Riscuri și amenințări la adresa României - contribuția României la luptă împotriva terorismului

SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ SI IMPACTUL TERORISMULUI ASUPRA SECURITATII

1.Conceptul de securitate internaţională

Etapa actuală se caracterizează printr-o complexitate şi o diversitate fără precedent, generate de mutaţiile care se produc pe toate planurile – politic, economic, social.

Toate aceste uriaşe transformări imprimă, la rîndul lor, caracteristici specifice vieţii internaţionale, relaţiilor dintre state, prin aducerea în prim plan a unor fenomene, tendinţe şi evenimente ce trebuie descifrate spre a li se găsi soluţii corespunzătoare pentru ca pacea omenirii, securitatea şi progresul popoarelor să fie asigurate.

Ideea de securitate şi-a lărgit sfera de cuprindere. Dacă, în mod tradiţional, tratatele privind securitatea internaţională şi menţinerea păcii cuprindeau prevederi de limitare a potenţialului militar, ne utilizarea armamentului de un anumit tip, limitarea recurgerii la forţă etc., sfârşitul secolului XX aduce un element de noutate în cadrul conceptului de securitate, şi anume acela al securităţii mediului. Tot în sfera ideii de securitate internaţională, în ultimul secol, a fost inclusă şi aceea conform căreia ameninţările la adresa securităţii internaţionale nu au ca sursă numai conflictele internaţionale, ci şi conflictele interne.

Ideea de securitate este stipulată şi în Carta ONU, prin care se interzice utilizarea forţei ca modalitate de agresiune împotriva unui stat suveran pentru a se evita punerea în pericol a securităţii internaţionale

Totodată, secolul XX pare să fi scos, mai mult decât oricând, în evidenţă legătura dintre securitatea internaţională şi aspectele economice. Securitatea internaţională este esenţială pentru asigurarea creşterii şi prosperităţii economice, iar forţa economică este cheia pentru asigurarea potenţialului militar, văzut ca garanţie a securităţii.

În prezent, pacea şi securitatea mondială sunt ameninţate, în cea mai mare măsură, de conflictele care au loc mai degrabă în interiorul ţărilor, decât conflictele între state. Se vorbeşte foarte mult despre „pacea democratică” , menţionându-se că societăţile democratice nu pornesc la război una împotriva alteia (ele pot lupta, dar împotriva statelor nedemocratice). Transparenţa şi răspunderea, care au atins un nivel mai ridicat în societăţile democratice, pot îngreuna declanşarea războiului de către guverne, gîndirea şi politicile acestora fiind supuse scrutinului. După cum a arătat războiul din Golf, democraţia este pentru pace o condiţie necesară, nu suficientă.

Conferinţa Internaţionala a relaţiilor dintre dezvoltare şi dezarmare convenită de Adunarea Generala a ONU, in New York în perioada 24 august - 11 septembrie 1987 au adoptat o definiţie a securităţii. În documentul final, care a fost adoptat printr-un consens a reprezentanţilor a 150 de ţări participante, s-a stabilit: „Securitatea este o prioritate de bază a tuturor naţiunilor, ea este de asemenea fundamentală atît în ceea ce priveşte dezarmarea cît şi dezvoltarea. Securitatea constă nu numai din aspecte militare, dar şi politice, economice, sociale, drepturi umane şi ecologice”

Securitatea internaţională este un obiectiv care nu a fost realizat decît în linii generale, fiind „uitate” anumite amănunte cum ar fi: poziţia Rusiei, neîmpăcată cu gîndul că a pierdut controlul asupra statelor baltice şi a altor state componente ale fostului spaţiu sovietic, posibile conflicte între India şi Pakistan, între Coreea de Nord şi cea de Sud, între Grecia şi Turcia, între Israel şi Siria, între Nigeria şi Camerun, printre altele.

Securitatea sporita poate, pe de o parte crea condiţii favorabile dezarmării, iar pe de alta parte poate asigura mediul şi încredere cu scopul unei ulterioare dezvoltări. Procesul de dezvoltare, prin depăşirea pericolelor nonmilitare a securităţii şi contribuind la formarea unui sistem internaţional mult mai stabil şi durabil, poate spori securitatea şi astfel sa promoveze reducerea numărului de arme prin dezarmare.

Dezarmarea ar putea spori securitatea atît în mod direct cît şi indirect. Procesul dezarmării care asigură securitatea prin scăderea progresivă a gradului de dotare cu armament, poate permite alocarea resurselor adiţionale pentru aspectele nonmilitare ale securităţii, şi ca rezultat sporirea ei în ansamblu.Recent, pericolele nonmilitare ale securităţii au trecut în prim plan a preocupărilor globale. Întîlnirea unui grup de experţi în aspectele nonmilitare ale securităţii în Taşkent, în mai 1990, au folosit următoarea definiţie a securităţii:„Securitate este starea în care statul consideră că nu există nici un pericol de atac militar, presiune politică şi economică, astfel că ei pot urma în mod liber dezvoltarea şi progresul ţării lor”

Modalităţile şi mijloacele de asigurare a securităţii pot fi definite în termini naţionali, interguvenamentali, nonguvernamentali şi globali.

Securitatea are 2 aspecte:

1. Absenţa unor pericole obiective, chiar dacă acestea sunt sau nu recunoscute;

2. Absenţa temerilor subiective, dacă acestea sunt sau nu justificate.

Care dintre aceste doua este mai importantă- Ambele aspecte pot fi argumentate. Ignorarea sau negarea pericolului nu asigură securitatea. De exemplu: dacă un stat neagă existenţa unui pericol cum ar fi efectul de seră, aceasta nu înseamnă că ţara în cauză nu se confruntă cu nici un pericol. Nici reclamarea unui pericol de agresiune ne-existent, uneori inventat deliberativ (sau cel puţin exagerat) pentru a motiva cheltuielile militare, expune ţara la un pericol real

Totuşi, ceea ce determină politicile statelor este modul lor de percepere a pericolelor şi ameninţărilor, chiar dacă acestea sunt sub-sau supraestimate.