Atitudinea Elevilor de Etnie Maghiară Față de Orele de Limba și Literatura Română

I. TEMATICA

Elevii au, de regulă, două atitudini distincte faţă de învăţatură: atitudinea pozitivă şi cea negativă. Încă de la debutul şcolarităţii, elevii trebuie deprinşi treptat să înveţe din convingere, din proprie iniţiativă, independent. Analiza atentă a cauzelor unui randament scăzut la învăţătură ne conduce la concluzia că, în multe cazuri, acesta este generat de atitudinea necorespunzătoare faţă de munca şcolară. „A reuşi la învăţătură şi a rămâne în urmă din punct de vedere moral înseamnă mai curând a rămâne în urmă decât a reuşi” spunea Comenius.

Atitudinea elevului faţă de muncă şi faţă de învăţătură este rezultatul influenţelor educative exercitate de familie şi de şcoală asupra lui. Dacă părinţii şi educatorii se preocupă nu numai de suma cunoştinţelor pe care şi le însuşeşte elevul, ci şi de atitudinea lui faţă de munca şcolară, dacă elevul îşi pregăteşte temele din proprie iniţiativă în baza unor deprinderi de muncă bine consolidate şi a obişnuinţei de a munci sistematic, se poate afirma cu certitudine că munca educativă a şcolii şi a familiei a fost încununată cu succes!

Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al succesului şcolar. Motivaţia poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman. Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi, esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, elevii lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci când sunt motivaţi.

Componentele interne ale motivaţiei pentru a învăţa sunt: curiozitatea, elevii caută noi experienţe, „savurează” învăţarea unor subiecte noi, găsesc plăcerea în a rezolva jocurile de puzzle, perfecţionându-şi astfel, dexterităţile şi dezvoltându-şi alte competenţe; autoeficienţa reprezintă încrederea în propriile forţe şi prezenţa convingerii de reuşită, ceea ce duce la motivarea elevului pentru a învăţa, de aceea elevii care au dubii în ceea ce priveşte abilitatea lor de a reuşi nu sunt suficient de motivaţi pentru a învăţa. Competenţa este în corelaţie directă cu autoeficienţa, deoarece fiinţele umane simt plăcere colosală atunci când fac ceva foarte bine. Alte componente importante ale motivaţiei pentru învăţare sunt: atenţia, necesităţile, încrederea şi satisfacţia, având la bază una dintre cele mai importante dintre componente: atitudinea.

Atitudinea este, în realitate, o comoditate iluzorie. Şi asta pentru că, de cele mai dese ori, atitudinile sunt iscusit menajate sau disimultate. Deseori, între atitudine şi comportamentul ostentativ nu există congruenţă. De exemplu, un elev oarecare poate avea o atitudine negativă faţă de un anume profesor, dar întâlnindu-se cu acesta se comportă respectuos, manifestând o „atitudine binevoitoare”.

Pentru profesor este foarte important să cunoască atitudinea elevilor săi, cu referire, în special, la conţinutul disciplinei. Modificările spre bine a atitudinii elevului se pot realiza prin următoarele modalităţi: oferind un mesaj persuasiv şi bine argumentat; modelând şi / sau încurajând comportamentele dezirabile şi pertinente; inducând disonanţă între componentele cognitive, afective şi comportamentale ale atitudinilor.

II. PROBLEMA

Cauzele neimplicării elevilor în dialogul şcolar sunt uneori obiective, alteori subiective. Simpla constatare a acestui fapt nu este de ajuns pentru a rezolva problemele. Într-o intervenţie educativă de succes, după indentificarea cauzelor se recurge la elaborarea unor strategii acţionale de contracarare a manifestărilor nefavorabile şi de promovare a celor favorabile.

Problema cercetării a fost dedusă din contradicţia dintre necesitatea cunoaşterii de către elevii de etnie maghiară a culturii naţionale şi obligativitatea însuşirii culturii naţionale ale populaţiei. Astfel, întrebarea căreia mi-am propus să-i dau răspuns prin această cercetare este: Ce repere conceptuale ar trebui sistematizate/elaborate pentru formarea atitudinii pozitive la elevii de etnie maghiară în cadrul învăţării limbii şi literaturii române?

Obiectul cercetării l-a constituit epistemologia formării la elevii claselor gimnaziale a atitudinii

pozitive faţă de cultura naţională în cadrul învăţării limbii române.

Scopul cercetării: stabilirea unor repere conceptuale pentru formarea atitudinii pozitive elevilor

claselor de la secţia maghiară faţă de cultura naţională în cadrul învăţării limbii române în ciclul gimnazial (clasele aV-a şi a VIII-a).

Ipoteza: Formarea unei atitudini pozitive elevilor de etnie maghiară faţă de orele de limba şi literatura română, este posibilă şi conduce la achiziţii interculturale (lingvistice,literare, artistice, istorice) în cazul în care reperele teoretico-practice ale educaţiei interculturale a acestora vor fi axate pe coordonatele culturale ale interculturalităţii şi vor angaja demersurile social (naţional şi european) şi pe cel individual în educaţia interculturală, inclusiv: vor fi stabilite principiile pedagogice pentru a forma elevilor un concept atitudinal pozitiv faţă de orele de limba şi literatura română; vor fi relevate structura şi ierarhia valorilor naţionale; va fi elaborat şi aplicat un model pedagogic de formare a atitudinii pozitive faţă de cultura naţională.

Eşantionul cercetării a antrenat 51 de elevi de naţionalitate maghiară, aparţinând claselor V- VIII din Şcoala Generală Matei, Judeţul Bistriţa- Năsăud. Procesul de formare a atitudinii pozitive a elevilor de etnie maghiră are o structură complexă, multinivelară, cu orientare cumulativă, incluzând epistemologia, teleologia, conţinuturile şi metodologia educaţiei interculturală.

CORPUL REFERATULUI

I. CONCEPTE

Un lucru negativ în deprinderea unei limbi străine, diferite de cea maternă, îl reprezintă instabilitatea prezentă în învăţământul românesc, aceea a schimbării profesorului foarte des. Acest lucru supune elevul la un nou proces de cunoaştere, de familiarizare cu noul profesor. Comunitatea maghiară a atras de mai multe ori atenţia asupra dificultăţilor pe care elevii le întâmpină în învăţarea limbii române, solicitând o metodă de predare diferită a acesteia în cazul copiilor care nu o au ca limbă maternă. De aici porneşte o altă problemă existentă în procesul de comunicare, şi anume, teama de exprimare în limba română. Elevul se simte inferior faţă de elevii de naţionalitate română şi acest lucru duce la teama de a se exprima într-o limbă străină de cea maternă.

Sentimentul de inferioritate nu apare numai atunci când elevul se autosubestimează, ci şi atunci când se simte apreciat sub nivelul la care crede că are dreptul. În acest caz, este vorba de o neconcordanţă între autoapreciere şi opinia celorlalţi. Din acest conflict se naşte nevoia de protest şi de compensare. Sentimentul de inferioritate poate evolua spre starea de complex, spre instalarea unui profund sentiment de neputinţă, de incapabilitate care poate se poate prelungi prin dezvoltarea unei reacţii de introversiune exagerată, de abandon.

Lipsa de încredere în sine este rezultatul unei greşite autoaprecieri în raport cu alţii, fapt care va duce la formarea, pe de o parte, a convingerii că nu poate reuşi acolo unde alţii reuşesc cu uşurinţă, iar pe de alta, la apariţia fricii de a mai încerca. Teama crează, în general, inhibiţii, dar în cazul celui neîncrezâtor în el însuşi, sarcina care îi stă în faţă la un moment dat îi poate părea irealizabilă şi o refuză. Teama de insucces pe care o resimte elevul poate avea ca efect (în scop de apărare) şi scăderea aşteptărilor persoanei (mai preferabil decât decepţia).