Evaluarea initială, evaluarea formativă, evaluarea sumativă - strategii complementare

INTRODUCERE

Oricare ar fi gradul de dezvoltare economică şi socială a unei ţări, învăţământul angajează direct sau mijlocit o parte însemnată a populaţiei: elevi, studenţi, părinţi ai acestora, tineri, precum şi adulţi care îşi completează sau îşi reprofilează pregatirea.

Activitatea din învatamânt intersectează deopotrivă mai mulţi factori (pedagogi, sociologi, oameni politici). Toţi aceştia manifestă interes faţă de activitatea din invaţământ şi o doresc să fie cât mai eficientă.

Devin tot mai numeroase preocupările în direcţia evaluării rezultatelor acestei activităţi.

Evaluarea apare ca “proces de apreciere a calităţii sistemului educaţional sau a unei părţi a sistemului respectiv”. Ea are menirea de a stabili “dacă sistemul îsi îndeplineşte funcţiile pe care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate”. (Lindeman Richard, Evaluarea in procesul de instruire).

În acelaşi timp, o evaluare cât mai obiectivă a randamentului învăţământului reprezintă condiţia sine qua non pentru adaptarea unor măsuri menite să amplifice succesul acţiunii de educatie.

Există o interacţiune între procesul perfecţionării învăţământului şi evaluarea randamentului său.

Cunoaşterea cât mai exactă a rezultatelor şcolare constituie premisa oricăror măsuri destinate să îmbunătăţească desfăşurarea acţiunii în sine.

Cerinţa obiectivă de a conferi activităţii de instrucţie şi de educaţie o eficienţă sporită – generată de exigenţele vieţii contemporane – face necesară intensificarea eforturilor pentru a se asigura procesului de învăţământ un caracter

cât mai raţional şi riguros prin: determinarea cât mai precisă a obiectivelor instruirii, organizarea conţinuturilor în concordanţa cu principalele caracteristici şi

tendinţe ale ştiinţei şi tehnicii şi cu logica didactică, stabilirea strategiilor de predare – învăţare în raport cu obiectivele vizate şi cu conţinuturile definite, perfecţionarea acţiunilor de evaluare a rezultatelor şi a proceselor desfăşurate.

O autentică acţiune de perfecţionare a învăţământului, în oricare din compartimentele acestuia, nu este posibilă fără măsurarea şi evaluarea continuă a procesului încheiat, fără valorificarea informaţiilor dobândite şi a învăţămintelor desprinse din activitatea trecută, pentru ameliorarea procesului în etapele următoare. Este aplicabilă aici teza după care preocuparea pentru cunoaşterea trecutului, acţiunilor încheiate, porneşte tocmai din grija pentru viitor.

Aşadar, iată căteva motivaţii de ordin personal, social si psihopedagogic care întăresc convingerea că alegerea temei Evaluarea iniţială, evaluarea formativă, evaluarea sumativă – strategii complementare este o sarcină şi în acelaşi timp o datorie de primă importanţă, de care va trebui să mă “achit” în calitatea mea de viitor educator, printr-o angajare responsabilă şi plăcută în acelaşi timp.

Capitolul I

EVALUAREA – PARTE INTEGRANTĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂTĂMÂNT

1. Evaluarea – caracterizare generală

În contextul educativ şcolar evaluarea acţionează din două perspective (Charles Hadji, 1992, pag. 14):

- evaluarea ca utilitate socială, care se traduce prin decizii de orientare, selecţie şi certificare;

- evaluarea ca utilitate pedagogică tradusă prin decizii de reglare didactică.

În demersul meu mă voi opri asupra problematicii evaluării din perspectiva didactică. Pentru a da un răspuns complet la întrebarea “Ce înseamnă evaluarea ? ” ar trebui spus că evaluarea este mai mult decât o operaţie sau o tehnică, fiind o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii mintale şi acţionale, intelectuale, atitudinale, afective despre care se presupune că apreciază: