziind astfel aparitia cotiloiditei

Proteze totale. Acestea au 2 componente principale separate, una femurala (metalica) si alta cotiloidiana (polietilenica sau metalica), care se fixeaza osos si se arti-culeaza una cu cealalta; sunt de mai multe varietati: proteza metal-polietilena, metal-metal si protezele speciale.

Proteza metal-polietilena este cel mai larg utilizata, protezand total articulatia coxofemurala dupa rezectia colului femural si pregatirea canalului medular femural si a acetabulului.

Proteza metal-metal este practic o proteza de "reacoperire", ca si endoproteza genunchiului; astfel, nu se indeparteaza capul femural, ci doar se pregateste, atat suprafata lui cat si cea a cotilului pentru a fi "acoperite" cu cate o piesa metalica, care se vor articula impreuna.

Protezele speciale se adreseaza unor situatii deosebite, care impun un tip aparte de endoprotezare (displazia luxanta coxofemurala, tumorile osoase maligne juxtaarticulare).

Proteze cimentate. Acestea se caracterizeaza prin faptul ca fixarea lor osoasa se face prin intermediul cimentului osos acrilic(polimetacrilat de metil) care joaca rolul de amortizor si de omogenizare a fortelor cu care proteza se ataseaza la femur, fiind de tipul metal-polietilena.

Proteze necimentate. Acestea se implanteaza direct la nivel osos, fara ciment, putand fi partiale sau totale. Cele totale au componentele metalice, cu o suprafata special prelucrata, poroasa sau acoperita cu hidroxiapatita, pentru a fi "captate" si fixate apoi in timp de catre tesutul osos. Contentia lor initiala, pana la stabilizarea osoasa definitiva, se realizeaza fie prin impactare, fie prin insurubare la elementul osos respectiv, femural sau acetabular.

3. Proteza totală de şold ca sistem (elemente componente)

Toate dispozitivele protetice folosite în artroplastia şoldului cu proteză totală implică două componente primare (femurala şi acetabulară) fiecare prezentând trei elemente (fig. 1).

Componenta femurală prezintă:

• un element care restabileşte suprafaţa articulară cu proprietăţile ei precum şi geometria capului femural (elementul articular),

• un element care ancorează (fixează) suprafaţa refăcută de femurul proximal {elementul de fixare),

• un element care cuplează elementul articular cu cel de fixare şi menţine o relaţie structurală bine definită Intre acestea [element structural),

In mod similar componenta acetabulară prezintă:

• un element care restabileşte proprietăţile suprafeţei articulare şi geometria cotilului {elementul articular),

• un element care ancorează (fixează) suprafaţa refăcută de pelvisul periacetabular {elementul de fixare);

• un element care cuplează elementul articular cu cel de fixare şi menţine o relaţie structurală bine definită între acestea (elementul structural).

Cele două componente pot prezenta şi unul sau mai multe elemente funcţionale. Prin urmare, o componentă femurală cimentată cu PMMA, metalică, monobloc, conţine aceleaşi trei elemente funcţionale pe care le are o piesa modulară cu tijă femurală metalică, dispozitive de fixare, şanţuri de umplere sau nervuri, acoperire cu HAP, cap femural ceramic.